Bani? Reorganizarea administrației: exemplul Poloniei și standardele europene de regionalizare

Guvernul urmează să ia măsuri pentru reducerea cheltuielilor statului. Între acestea: înghețarea anvelopei salariale la nivelul anului trecut, suspendarea ocupării posturilor vacante la stat, interzicerea cumulului pensie-salariu şi stoparea achiziţiilor.

(Citește și: ”Gaura de la buget / Nouă decizii pentru reducerea cheltuielilor statului”)

În timp ce coaliția de guvernare întorcea problema pe toate fețele, Camera de Comerț și Industrie a României – CCIR – și mai multe organizații patronale cu sute de membri au cer autorităților reorganizarea teritorial-administrativă a țării pentru reducerea acestor cheltuieli. Guvernul însă ignoră această temă.

Or reorganizarea teritoriului, ideal completată cu profesionalizarea aparatului administrativ, ar aduce reale  economii bugetului de stat și ar contribui decisiv la reducerea disparităților regionale. O dovedesc demersurile similare adoptate de ani buni de alte state fost comuniste: Polonia, Estonia, Slovacia.

Un alt argument: există instituții ale statului care sunt ”înaintea vremii” – ANAF (în 2021) și SRI (în 2019) s-au reorganizat pe structură regională pentru creșterea eficienței.

Ce au cerut, concret, CCIR și organizațiile patronale

CCIR și șapte organizații patronale au emis în urmă cu 4 zile un comunicat comun în care pledează pentru reorganizarea teritorial-administrativă a țării, pentru reducerea costisitorului aparat birocratic.

Organizațiile au transmis că economiile astfel realizate ar permite echilibrarea bugetului de stat, în condițiile în care ”România riscă să piardă cele mai imporante avantaje pe care le are: predictibilitatea și fiscalitatea redusă”.

Principalele măsuri solicitate:

• reducerea numărului de județe de la 41 (plus București) la 15
• redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5.000 de locuitori
• redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori
• toate instituțiile publice deconcentrate trebuie să fie regrupate sub această nouă formă administrativă.

Standardele europene de regionalizare. Cum a făcut Polonia regionalizarea

Obiectivul esenţial al reformei administrative poloneze era îndeplinirea exigenţelor Chartei Autonomiei Locale a Consiliului Europei, semnată de Polonia în 1994, dar şi a dreptului comunitar, în perspectiva aderării Poloniei la Uniunea Europeană.

(Citește și: ”Regionalizarea României. Modelele europene de regionalizare. Comparaţia cu Polonia”)

Reforma poloneză a vizat acordarea competenţelor necesare colectivităţilor locale, astfel încât să se răspundă în mod eficient nevoilor cetăţenilor şi să poată fi accesate fondurile europene.

Reforma administrativ-teritorială propriu-zisă a început în anul 1999 şi a avut ca rezultat dezvoltarea politicii regionale.

Atunci s-a stabilit un sistem al administraţiei pe trei nivele: comune (gmina), districte (powiaty) şi regiuni (voievodate).

De la 1 ianuarie 1999, în Polonia s-au delimitat 16 noi regiuni care corespundeau metodologiei comunitare, fiind regiuni de nivel european NUTS II – Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică de nivelul II.

După un an şi jumătate, Guvernul de la Varşovia a emis o ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unui clasament NUTS provizoriu:
2.489 de comune (gminas), 373 arondismente, districte (powiaty), 44 grupări de arondismente (powiaty), 16 provincii (województwo-voievodate).

În prezent, Polonia are o administraţie locală organizată pe 3 nivele, compusă din 2.478 comune, 379 districte (powiats) şi 16 regiuni (voievodate).

Fiecare eşalon are competenţe proprii şi competenţe delegate care sunt atribuite prin lege.

Comunele (gmina) sunt conduse de o adunare deliberativă şi un birou executiv, condus de un primar, numit ”wojł” în comunele rurale, ”burmistrz” în comunele urbane şi ”prezydend miasta” în oraşele de peste 100 000 locuitori.

