luni

22 iulie, 2024

Victor Bratu

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a prezentat vineri varianta de buget de stat pentru 2018 în viziunea liberalilor, potrivit căreia veniturile totale ar fi de 272,4 miliarde de lei, cheltuielile ar însuma 288,64 miliarde de lei, ceea ce ar...
20 octombrie, 2017
Coaliția de guvernare PSD-ALDE a decis miercuri că legi esențiale pentru societate vor fi emise de parlament până la finalul acestei sesiuni. În lista enunțată de Liviu Dragnea se regăsesc: Legea de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare...
18 octombrie, 2017
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire a noilor miniştri, iar ceremonia depunerii jurământului va avea loc, marţi, la ora 19.30. Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat sâmbătă noii miniştri ai Guvernului fiind desemnaţi Felix Stroe...
17 octombrie, 2017
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat, marți, participarea României la inițiativa Uniunii Europene în domeniul apărării, a anunțat Administrația Prezidențială. ”Consiliul a analizat tema referitoare la Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) în domeniul apărării la nivelul...
17 octombrie, 2017
Fost președinte al Agenției Europene pentru Reglementare în energie și fost ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu (foto), consideră că rușii de la Gazprom sunt marii câștigători ai modificărilor la Legea energiei electrice și gazelor propuse de deputatul PSD...
17 octombrie, 2017
When it comes to the „VAT gap”, the Romanian Government and the European Commission have different views on the elements contributing to this indicator. Even different definitions. The difference between the Government’s approach and the Commission’s approach sets...
16 octombrie, 2017
Photo caption: Prime Minister Mihai Tudose publicly supports split VAT but the company in which he has declared interests does not support Mihai Tudose In the democracy, the power of example is a way often used by state...
16 octombrie, 2017
Premierul Tudose a anunțat joi că split TVA se va aplica doar pentru companiile cu probleme: O decizie justă: nu plata defalcată ar fi rezolvat problema (FOARTE MARE) a TVA în România. cursdeguvernare.ro vă prezintă în cele ce...
15 octombrie, 2017
Şedinţa Comitetului Executiv al PSD s-a încheiat după aproape şase ore, cu o jumătate de victorie a premierului Mihai Tudose: miniştrii Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc și-au anunțat la partid demisiile din funcțiile deținute în guvern....
12 octombrie, 2017
Statele Unite au anunţat joi că se retrag din Organizaţia ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), acuzând instituţia că este ”antiisraeliană”, relatează AFP. Departamentul de stat american a precizat că Statele Unite îşi păstrează totuși statutul de...
12 octombrie, 2017
”Sprijinul politic pentru Viorel Ilie este menținut, deci nu suntem de acord cu o demisie a acestuia. Poziția noastră o vom comunica domnului prim-ministru”, a anunțat joi președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, după o reuniune a conducerii partidului....
12 octombrie, 2017
”Dacă și acest Guvern ar cădea, atunci, cu siguranță, ar trebui să îmi pun întrebarea, extrem de serios, dacă PSD ar mai avea capacitatea să guverneze”, a afirmat joi președintele Klaus Iohannis. ”Nu văd nicio piedică, dacă se...
12 octombrie, 2017
Premierul Mihai Tudose a transmis public, miercuri, două mesaje pe care i le-a transmis președintelui PSD și în particular: Tudorel Toader trebuie scutit de presiuni politice, iar Sevil Shhaideh și Rovana Plumb trebuie să plece din guvern. Mihai...
11 octombrie, 2017
Reuniunea conducerii PSD pe tema nemulțumirilor exprimate luni seara, la televizor, de către premierul Mihai Tudose a expus public animozitatea creată între președintele partidului și cel trimis la Palatul Victoria cu misiunea aplicării programului de guvernare. După 3...
10 octombrie, 2017
Prim-vicepreşedintele PSD Niculae Bădălău a declarat, marţi, în una din pauzele şedinţei informale a conducerii PSD, că va exista o remaniere, pentru că premierul Mihai Tudose ”este supărat că în unele ministere lucrurile nu merg”. Niculae Bădălău a...
10 octombrie, 2017
Premierul Mihai Tudose a mers luni, dimineață la Palatul Cotroceni, unde a avut o întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis. Cel mai probabil, discușiile au vizat noua criză politică, au declarat surse politice, pentru Mediafax. Purtătorul de cuvânt al...
10 octombrie, 2017
Guvernul a semnat marţi un memorandum de înțelegere cu producătorul american de vehicule militare General Dynamics, pentru producerea de transportoare blindate la Uzina Mecanică Bucureşti. Compania americană va transfera tehnologie în România, primele transportoare urmând să fie achiziționate...
10 octombrie, 2017
Când vezi acțiuni cu rezultat evident de destabilizare financiară a țării, acțiuni începute cu ideea impozitului pe gospodarie și continuate cu Split TVA, nu poți să nu te gândești că azi România e teatrul unui război hibrid, avertizeză...
10 octombrie, 2017
Split TVA se va aplica doar la firmele de stat, în faliment sau în insolvență, a declarat luni seara premierul Mihai Tudose, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV. Sistemul plății defalcate a TVA este decis prin Ordonanță, emisă...
10 octombrie, 2017
Pierre Moscovici, the European Commissioner for Economic and Financial Affairs, Taxation and Customs, announced on Wednesday in Brussels the proposals of the European Commission for the European VAT rules. According to the Commission’s announcement, Brussels proposes „a fundamental...
9 octombrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: