15 octombrie, 2024

Mii de angajați la Boieng vor primi în perioada imediat următoare notificări de concediere, au declarat surse de industrie și sindicale citate de Reuters. În același timp, un înalt oficial al administarției Biden s-a deplasat la sediul companiei din Seattle pentru a determina suspendarea grevei generale iar o mare companie aeriană a avertizat asupra problemelor grave cu care se poate confrunta Boeing.

Încercările de mediere ale secretarul SUA al Muncii, Julie Su, au loc după ce vineri au fost dezvăluite planurile de a reduce cu 17.000 numărul de angajați.

 „Sefa departamentului de muncă Julie Su se întâlnește astăzi cu ambele părți pentru a evalua situația și sa-i convigă să avanseze în procesul de negociere”, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului Muncii.


Asociația Internațională Lucrătorilor din Aeronautica (IAM) a declarat că negociatorul principal al sindicatului, Jon Holden, a informat-o pe Su cu privire la mersul discutiilor, „subliniind angajamentul Uniunii față de un contract negociat care pune preț pe abilitățile și dedicarea membrilor noștri”.

Negocieri dificile

Aproximativ 33.000 de angajați ai Boeing sunt în grevă din 13 septembrie, cerând o creștere a salariului cu 40% pe următorii patru ani.

Conducerea Boeing va trimite luna viitoare preaviz de 60 de zile la mii de angajați, inclusiv mulți de la divizia de avioane comerciale, ceea ce înseamnă că acești angajați vor fi șomeri de la mijlocul lunii ianuarie, relatează Reuters, citând o sursă din cadrul companiei. O a doua tranșă de notificări, dacă va mai fi necesar, ar putea fi trimisă în decembrie.

Un purtător de cuvânt al Society of Professional Engineering Employees in Aerospace, sindicatul care îi reprezintă pe inginerii Boeing, a declarat că conducerea companiei a informat sindicatul că preavizele de 60 de zile pentru membrii săi vor fi emise pe 15 noiembrie.


Un purtător de cuvânt al Boeing a declarat că compania a comunicat managerilor, inclusiv planuri de reduceri cu 10% a numărului de angajați de la divizia sa comercială, atât dintre cei care sunt înscriși în sindicat cât și dintre cei care nu sunt membri de sindicat. Purtătorul de cuvânt a adăugat că angajații aflați în grevă nu au fost afectați până în prezent.

Brian Bryant, președintele sindicatului, a numit planul de reducere a locurilor de muncă „lăcomia corporativă exprimată în cel mai rău moment”.

„Boeing tocmai a întors spatele celor 17.000 de lucrători – aceiași oameni care au traversat împreună cu Boeing criză după criză, an de an”, a spus el într-un comunicat.

Acțiunile gigantului aerospațial au scăzut cu 1,3%, ajungând luni la 149 dolari, în urma anunțului surprinzător al companiei, care include și o nouă întârziere pentru prima livrare a avionului de linie 777X.

Semnal de alarmă

Amânarea cu încă un an a livrării primului 777X, până în 2026, duce la șase ani întârzierea totală, pe fondul problemelor apărute pe parcursul etapelor de certificare și testare a noului model care îi succede modelui de succes 777.

Președintele companiei aeriene Emirates, Tim Clark, a cărui comandă inițială de 150 de avioane 777X a ajutat la demararea proiectului celui mai mare avion de pasageri bimotor din lume cu mai bine de un deceniu în urmă, a lăsat să se înțeleagă că întârzierea livării noului model va avea repercursiuni comerciale.

 „Vom avea o discuție serioasă cu ei în următoarele două luni”, a declarat el. „Nu reușesc să văd cum Boieng mai poate face previziuni credibile ale datelor de livrare”.

Președintele Emirates a devenit, de asemenea, prima personalitate majoră din industria aeronautică care și-a exprimat public temerile, șoptite în privat de unii lideri din industrie în ultimele săptămâni, cu privire la capacitatea Boeing de a ieși din cea mai gravă criză pe care o traversează.

„Cu excepția cazului în care compania este capabilă să strângă fonduri printr-o emisiune de acțiuni, văd o retrogradare iminentă a ratingului de credit și invocarea capitolului 11 (intrarea în procedurile de insolvență – n.r.) care profilează la orizont”

Emirates deține cea mai mare flotilă de Boeing 777, un cal de povară pe distanțe lungi al cărui succes comercial a fost întunecată de întârzierile repetate ale lansării în producție a succesorului său și de criza provocată de problemele de siguranță și calitate a 737, cel mai bine vândut avion produs de companie.

Boeing riscă retrogradarea ratingului de credit

Majoritatea analiștilor se așteaptă ca Boeing să strângă până la 15 miliarde de dolari printr-o nouă emisiune de acțiuni, care să ajute depășirea momentului dificil. Dar percepția marilor companii aeriene asupra riscului financiar reprezentat de contractele cu Boeing rămâne un subiect sensibil, deoarece multe dintre ele au depozite de miliarde de dolari la producătorul de avioane – o expunere pe care unii doresc deja să o limiteze din cauza întârzierilor, spun surse din industrie.

Agenția de rating S&P a avertizat că Boeing riscă să-și piardă apreciatul rating de credit situat în prezent la nivel de investiții, ceea ce ar reprezenta încă o lovitură serioasă pentru compania fanion a industriei aeronautice americane.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: