Liderii UE s-au reunit vineri la Praga pentru un summit informal cu dorința de a scădea prețurile la gazele naturale înainte de venirea iernii. Discuțiile politice cu privire la modul în care trebuie procedat sunt încurcate.
În dezbatere sunt propuneri pentru adoptarea unei măsuri unice la nivelul UE, dintre care unele le contrazic pe altele, nu funcționează la fel în practică și au costuri diferite.
A mai rămas puțin timp pentru o decizie: sezonul de încălzire a început pe 1 octombrie, temperaturile pot oricând să înceapă să scadă, iar gazul în Europa se tranzacționează încă la 175 de euro pe megawatt-oră (MWh). Adică de aproape patru ori mai scump decât în 2021 și de peste 11 ori prețul în 2020.
În cele ce urmează, cele 3 variante de acțiune, explicate de Politico:
Subvenționarea parțială a achiziției de gaze
Cum funcționează: țările UE ar alege un „preț simbolic” (comun) pentru gazul natural pe care companiile de utilități și industria își pot permite să-l plătească pe piața angro, apoi statul va acoperi restul facturii.
”Prețul simbolic” s-ar putea stabili pe baza prețurilor plătite de UE în ultimii ani, legat de prețul global al petrolului sau legat de prețurile mai scăzute ale gazelor din alte părți ale lumii.
În versiunea sa maximală, subvenția ar putea fi aplicată tuturor gazelor naturale achiziționate în interiorul blocului – indiferent dacă vin din plan intern, importate prin conducte sau sosind prin nave la terminalele de import de gaze naturale lichefiate (GNL). În versiunea minimală, subvenția s-ar acorda doar la gazul folosit pentru a produce electricitate.
Argumente pro: Nu implică modificarea burselor de tranzacționare ale blocului sau a regulilor pieței de energie. Cumpărătorii ar achiziționa în continuare gaz la preț de piață, dar vor primi înapoi suma plătită peste prețul simbolic convenit – fie de la guvernele naționale, fie printr-o posibilă soluție de finanțare a UE.
Soluția asigură că vânzătorii globali de gaze nu abandonează UE în căutarea unor prețuri mai mari în altă parte.
Argumente contra: Soluția este costisitoare. Anul trecut, blocul a consumat 375 de miliarde de metri cubi de gaz, care la prețurile de astăzi ar costa mai mult de 640 de miliarde de euro. Subvenționând chiar și o parte din acest cost, statele ar urma să acumuleze mari deficite.
Apoi, fără reguli clare la frontieră, gazele subvenționate din UE ar putea aduce profituri uriașe celor care ar reexporta gaz la preț de piață către țări terțe învecinate.
Cine susține această soluție: Germania a anunțat că subvenționează importurile de gaze la nivel național, sub mecanismul denumit „frână de preț”. Într-un mecanism iberic mai limitat, Spania și Portugalia subvenționează gazul consumat pentru producție de energie electrică care este cumpărat peste prețul simbolic de 40 euro per MWh.
Săptămâna aceasta, Belgia și-a exprimat deschiderea față de aplicarea temporară a modelului iberic.
Impunerea unui preț maxim de vânzare
Cum funcționează: UE ar putea alege să stabilească plafoane fixe pentru cantitățile de gaz care pot fi importate și pentru prețul la care gazul se poate cumpăra. Dacă se aplică tuturor achizițiilor, această limită ar forța companiile să-și renegocieze contractele private de furnizare și ar interzice comercianților să liciteze peste prețul maxim.
Acest preț ar putea fi fix – așa-numitul plafon „rigid” – dar ar putea, de asemenea, să fluctueze, dacă maximul este legat de prețul unei alte mărfuri, cum ar fi petrolul, sau de prețul gazului într-o jurisdicție concurentă, cum ar fi piața asiatică.
Argumente pro: Un preț maxim fix înseamnă că toți cei care cumpără știu că nu pot să cheltuiască peste plafon, iar vânzătorii știu cât este dispus să plătească blocul, indiferent de fluctuațiile de pe piața globală.
Soluția ar putea împiedica țările UE să crească prețurile de vânzare în interiorul blocului, în încercarea lor de a se aproviziona înaintea altor state membre UE.
Susținătorii unui plafon fluctuant (sau „dinamic”) au sugerat să se lege maximul UE de piața asiatică. Avantajul apare dintr-un calcul geografic: când prețurile sunt aceleași în Europa și Asia, vânzătorii de pe Coasta de Est a SUA câștigă mai mulți bani transportând gaze către Europa, deoarece distanța de călătorie este mai mică.
Argumente contra: Dacă maximul UE este prea scăzut, furnizorii globali s-ar putea reorienta spre alte piețe, ceea ce poate duce o criză la nivel de bloc. Bruxelles a subliniat că un preț uniform în UE ar împiedica tranzacțiile intra-bloc și ar necesita o autoritate centralizată pentru a distribui gaz într-o economie de tip comandă și control. De asemenea, Rusia a avertizat că nu va mai vinde gaz statelor care implementează un preț maxim.
Cine susține această soluție: Italia și Grecia au schițat ambele variante de propunere – plafon fix sau plafon dinamic. Belgia și-a exprimat sprijinul pentru o formă de plafon dinamic legat de ofertele rivale din Asia. Dar Comisia a avertizat ferm împotriva acestei opțiuni. Ungaria și alte țări puternic dependente de importurile rusești se opun, de asemenea, oricărui plafon care ar putea fi folosit de Rusia ca scuză pentru a opri livrările.
Amestecă și potrivește
O nouă propunere comună formulată de Grecia, Italia, Polonia și Belgia ar impune un preț fluctuant pentru toate tranzacțiile cu gaze angro din UE – potențial legat de prețul petrolului sau legat de prețurile gazelor din SUA și Asia, astfel încât să atragă suficient interes de aprovizionare în UE.
În interiorul Uniunii, prețul ar putea crește sau scade cu 5%, permițând comercializarea și ghidarea gazului către regiunile de pe continent unde este cel mai necesar.
În cazul lipsei de aprovizionare, achizițiile suplimentare de gaze din afara blocului ar putea fi subvenționate – cu cerințe mai stricte de economisire a gazelor pentru a evita ca factura de import să scape de sub control.
Liderii UE sunt așteptați vineri să restrângă lista măsurilor propuse, urmând ca variantele să fie discutate în continuare de miniștrii energiei, săptămâna viitoare.
O a doua întâlnire a șefilor de state și de guverne din UE este programată pentru sfârșitul lunii octombrie, cu speranța că o decizie finală poate fi luată în cadrul summit-ului formal.
***
