14 aprilie, 2016

negoitaDirecția Națională Anticorupție a anunțat joi că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de Robert Negoiță, primar al sectorului 3, la data faptelor administrator al unor societăți comerciale, cu privire la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA: în perioada 2005 — 2009, prin folosirea resurselor societăților pe care le administra, Robert Negoiță a construit trei ansambluri rezidențiale compuse din imobile de locuit și locuri de parcare și a vândut, în nume propriu, un număr de 1.250 din aceste imobile, ascunzând activitatea economică desfășurată prin neînregistrarea ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, nedeclararea și neachitarea către bugetul de stat a TVA în valoare de 77.148.021 lei.

Robert Negoiță a fost joi la DNA, unde i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile.


„Concret, s-a stabilit că, în perioada 2005 — 2009, Robert Negoiță a construit, în vederea vânzării, 3 ansambluri rezidențiale formate din vile și blocuri de locuințe și locuri de parcare, situate în București, în orașul Voluntari și orașul Popești Leordeni. Începând din luna decembrie 2005, Negoiță a început vânzarea imobilelor pe măsura finalizării acestora, fără a declara organelor fiscale teritoriale activitatea economică desfășurată și fără a achita obligațiile fiscale ce-i reveneau. În perioada 10.01.2006 — 13.07.2009, acesta a efectuat 1.250 de tranzacții imobiliare, constând în vânzări de construcții și teren aferent construcțiilor, activități din care a obținut venituri în sumă de 364.714.645 lei”, se arată în comunicat.

DNA precizează că, având în vedere că Robert Negoiță a luat măsuri active de comercializare a locuințelor construite în cele trei ansambluri rezidențiale prin mijloace similare unui prestator de servicii sau comerciant, activitatea pe care a desfășurat-o este calificată ca una economică, pentru care exista obligația plătirii de TVA către buget.

„Pentru a evita plata obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate, Negoiță a folosit un procedeu ingenios prin care cheltuielile cu realizarea imobilelor, în nume propriu, au fost evidențiate contabil și declarate fiscal de societățile pe care le administra, însă veniturile nu au fost evidențiate. Prin urmare, raportat la cele trei ansambluri rezidențiale, Robert Negoiță nu a declarat activitatea economică prestată ca persoană impozabilă în scopuri de TVA. Astfel, deși imobilele ‘scriptic’ au fost edificate de persoana fizică Robert Negoiță, după finalizare, acestea au fost prezentate, la toate târgurile imobiliare, drept ansamblurile rezidențiale aparținând uneia dintre societățile la care acesta era acționar”, susțin procurorii.

Prin aceste activități, prejudiciul total adus bugetului de stat este estimat la peste 77 milioane lei și reprezintă TVA de la care Robert Negoiță s-a sustras prin ascunderea activității economice derulate în nume propriu, în perioada 2005 — 2009, mai arată DNA.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: