luni

29 iulie, 2024

Sorin Negoiţă

Cristian Sima, revocat miercuri din funcţiile de preşedinte CA şi director general al Bursei de la Sibiu, nu mai poate fi contactat de lunea trecută şi, potrivit unor zvonuri din piaţa de capital, ar fi dispărut cu banii...
11 octombrie, 2012
Inflație va crește până 5% la sfârșitul anului, îndeosebi din cauzaprețurilor la alimente, iar impactul secetei asupra PIB este încă incert – se arată într-un raport al guvernului despre situația economică a anului 2012. „Inflaţia va creşte până...
11 octombrie, 2012
UPDATE //Franklin Templeton: Continuăm să fim administratori. Într-un comunicat public și citat de MEDIAFAX, Franklin Templeton spune că actul constitutiv desființat de instanță nu mai este în vigoare în prezent, și că rămâne, astfel, în continuare administrator: ”Pentru...
10 octombrie, 2012
Un număr de 13 persoane, printre care mai mulţi farmacişti şi reprezentantul unei firme ce intermedia vânzarea de medicamente, au fost reţinute, marţi seară, în dosarul eliberării de reţete false, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Ordonanţele de...
10 octombrie, 2012
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de un număr de 67 de persoane care au luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie 2012, se arată într-un comunicat al...
9 octombrie, 2012
Oficiali ai Comisiei Europene (CE) au avertizat Guvernul că deţin informaţii conform cărora a fost elaborat, fără consultarea membrilor Comisiei, un proiect de act normativ care schimbă organizarea CNSC şi au cerut Executivului să evite orice modificări care...
9 octombrie, 2012
Criza din zona euro riscă încă să se agraveze dacă nu vor fi luate noi „măsuri imediate” de către liderii politici, a estimat luni Fondul Monetar Internaţional (FMI), care a revizuit în scădere previziunile sale de creştere pentru...
9 octombrie, 2012
„Au făcut mii de aşa-zişi revoluţionari cei de la PDL. Au dat mii de certificate false – pedelistul lor e în închisoare acuma, cred – însă cei care au rămas pe afară din cei care şi-au primit certificate...
8 octombrie, 2012
Mariana Gheorghe, directorul general al OMV-Petrom, a declarat duminică, la emisiunea ”După 20 de ani” de la ProTv, că zăcământul de gaze descoperit în Marea Neagră ar putea asigura independența energetică a țării în privința gazelor naturale, iar...
7 octombrie, 2012
Salariul mediu nominal brut a fost de 2.117 lei în luna august, cu 1,4% mai mic decât în luna iulie, a informa vineri Institutul Naţional de Statistică. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.534 lei, în...
6 octombrie, 2012
Rata şomajului în rândul tinerilor este inacceptabil de mare în România, de aproximativ 25 la sută, iar la nivel european, 7,5 milioane de tineri nu apar în statistici nici ca angajaţi, nici ca persoane care se instruiesc, a...
5 octombrie, 2012
Premierul Victor Ponta a declarat vineri că guvernul a trimis la Comisia Europeană solicitarea de-a primi avizul pentru împrumutul de sub 10 milioane de euro pe care vrea să-l dea companiei Oltchim. Valorea împrumutului depinde de timpul în...
5 octombrie, 2012
„Vorbim de un sistem în care serviciile de informaţii să fie sub un control parlamentar, transparent şi când e vorba de buget, şi când e vorba de operaţiuni. Exact acelaşi lucru trebuie să fie şi în ceea ce...
5 octombrie, 2012
Remus Vulpescu, șeful OPSPI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar înainte de a-și da demisia din funcție după eșecul privatizării Oltchim. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Vulpescu a sesizat procurorii...
3 octombrie, 2012
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, va fi primită joi, la Bruxelles, de vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, care deţine şi portofoliul pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie – anunță MEDIAFAX. Informaţia privind această întâlnire programată pentru joi apare pe...
3 octombrie, 2012
Premierul Victor Ponta a declarat marți seară, la postul B1Tv că va cere Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene permisiunea ca la următoarea tentativă de vânzare a Oltchim să  nu mai organizeze licitație deschisă, ci să negocieze direct...
3 octombrie, 2012
Camera Deputaților a duptat, matți, Odfonanța de urgență care prevede ”reîntregirea salariilor”. Cu 255 de voturi pentru, un vot împotrvă și două abțineri, Camera a decis recuperarea de către angajații bugetari a unei părți din reducerea de 25%...
2 octombrie, 2012
Televiziunea Română va încheia un parteneriat cu canalul paneuropean de ştiri Euronews, pentru transmiterea, în premieră în România, a acestui canal în limba română, informează un comunicat al instituției citat de AGERPRES. „Cu ocazia Conferinţei Mondiale Euronews din...
2 octombrie, 2012
”Din punctul meu de vedere e inacceptabilă o rocadă Kovesi – Morar. De ce? Pentru că noi am spus public de atâtea ori şi eu am crezut ceea ce am spus nişte lucruri despre aceşti oameni şi prestaţia...
2 octombrie, 2012
”Încercarea de vânzare a participației statului la combinatul Oltchim a eșuat. Din această seară circul trebuie să se încheie” – a declarat luni seară, într-o conferință de presa premierul Victor Ponta, la expirarea termenului de 10 zile în...
1 octombrie, 2012

Parteneriat TVR-Euronews pe TVR-Info

Televiziunea Română va încheia un parteneriat cu canalul paneuropean de ştiri Euronews, pentru transmiterea, în premieră în România, a acestui canal în limba română, informează

Parteneriat TVR-Euronews pe TVR-Info

Televiziunea Română va încheia un parteneriat cu canalul paneuropean de ştiri Euronews, pentru transmiterea, în premieră în România, a acestui canal în limba română, informează

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: