duminică

28 aprilie, 2024

5 octombrie, 2012

Premierul Victor Ponta a declarat vineri că guvernul a trimis la Comisia Europeană solicitarea de-a primi avizul pentru împrumutul de sub 10 milioane de euro pe care vrea să-l dea companiei Oltchim. Valorea împrumutului depinde de timpul în care guvernul ar fi trebuit să aștepte avizul: un împrumut peste 10 milioane de euro ar fi avut ca termen de așteptare a avizului 6 luni.

„Cei de la Ministerul de Finanţe şi Ministerul Economiei se vor duce imediat la Bruxelles, pentru a prezenta cazul nostru cât mai bine. Comisia Europeană este foarte reticientă când este vorba de împrumuturi, de ajutor de stat, nu doar cu România, ci cu toate ţările din Uniunea Europeană şi atunci, dacă nu ne explicăm bine cazul, nu câştigăm.  De altfel, în 2009, când ministrul Videanu a cerut ajutor de stat 370 milioane euro sigur că nu a avut niciun succes pentru că nici măcar nu a explicat şi nu s-a dus să spună de ce vrea acei bani”, a spus Victor Ponta, aflat la Bratislava.

Premierul a declarat că nu vor fi disponibilizări la Oltchim, ci oamenii se vor întoarce treptat la lucru pe măsură ce secțiile și instalațiile vor fi repuse în funcțiune.


Premierul se află la Bratislava la întâlnirea premierilor din țările care compun așa numitul grup ”Prietenii coeziunii”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: