Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, vineri, la Alexandria, că reprezentanţii UDMR nu au pus PSD “condiţii nenegociabile” în discuţiile vizând cooptarea Uniunii la guvernare. Din declaraţiile lui Liviu Dragnea- “USD nu face alianţe cu o persoană fizică”- reiese că “proiectul Tăriceanu” a fost abandonat.
Ce recunoaşte vicepremierul Dragnea din negocieri
“Discutăm cu UDMR o anumită pondere în structurile administrative, centrale şi locale”, a explicat Liviu Dragnea negocierile cu formaţiunea condusă de Kelemen Hunor.
Preşedintele executiv al PSD a dezminţit înţelegeri politice legate “acceptarea de steaguri ale ţinuturilor sau minorităţilor naţionale” pe clădirile oficiale ale statului şi a spus că alte subiecte vizează strict “programul noului guvern, care va fi cel al USL, cu eventuale adăugări ale partidelor care vor compune arcul guvernamental”.
Chestiunea însemnelor comunităţilor locale va fi tranşată în Parlament, prin lege, deja pusă în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării. “Va fi un proiect de lege care ori fi adoptat şi iniţiat de Guvern, ori va fi iniţiat prin procedură parlamentară de grupuri parlamentare sau parlamentari. Ce este foarte important de ştiut, se introduce obligativitatea ca pe fiecare instituţie din subordinea autorităţilor locale să fie arborat drapelul României”, a spus Liviu Dragnea.
Ce solicită UDMR. Pe ce se bazează
UDMR este optimistă în ceea ce priveşte deznodământul negocierilor cu PSD. Laszlo Borbely, vicepreşedinte pe probleme politice al UDMR, a declarat vineri, la B1 Tv, că USD are “o majoritate de câteva voturi”, iar UDMR se angajează să vină la guvernare pentru că “este o soluţie”.
Laszlo Borbely afirmă că pe lângă posturile de miniştri şi secretari de stat, UDMR vizează şi înfiinţarea unei facultăţii cu predare în limba maghiară la Universitatea din Târgu Mureş, reluarea Legii descentralizării şi demararea lucrărilor la conexiunea Autostrăzii Transilvania cu Tg. Mureş.
Întrebat dacă UDMR condiţionează prezenţa la guvernare de absenţa lui Dan Voiculescu de la negocieri, Borbely a răspuns pentru B1 Tv: “Nu discutăm cu domnul Voiculescu, discutăm cu USD.”
UDMR va lua o decizie în legătură cu participarea la guvernare la şedinţa CRU, programată în week-end.
”Proiectul Tăriceanu” iese din calculele PSD
Dacă negocierile decurg favorabil, PSD ar urma să semneze luni, 3 martie, două protocoale pentru susţinerea guvernului : unul cu UDMR, altul cu reprezentanţii minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor. Premierul Victor Ponta a spus, vineri, că după semnarea celor două documente va prezenta lista miniştrilor din noul Cabinet.
Subiectul unei posibile colaborări cu fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi cu eventualii parlamentari liberali care l-ar urma pe acesta în proiectul Partidului Reformator Liberal a fost închis de Liviu Dragnea.
“Aş vrea să lămurim puţin pachetul ăsta de subiecte, legat de ce se întâmplă, ce s-a întâmplat în PNL. USD nu poate face alianţă cu o persoană fizică, nu merge, nu iese, nu avem cum să semnăm aşa ceva. Iar în ceea ce priveşte cooptarea la guvernare, nu ne ducem la poarta PNL şi cine iese de acolo îi oferim posturi în guvern. Eu nu concep că se poate face o alianţă între nişte partide politice şi nişte persoane fizice. Eu nu am făcut niciodată aşa ceva şi nu cred că e în regulă să faci aşa ceva”, a spus Liviu Dragnea.
Şi în privinţa candidaturii la prezidenţiale, Liviu Dragnea a menţionat că nu există nicio înţelegere între PSD sau USD pentru a-l susţine pe Călin Popescu Tăriceanu la prezidenţiale.