Banca Centrală Europeană (BCE) a confirmat joi că achizițiile nete de obligațiuni se vor încheia la sfârșitul acestei luni și a anunțat două majorări succesive ale ratelor de dobânzi, de câte 25 de puncte de bază, în iulie și în septembrie, marcând astfel finalul politicilor monetare neconvenționale, precum și sfârșitul ”erei banilor ieftini”.
Comunicatul de presă transmis de instituție i-a determinat pe analiști să speculeze cu privire la o potențială creștere de 50 de puncte de bază a dobânzilor-cheie în septembrie, având în vedere evoluția prețurilor și ”forța” de care dă dovadă inflația.
”Dacă perspectiva inflației pe termen mediu persistă sau se deteriorează, o creștere mai mare va fi operată la reuniunea din septembrie”, se arată în comunicatul instituției.
”Bănuim că acest lucru înseamnă că se așteaptă să fie necesară o creștere de 50 de puncte de bază în acel moment. Acest lucru ar fi în concordanță cu modul în care și-au făcut calculele investitorii, dar și cu prognozele nostre anterioare, cu toate că noi anticipam creșterea de 50 de puncte de bază în iulie, nu în septembrie”, au transmis specialiștii capital Economics.
(Citește și: ”Philip Lane, BCE: Europa va fi nevoită să se obișnuiască cu prețuri mai mari”)
Comunicatul de presă al BCE include, de asemenea, cele mai recente previziuni economice, care arată că specialiștii băncii centrale a zonei euro se așteaptă acum că inflația să ajungă la 6,8% în 2022, 3,5% în 2023 și 2,1% în 2024. Creșterea PIB-ului este de așteptat să fie de 2,8% în 2022, 2,1%. % în 2023 și 2,1% în 2024.
”În condițiile în care inflația este încă puternică, dar economia zonei euro încetinește și se confruntă cu stagnarea sau chiar cu recesiune, fereastra BCE de a normaliza politica monetară se restrânge aproape pe zi ce trece”, avertizează și economiștii băncii olandeze ING, într-o notă transmisă investitorilor.
Ei punctează că era politicilor neconvenționale se va încheia la sfârșitul acestei luni, iar era dobânzilor negative la sfârșitul verii.
”Mai simplu spus, BCE tocmai a anunțat sfârșitul unei ere lungi. Cu toate acestea, este încă departe de a fi sigur dacă acesta va fi și începutul unei noi ere a ratelor dobânzilor în continuă creștere”, avertizează ei.
***