8 decembrie, 2021

Miliardarul israelian Beny Steinmetz a fost reținut pe 24 noiembrie pe aeroportul din Atena, în baza mandatului european de arestare emis de România după condamnarea acestuia la cinci ani de închisoare în Dosarul Ferma Băneasa.

Ministerul Justiției a transmis că omul de afaceri a fost reținut în data de 24 noiembrie 2021, pentru 24 de ore, pe teritoriul Republicii Elene.

A fost prezentat instanţei locale, care a dispus control judiciar cu interzicerea părăsirii teritoriului grec.


Curtea de Apel Brașov a trimis autorităţilor elene mandatul european de arestare emis în baza mandatului de executare a pedepsei de 5 ani de închisoare la care a fost condamnat de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Mandatul European de Arestare (MEA) a fost trimis tradus în limba greacă însoţit de documentele suport, de asemenea traduse.

În acest moment, procedura este în curs, mai precizează Ministerul Justiției.

Dosarul Ferma Băneasa

În România, oamenii de afaceri Beny Steinmetz și Tal Silberstein (care a consiliat politic mai mulți lideri politici, precum foștii premieri Călin Popescu Tăriceanu și Adrian Năstase), au fost condamnați definitiv la cinci ani de închisoare cu executare în Dosarul Ferma Băneasa.

Cazul se referă la restituirea ilegală către Paul al României (Paul Lambrino) a fostei ferme regale de la Băneasa și a unei suprafețe din Pădurea Snagov.


În aceeași cauză au mai fost condamnați:

  • Remus Truică, fostul șef de cabinet al  a fostului premier Adrian Năstase – condamnat la şapte ani de închisoare
  • Prinţul Paul – trei ani şi patru luni cu executare
  • jurnalistul Dan Andronic – trei ani de închisoare cu suspendare.

În ianuarie 2021, Steinmetz a fost condamnat și în Elveția, la cinci ani de detenție pentru corupție, într-un dosar legat de licenţe de minerit în Guineea. Decizia nu este definitivă.

Procesul de la Geneva vine după o îndelungată anchetă internaţională și are ca obiect o presupusă mită de circa 10 milioane de dolari ce ar fi ajuns, prin conturi elveţiene, la o serie de înalţi responsabili din Guineea. În schimbul sumei, oficialii respectivi urmau să-i atribuie grupului BSGR, aparținând lui Beny Steinmetz. drepturi miniere în sud-estul acestei ţări sărace din Africa de vest, dar bogată în resurse naturale.

Beny Steinmetz s-ar fi aflat în spatele operațiunii de spionaj a fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, din primăvara anului 2016, conform mai multor publicații, care au citat surse judiciare. Miliardarul nu are calitate de suspect în dosarul Black Cube.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: