vineri

19 aprilie, 2024

11 octombrie, 2017

Premierul Mihai Tudose a transmis public, miercuri, două mesaje pe care i le-a transmis președintelui PSD și în particular: Tudorel Toader trebuie scutit de presiuni politice, iar Sevil Shhaideh și Rovana Plumb trebuie să plece din guvern.

Mihai Tudose a mers la Camera Deputaților, petrecând o oră și jumătate în cabinetul președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. Cei doi au mers apoi împreună în sala de plen, unde au asistat la lucrări aproximativ 30 de minute, după care s-au reîntors în biroul lui Liviu Dragnea.

După alte 45 de mi9nute petrecute în compania șefului său de partid, Mihai Tudose s-a oprit pentru o scurtă declarație de presă, în care a anunțat, la început că etse ”alături de colegii din guvern care astăzi sunt într-un anumit tip de stres”, anunțând că ”actul de guvernare trebuie să se desfășoare în mod normal”.


Referiri clare la situația ministrului Justiției, căruia șeful PSD i-a solicitat insistent să sesizeze Curtea Constituțională în privința unui presupus conflict DNA-Guvern (dosarul Belina).

Cu referire la cei doi oameni de încredere pe care Liviu Dragnea îi are în guvernul său, Mihai Tudose a insistat că Sevil Shhaideh și Rovana Plumb au o problemă serioasă de imagine la Bruxelles, deci trebuie să plece din echipa guvernamentală.

”Realitatea este că exista prezumția de nevinovăție, au fost o mulțime de cazuri în care cei care au fost puși sub acuzare s-au dovedit a fi nevinovați, dar avem și o percepție, iar percepția la Bruxelles este cu totul alta decât realitatea de aici. Dat fiind faptul că cele două colege sunt exact pe zona aceasta de relație cu Bruxellesul (fondurile europene- n. red.), de aici apare problema. Am o părere personală și o impunere, ca șef al Guvernului. Asta este tot.” a afirmat Mihai Tudose.

Mihai Tudose are miercuri ședință de Guvern.


De precizat: Mihai Tudose nu  s-a mai referit azi la persoanele din guvern cu probleme penale, ci numai la problemele de percepție de la Bruxelles. Schimbarea de formulă îl scoate teoretic din ecuație pe al treilea vizat inițial de schimbare, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie.

Viorel Ilie este membru ALDE, partid care a anunțat deja că nu acceptă demiterea ministrului său. Călin Popescu Tăriceanu și Mihai Tudose au discutat marți pe marginea planurilor lui Mihai Tudose.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: