BNR, oficial, despre noul mod de taxare a sectorului bancar: Doar 2 bănci ar mai face profit, risc la adresa macrostabilității

Taxă pe lăcomie afectează solvabilitatea şi profitabilitatea băncilor, este incorect ancorată de ROBOR acesta fiind un indicator ce reflectă politica monetară a băncii centrale şi nu strategia comercială a băncilor, riscă să transforme o parte din băncile străine în filiale, ceea ce ar slăbi puterea politicilor macroprudenţiale ale BNR şi riscă să ducă la creşterea costurilor de finanţare a datoriilor publice şi private, precum şi la eventuale costuri legate de salvarea unor bănci,

se arată în punctul de vedere transmis de Banca Naţională a României (BNR) către Ministerul Finanţelor Publice (MFP) cu privire la taxa pe lăcomie.

BNR a transmis acest punct de vedere la câteva zile după publicarea primei forme a OUG, care prevedea un nivel de impozitare mai ridicat. Astfel, calculele punctuale ale băncii centrale, referitoare la reducerea solvabilităţii şi a profitabilităţii sistemului bancar au pornit de la premisa că taxa pe lăcomie ar impune băncilor să plătească un impozit pe active în situaţia în care ROBOR depăşeşte 1,5%.

În varianta finală aprobată de Guvern, pragul a fost majorat la 2%, ceea ce nu schimbă mare lucru, dat fiind că ROBOR depinde în primul rând chiar de politicile guvernamentale. Modificarea aduce schimbări calculelor băncii centrale, nu şi substanţei punctului de vedere transmis Finanţelor.

Cel mai probabil, forma finală a OUG va fi discutată în cadrul Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, care se reuneşte trimestrial, având în vedere că măsura este de natură să afecteze stabilitatea sistemului financiar.

„În ipoteza aplicării cotei de taxare trimestrial, 8 bănci de importanţă sistemică nu ar deţine fonduri proprii suficiente la finalul orizontului de analiză (anul 2020)„, se arată în scenariul advers din analiza realizată de BNR şi obţinută de hotnews.ro.

Greşelie „de proiectare”

Experţii băncii centrale avertizează asupra faptului că printre entităţile vizate se numără şi instituţii cu alte activităţi, care nu fac, potrivit notei de fundamentare, obiectul taxei.

Totodată, absenţa clarificărilor legate de nivelul activelor asupra cărora ar urma să fie aplicată taxa reprezintă o sursă de îngrijorare.

Ancorarea taxei de ROBOR a ridicat, de asemenea, obiecţii din partea BNR.

„Considerăm că stabilirea unor praguri fixe ale ratei dobânzii ca reper pentru evaluarea profitabilităţii excesive a unui sector bancar nu este adecvată, pentru că ratele de dobândă de pe piată au caracter variabil fiind corelate, printre altele, cu prima de risc şi rata inflației care la rândul lor sunt influențate de o serie de factori interni şi externi„, se arată în document.

Impozitare excesivă

Nivelul taxării este considerat excesiv şi ar urma să afecteze profitabilitatea sistemului bancar.

„În contextul în care valoarea medie a ROA (profit net pe active medii) era de 1,74% la octombrie 2018, iar o medie a ROA în ultimii 10 ani este de 0,44%, valoarea cotei de impozitare este calibrată la un nivel excesiv”, notează BNR.

Valoarea anualizată a profitului net la sfârşitul anului 2018 ar atinge 7,6 miliarde de lei la nivelul întregului sector bancar. Pe datele valabile pentru octombrie 2018, „taxa pe lăcomie” aplicabilă intregului sector bancar s-ar cifra la aproximativ 3,4 miliarde lei.

Sectorul bancar ar deveni neprofitabil începând din acest an. Pierderile s-ar ridica la 680 de milioane de lei în scenariul de bază, respectiv la 9,7 miliarde de lei în scenariul advers (potrivit calculelor realizate pe forma veghe a ordonanţei).

Riscuri la adresa macrostabilităţii

Totodată, aplicarea ”taxei pe lăcomie” ar conduce, la nivel individual, la erodarea ratei de solvabilitate totale sub nivelul cerinţelor globale de capital în cazul a 9 bănci (din care una de importanţă sistemică) în anul 2019, respectiv a 14 bănci în anul 2020 (din care una de importanţă sistemică), conforrn scenariului de bază.

