15 august, 2018

Istanbul, podul peste Bosfor

Unul dintre cei mai mari investitori internaţionali în Turcia, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a efectuat teste interne de stres cu privire la o prăbuşire cu 40% a lirei turceşti, au declarat surse interne pentru Reuters.

Moneda turcească a înregistrat deja o depreciere de peste 40% de la începutul acestui an, dar testele au arătat că berd ar putea face faţă unei asemenea prăbuşiri, chiar dacă ar înregistra pierderi, potrivit Reuters.

„Ar fi o situaţie serioasă, dar nu ar ameninţa poziţia financiară a bănci. Avem încorporată o anumită rezistenţă”, a declarat una dintre sursele citate.


Turcia a devenit cea mai importantă ţară de operaţiuni pentru BERD, după ce aceasta după ce în 2014 a încetat să mai acorde credite în Rusia.

 berd are în Turcia proiecte, credite şi pachete de acţiuni în valoare de 7,3 miliarde euro, după ce în ultimii doi ani a injectat 3,5 miliarde euro în această ţară.

Deprecierea de 40% a lirei turceşti a fost scenariul extrem dintre cele trei elaborate de economiştii din departamentul de management al riscurilor de la BERD. O astfel de depreciere ar fi trebuit să fie un eveniment care se întâmplă odată la un secol și totuși, lira turcească a pierdut 45% în raport cu dolarul.

 berd beneficiază în prezent de un rating de top AAA şi nu ar dori să utilizeze prea mult capital propriu sau să ceară lichidităţi celor 67 de guvene care îi sunt acționari. Situaţia va fi analizată în septembrie, când se vor reeuni directorii instituției.


Viitorul activităţilor berd în Turcia este complicat, îmsă,  şi de tensiunile dintre SUA, cel mai mare acţionar de la BERD, şi autorităţile de la Ankara.

SUA au impus sancţiuni şi au ridicat tarifele la importurile de aluminiu şi oţel din Turcia, în urma unei dispute legate de încarcerarea de către Ankara a unui pastor evanghelic american. În replică, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat un ”complot politic” împotriva ţării sale şi ameninţă că va riposta prin căutarea de noi pieţe şi aliaţi.

 berd a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă.

În ultimii ani, berd a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. berd este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din România, cu investiţii de aproape opt miliarde euro în peste 400 de proiecte.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: