luni

29 aprilie, 2024

18 octombrie, 2022

Comisia Europeană va propune utilizarea a până la 40 de miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru a susţine IMM-urile afectate de creşterea preţurilor la gaze şi electricitate şi a ajuta gospodăriile vulnerabile să îşi plătească facturile la energie.

Va fi permisă astfel constituirea unor programe naţionale din fondurile de coeziune, le-a spus europarlamentarilor, reuniți la StrasBourg,  comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, citată de Bloomberg și Agerpres.

Propunerea ar urma să facă parte din pachetul de măsuri pe care Executivul comunitar urmează să îl anunţe ca răspuns la explozia preţurilor la energie. Liderii UE urmează să discute noile măsuri prezentate de Comisie la summit-ul care va avea loc la Bruxelles între 20 și 21 octombrie.


„Politica de coeziune nu este un instrument european de răspuns la criză dar cu toate acestea trebuie să reacţionăm când cetăţenii sunt afectaţi cu adevărat. Nu putem ignora dificultăţile cu care se confruntă statele membre, IMM-urile şi familiile în contextul preţurilor actuale la energie”, a declarat comisarul european.

Statele membre au alocat deja peste 500 de miliarde de euro pentru a diminua impactul crizei energetice asupra consumatorilor şi companiilor.

Ce mai pune la cale Comisia

În centrul atenției se află plafonarea prețurilor de achiziții de gaze. Informațiile de până acum  converg spre adoptarea unui „coridor dinamic și temporar” de plafonare și, probabil, numai pentru gazele folosite la generarea de electricitate.

Planul de a utiliza actualele fonduri de coeziune ar urma să includă şi oferirea de sprijin pentru acces pe piaţa muncii prin protejarea locurilor de muncă ale angajaţilor şi liber profesioniştilor prin programe de lucru part-time şi alte scheme similare, potrivit unei variante de lucru a propunerilor Comisiei Europene, care este posibil să sufere modificări.


Flexibilitatea suplimentară acordată statelor membre de Executivul comunitar va copia modelul adoptat în timpul pandemiei.

Alocările pentru fiecare stat membru vor depinde de volumul fondurilor de coeziune pe care guvernele naţionale nu le-au angajat încă.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: