miercuri

24 iulie, 2024

Victor Bratu

Rusia este mult mai periculoasă decât ISIS, a afirmat în fața presei ministrul de externe polonez Witold Waszczykowski (foto), aflat vineri în vizită în Slovacia. ”Potrivit tuturor dovezilor, activitățile Rusiei reprezintă o amenințare existențială pentru că aceste activități...
16 aprilie, 2016
Purtătorul de cuvânt al organizației PNL București, Cezar Preda, a anunțat că partidul ”va oficializa” vineri adeziunea depusă de Marian Munteanu (foto) la organizația Sectorului 1. „Adeziunea lui Marian Munteanu există, ea va fi oficială astăzi la ora...
15 aprilie, 2016
Un nou cabinet este pe cale să preia frâiele guvernării la Kiev după luni de zile de confruntări politice și de negocieri. Noua echipă, condusă de Volodimir Groysman, un aliat al președintelui Petro Poroșenko, nu va avea mult...
15 aprilie, 2016
Primăria Sectorului 4 s-a constituit parte civilă în dosarul Colectiv şi cere fostului primar Cristian Popescu Piedone daune de 100 de milioane de euro, pe motiv că i-ar fi fost grav afectată imaginea, anunță Digi 24. Pe de...
14 aprilie, 2016
În vreme ce principalele formațiuni parlamentare luptă pe mai multe fronturi să își impună favoriții în fruntea televiziunii publice, la TVR s-a reîntors, de miercuri, Cristian Zgabercea. Cu un Consiliu de Administrație nou instalat dar lipsit de președinte-director...
14 aprilie, 2016
Noi reguli UE de protecție a datelor și în materia secretului comercial au fost aprobate joi, de către Parlamentul European. Protecția datelor În ceea ce privește protecție a datelor, regulile sunt destinate să restabilească controlul cetățenilor asupra datelor...
14 aprilie, 2016
”Corupţia guvernamentală a rămas o problemă răspândită. Discriminarea socială sistematică a romilor le-a afectat acestora dreptul la educaţie, locuinţă, îngrijire medicală şi oportunităţi de angajare adecvate. Alte probleme de drepturile omului au inclus condiţiile deficitare din penitenciare şi...
14 aprilie, 2016
Coaliția pentru Dezvoltarea României transmite Guvernului că modificarea cadrului legislativ privind gestionarea deșeurilor de ambalaje trebuie să se bazeze pe o serie de principii agreate de toate părţile implicate, inclusiv de organul legislativ, care să fie în totală...
14 aprilie, 2016
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral ucrainean) a aprobat joi demisia premierului ucrainean Arseni Iațeniuk și candidatura noului prim-ministru, Volodimir Groysman. Fost președinte al Radei, Groysman a fost votat de 257 de deputați, 50 de voturi fiind...
14 aprilie, 2016
Direcția Națională Anticorupție a anunțat joi că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de Robert Negoiță, primar al sectorului 3, la data faptelor administrator al unor societăți comerciale, cu privire la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în...
14 aprilie, 2016
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, miercuri, că legea privind combaterea terorismului, legea cartelelor prepay şi legea securităţii cibernetice vor fi finalizate de Guvern şi trimise Parlamentului în luna mai, astfel încât pachetul legislativ să poată fi adoptat în...
13 aprilie, 2016
Alina Gorghiu și Vasile Blaga – copreședinții PNL – și-au anunțat, marți, canditatul la Primătia Capitalei. E vorba de Marian Munteanu, liderul Pieței Universității din anul 1990 devenit, mai apoi, un prosper om de afaceri. Decizia a fost...
12 aprilie, 2016
Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a rezolvat problema de sistem care a generat anularea din oficiu a codului de plătitor de TVA pentru mari companii din România și se află în plin proces de ”negociere” cu companiile...
12 aprilie, 2016
Comisia de buget-finanțe din Camera Deputaților a chemat marți la audieri conducerea ANAF și pe cea a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor pentru a afla detalii legate de ”implicațiile fiscale și acțiunile întreprinse în...
12 aprilie, 2016
Comisia Europeană consideră că România şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile pentru a adera la Spaţiul Schengen, afirmă Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al Executivului UE, precizând că decizia admiterii celor două ţări în zona de liberă circulaţie trebuie...
11 aprilie, 2016
UPDATE Audită în comisiile de specialitate, Monica Ghiurco a primit aviz negativ (consultativ) pentru numirea ca președinte-director general al TVR (18 voturi ”pentru”, 19 voturi ”împotrivă”). Surse politice afirmă că la votul programat pentru ora 18.00 s-ar putea...
11 aprilie, 2016
Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunțat luni, într-o conferință de presă, deschiderea oficială a subscripției naționale pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”. Conturile deschise pentru achiziția „Cumințeniei Pământului” (Beneficiar: Ministerul Culturii, CIF 4192812) sunt următoarele: TREZORERIA STATULUI...
11 aprilie, 2016
Arseni Iațeniuk și-a anunțat public demisia din funcția de premier al Ucrainei, precizând duminică seara că actul formal urmează să fie trimis Parlamentului marți. Motivul principal al deciziei: eșecul clasei politice de a legifera ”schimbările reale” atât de...
11 aprilie, 2016
Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului solicitarea de reexaminare a Legii privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național, anunță un comunicat al Administrației Prezidențiale. În solicitare, președintele transmite: Legea privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național prevede...
8 aprilie, 2016
Comisia Europeană a anunțat vineri că a deschis o investigație aprofundată pentru a verifica dacă anularea datoriilor de către statul român și continuarea aprovizionării Oltchim de către întreprinderi de stat, în pofida deteriorării situației financiare a acesteia, au...
8 aprilie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: