În perioada ianuarie – mai 2018, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 3.018 milioane euro, comparativ cu 2.606 milioane euro în perioada ianuarie – mai 2017, anunță, luni, BNR.
În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 589 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 179 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 105 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare un excedent mai mare cu 251 milioane euro.
Potrivit statisticii comunicate de BNR, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1.720 milioane euro (comparativ cu 1.462 milioane euro în perioada ianuarie – mai 2017), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2.208 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 488 milioane euro.
În perioada ianuarie – mai 2018, datoria externă totală a crescut cu 2.563 milioane euro. În structură:
- datoria externă pe termen lung a însumat 67.543 milioane euro la 31 mai 2018 (70,3 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,6 la sută faţă de 31 decembrie 2017
- datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai 2018 nivelul de 28.497 milioane euro (29,7 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 14,6 la sută faţă de 31 decembrie 2017
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,9 la sută în perioada ianuarie – mai 2018, comparativ cu 23,9 la sută în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 mai 2018 a fost de 5,2 luni, în comparaţie cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2018 a fost de 76,6 la sută, comparativ cu 87,2 la sută la 31 decembrie 2017.