MILTON (n. 1912), economist american, profesor universitar. A urmat cursurile Universităţii Rutgers. După absolvirea cursurilor universitare, M. friedman îşi continuă pregătirea la Universitatea Chicago, unde obţine titlul de licenţiat. În anul 1946, obţine titlul de doctor în economie la Universitatea Columbia. Ca profesor la Univesitatea din Chicago, împreună cu colegii lui, lansează o mare provocare economiştilor din “estabilishment-ul estic” al S.U.A., constituindu-se “Şcoala de la Chicago”. În anul 1976 i se decernează Premiul Nobel pentru Economie. În raportul Juriului Academiei Regale de Ştiinţe a Suediei se arată că acest premiu i s-a atribuit pentru “contribuţia sa la studirea teoriei monetariste şi demonstrarea complexităţii politicii de stabilitate economică”. Dacă s-ar putea reda într-o singură propoziţie esenţa contribuţiei lui M. friedman la dezvoltarea ştiinţei economice, aceasta ar fi următoarea: economia bazată pe legile pieţei
funcţionează; mai mult, ea funcţionează cel mai bine dacă este lăsată liberă. Acest lucru reiese din cea mai cunoscută lucrare a sa: A Monetary History of the United States (O istorie monetară a S.U.A.), publicată în anul 1963. Această lucrare atacă două aspecte majore ale teoriei keynesiene, şi anume: economia bazată pe legile pieţei este instabilă în lipsa mâinii călăuzitoare a guvernului; politica monetară nu a fost de folos ca tratament al Marii Crize din perioada anilor 1929-1933. Criza a fost o dovadă a cât de mult rău pot genera greşelile câtorva oameni atunci când ei deţin o putere largă asupra sistemului monetar al ţării. M. friedman se situează net pe o poziţie ce susţine retragerea guvernului din aproape toate domeniile economiei. În concepţia lui, problema nu constă în faptul că guvernul este rău în sine, ci că atât de multe politici ajung să aibă efectele total opuse celor dorite iniţial. Reformatorii sociali, care prin politicile propuse vor să servească interesul public, sfârşesc, invariabil, prin a servi anumite interese private, care nu au făcut parte din intenţiile lor iniţiale. Ei sunt conduşi de o mână invizibilă să servească respectivele interese private. Reglementarea transporturilor, învăţământul public, subvenţiile agricole şi programele de construire de locuinţe se numără printre domeniile de politică economică despre care M. friedman consideră că guvernul a făcut mai mult rău decât bine. Op.: “Essays in Positive Economics” (1953); “The Demand for Money: Some Theoretical and Empirical Results” (1959); “A Program for Monetary Stability” (1960); “Capitalism and Freedom”, 1962 (tradusă în limba română sub titlul “Capitalism şi libertate”, 1995); “Dolars and Deficits” (1968); “The Quantity Theory of Money” (1969); “Monetary Policy for the 1980” (1984); “Free to choose” (1980); “Money Mischief” (1992).