Districtele (powiaty) sunt entităţi administrative care au în jur de 100.000 de locuitori. 65 de oraşe poloneze cumulează funcţii ale comunelor şi ale districtelor.

Provincia este condusă de un consiliu şi un birou executiv, condus, la rândul lui, de un preşedinte.

Regiunile (voievodatele) sunt cele mai mari entităţi administrative şi sunt în număr de 16. Structura lor cuprinde un corp administrativ (sejmik wojwodzki) şi un corp executiv (zarzad wojwodzki), condus de un mareşal. Voivodatele au suprafaţa cuprinsă între 9.412 km2 şi 35.589 km2 şi o populaţie cuprinsă între 1.000.061 şi 5.130.000 locuitori. Regiunile au competenţe în special în domeniul apei, drumurilor, sănătăţii, serviciilor sociale, educaţiei, culturii şi dezvoltării economice.

Populaţia principalelor capitale regionale variază între 119.000 locuitori (Zielona Gora), peste 571.000 locuitori (Poznan) şi peste 600.000 locuitori (Varşovia).

Reorganizarea – o temă recurentă, dar un demers pe care niciun partid nu are curajul să îl facă

Tema reorganizării teritoriale apare în dezbatere publică, periodic, din perioada deschiderii negocierilor de aderare la UE a României. Tema a fost abordată de guvernele Năstase, Ponta, Boc, Cioloș, dar niciodată finalizată din evidente considerente politico-electorale.

Reorganizarea teritorială a fost blocată în principal de teama că rescrierea Constituției – actuala structură administrativă fiind consacrată în documentul intrat în vigoare în 2003 – nu va putea fi limitată la aspectul administrativ.

(Citește și: ”Traian Băsescu: Revizuirea actuală a Constituției – risc de blocare a statului”)

Apoi, UDMR s-a opus constant ideii de teamă că județele cu etnici maghiari majoritari să nu fie ”înghițite” în regiuni diferite cu majoritate românească. De cealaltă parte, partidele s-au temut că UDMR va insista pentru o regiune majoritar maghiară, în care descentralizarea va face imposibil controlul de la centru.

(Citește și: ”Negocierile pentru noua coaliție / UDMR cere o Facultate, o autostradă și o regionalizare favorabilă”)

Nu în ultimul rând a existat și interesul electoral care a blocat regionalizarea, care ar însemna mai puțini aleși locali, deci diluarea structurii de partid.

Într-un document parlamentar se arată că România, la nivel guvernamental, a conştientizat abia în anul 2006 necesitatea demarării procesului de eliminare a decalajelor de dezvoltare între regiuni

În schimb, Bulgaria şi Estonia au prioritizat eliminarea decalajelor dintre regiuni în anul 2003, Polonia în anul 2004, iar Slovacia în 2005.

Scurtă statistică comparată și un paneceu românesc

Actuala împărțire administrativ-teritorială datează din 1968. La acel moment, populaţia României era de 19,7 milioane de locuitori și existau 3.029 de unităţi administrativ-teritoriale, dintre care 189 de oraşe.

În 2022, populaţia este în jur de 19 milioane, deci în scădere faţă de 1968, dar există 3.228 de unități administrativ-teritoriale, dintre care 216 orașe. Sunt zone întregi din țară depopulate, cu orașe cu populație în jur de 1.000 de persoane și comune cu câteva sute de locuitori, dar fiecare, evident, cu aparat administrativ.

(Citește și: ”Analiză / Regionalizarea României: O abordare demografică”)

O tentativă de corectare a situației a apărut anul trecut, când guvernul a creat condițiile legale pentru înființărea de consorții administrative.

Acestea pot pune în comun activități de natură juridică, financiară (inclusiv administrarea impozitelor și taxelor locale), documentație pentru achiziții publice, închiriere și concesionare, emiterea certificatelor de urbanism etc.

Problema este că asocierile rămân la latitudinea autorităților locale.

***