În cadrul scenariului advers, 20 de bănci în anul 2019 (din care 8 de importanţă sistemică), respectiv 23 de bănci în anul 2020 (din care 8 de importanţă sistemică) nu ar deţine fonduri proprii suficiente pentru acoperirea integrală a cerinţelor globale de capital, necesitând aport de capital suplimentar.

Deficitul de capital s-ar ridica la 747 de milioane de lei în anul 2019, respectiv 1,8 miliarde de lei în anul 2020 în cadrul scenariului de bază, respectiv la 6 miliarde de lei în anul 2019 şi la 12,7 miliarde de lei în anul 2020 în cadrul scenariului advers.

Concluzii:

• Măsura are un caracter puternic prociclic într-o situaţie de criză, în condiţiile în care ratele de dobândă au tendinţa de creştere. Oricum ratele dobânzilor cel mai probabil vor urma o tendinţă ascendentă, inclusiv ca urmare a expectaţiilor pe plan internaţional referitoare la normalizarea ratelor de dobândă (sub influenţa politicii monetare a SUA). Totodată, nivelul indicilor de referinţă ROBOR sunt o reflectie a politicii monetare a BNR, reglementarea acestora fiind de competenţa exclusivă a băncii centrale.
• Implementarea măsurii este de natură să conducă la accelerarea procesului de dezintennediere financiară, în condiţiile ajustării expectaţiilor privind posibilitatea instituţiilor de credit de a realiza profit din activitătile curente. În acest sens, instaurarea unei taxe aplicate asupra unei baze formată din totalul activelor financiare este o modalitate de frânare a iniţiativelor destinate creşterii sustenabile a volumului de credite acordate sectorului privat. În condiţiile în care România se caracterizează deja prin cel mai scăzut grad de intermediere financiară, măsura poate contribui la accentuarea ecartului negativ faţă de celelalte state europene. Mai există suplimentar riscul ca o parte şi mai mare din activitatea de creditare să se realizeze direct prin entităţi nerezidente, ceea ce ar contribui şi la majorarea datoriei externe private a ţării, vulnerabilizând România în cazul unor evoluţii defavorabile.
• Măsura ar putea contribui la apariţia unui fenomen de transformare a filialelor instituţiilor de credit având capital majoritar străin în sucursale, pentru a permite băncilor părinte să reducă volumul capitalului necesar pentru ca acestea să desfăşoare activităti bancare. Posibile consecinţe directe ar fi cele legate de reducerea eficienţei politicilor macroprudenţiale. În condiţiile în care autorităţile şi-au propus să demareze planurile pentru aderarea la zona euro (ceea ce va diminua eficienta politicii monetare şi a celei de curs de schimb), reducerea eficienţei şi a politicii macroprudentiale prin asemenea măsuri diminuează marja de manevră a autoritătilor mai ales in cazul manifestării evoluţiilor nefavorabile.
• Impredictibilitatea cadrului legislativ va conduce la creşterea costurilor de finanţare, atât la nivelul datoriei publice, cât şi a celei private. Costul de asigurare contra riscului de nerambursare a datoriei suverane este invers corelat cu volatilitatea asociată climatutui politic, economic şi de afaceri, acesta constituind o componentă a ratei dobânzii la care se poate imprumuta statul roman de pe pieţele internaţionale.
• În fundamentarea acestei propuneri fiscale, considerăm util să se includă şi costul pe care autoritătile s-ar putea să fie nevoite să-l plătească pentru salvarea băncilor. Aşa cum am arătat in lucrare, în condiţiile ipotezei aplicării cotei de taxare anual şi a unui scenariu advers, 8 bănci de importanţă sistemică nu ar deţine fonduri proprii suficiente. Deficitul de capital se ridică la 747 milioane de lei în anul 2019, respectiv 1,8 miliarde de lei în anul 2020 în cadrul scenariului de bază.
• În ipoteza aplicării cotei de taxare trimestrial, 8 bănci de importanţă sistemică nu ar deţine fonduri proprii suficiente la finalul orizontului de analiză (anul 2020). Considerăm necesar ca în cadrul următoarei şedinţe a Comitetutui Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială să se solicite reprezentanţilor Ministeruiui Finanţelor Publice ca pentru orice măsură fiscală să se calculeze care este impactul asupra stabilității financiare.