20 aprilie, 2016

European Banking Congress Frankfurt - Mario DraghiMario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), va avea mari dificultăți dacă va dori să aducă în discuție o strategie de stimulare a creșterii economice și a inflației din zona euro bazată pe ”aruncarea banilor din elicopter” (helicopter money), un concept pe care l-a descris drept ”intersant”, dar care este privit cu mult scepticism.

Conceptul de helicopter money își datorează notorietatea laureatului Nobel pentru Economie, Milton friedman care l-a folosit pentru a descrie efectele politicii asupra inflației.

Helicopter money reprezintă o alternativă la relaxarea cantitativă practicată de marile bănci centrale din lume atunci când dobânzile se apropie de zero, însă economia nu dă semne de revenire sau alunecă în recesiune.


Conceptul a fost definit inițial drept acordarea de bani, prin transfer direct de la banca centrală a unei sume de bani către populație, pentru stimularea consumului, o strategie folosită de Australia în 2009. Pachetete fiscale împărțite direct de Australia cetățenilor săi s-au ridicat la circa 4,6% din PIB-ul din 2008 al statului.

O altă metodă de ”a arunca bani din elicopter” este de a finanța direct sector privat, însă, spre deosebire de relaxarea cantitativă (care implică achiziția unor active), helicopter money este un proces ireversibil. Banca Centrală nu mai are cum să să recupereze banii distribuiți pentru stimularea economiei.

Presa internațională notează că, teoretic, legislația europeană nu permite acordarea de helicopter money, însă, chiar și o variantă ce ar putea fi implementată cu mai puține obstacole juridice riscă să dezlănțuie o luptă politică ce va duce la dispariția monedei unice.

Discuțiile privind legalitatea conceptului fac referire la articolul 123 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene care spune:


”(1) Se interzice Băncii Centrale Europene și băncilor centrale ale statelor membre, denumite în continuare <<bănci centrale naționale>>, să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, administrațiilor publice centrale, autorităților regionale sau locale, celorlalte autorități publice, celorlalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre; de asemenea, se interzice cumpărarea de titluri de creanță direct de la acestea de către Banca Centrală Europeană sau de către băncile centrale naționale.

(2) Alineatul (1) nu se aplică instituțiilor publice de credit care, în contextul furnizării de lichidități de către băncile centrale, beneficiază din partea băncilor centrale naționale și a Băncii Centrale Europene de același tratament ca și instituțiile private de credit”

Strict vorbind, articolul 123 „nu exclude posibilitatea de a le da direct bani oamnilor”, este de părere Adair Turner, fost președinte al Autorității britanice pentru servicii financiare.

”În Europa, în momentul în care începi să vorbești despre tipărirea de bani și cheltuirea lor prima întrebare este cine îi va primi. Faptul că nu există încredere între acest națiuni amplifică problemele de a ajunge la un acord de a face ceva ce este tehnic posibil și necesar economic”, a adăugat Turner.

Consiliul de guvernatori ai BCE se reunește începând de miercuri pentru a discuta despre ce e de făcut în situația în care actuala rundă de achiziție de bonduri (relaxarea cantitativă) și dobânzile negative nu vor salva economia zonei euro de deflație. BCE nu și-a atins ținta de inflație în ultimii ani și a amânat în mod depetat prognoza cu privire la momentul în care va fi atinsă această țintă.

Întrebat despre banii aruncați din elicopter în martie, Draghi a spus că ”este un concept foarte interesant care este acum discutat în mediul academic și în alte medii, însă nu am studiat cu atenția acest concept”. Răspunsul Germaniei a fost prompt. Jens Weidmann, președintele Bundesbank, a catalogat ideea drept ”absurdă”.

Tensiunile politice din ultimii ani, în special pe tema Greciei, a crizei refugiaților și a Brexitului au creat neîncredere în rândul liderilor europeni, astfel încât este de greu de crezut că se va ajunge la consens cu privire la ”aruncarea banilor din elicopter”, chiar și dacă vom asista la o deterioare a condițiilor până în punctul în care o discuție serioasă pe această temă nu va mai putea fi ignorată.

Consens cu privire la adoptarea unei astfel de măsuri ”ar fi foarte greu de obținut” chiar și în board-ul BCE, este de părere Gregory Claeys, economist la Institutul Bruegel din Bruxelles, care crede că transferul unei sume de 1.000 de euro în conturile fiecărui cetățean ”ar duce la o creștere semnificativă a consumului și va avea un impact mare asupra prețurilor”. Claeys atrage, însă, atenția că BCE ar trebui să creeze un nou instrument pentru a putea face astfel de transferuri, măsură pentru care are nevoie de acordul a două treimi din membri.

Willem Buiter, economist șef la Citigroup, este de părere că BCE nu ar putea supraviețui politic dacă ar lua o astfel de decizie, în vreme ce alți economiști atrag atenția că helicopter money va genere temeri în multe colțuri ale Europei cu privire la reîntoarcerea hiperinflației.

Otmar Issing, economist șef BCE, susține că măsura banilor aruncați din elicopter ar putea fi concepută doar când dispare orice speranță și Europa este în colaps. În opinia sa, în actualul context, aplicarea acestui concept va duce la corupție.

Odată ce ai expus tiparnița de bani guvernelor s-a terminat. Poți să încerci, să instituționalizezi, să impui limite și să argumentezi că o bancă centrală independentă o va putea opri într-o zi – Aceasta este o iluzie”, a precizat Issing.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: