sâmbătă

20 iulie, 2024

Razvan Diaconu

Operatorii din turism vor putea primi 40 de euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, printr-o agenție, un sejur sau un circuit de cel puțin patru nopți de cazare în România, potrivit unui proiect de...
10 mai, 2022
Ziua de 9 mai 2022 marchează și finalul Conferinței privind viitorul Europei. Raportul final a fost prezentat luni, la Strasbourg, președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintelui Parlamentului European, Roberta Metsola, și președintelui francez Emmanuel Macron, a...
9 mai, 2022
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a început discursul de Ziua Victoriei felicitând forțele armate pentru victoria în cel de-al Doilea război mondial, de acum 77 de ani. A urmat imediat o referire la Ucraina: „Acum este la fel. Lupțăm...
9 mai, 2022
Circa 1,16 milioane de ucraineni au fost deportaţi în Rusia de la începutul invaziei, la sfârşitul lunii februarie, potrivit informaţiilor furnizate sâmbătă de Ministerul Apărării de la Moscova, transmite presa internaţională, citată de Agerpres. Această cifră include aproximativ...
8 mai, 2022
Emmanuel Macron a depus, sâmbătă, jurământul pentru al doilea mandat de președinte al Franței, în cadrul unei ceremonii la Palatul Elysee, transmite Reuters. Emmanuel Macron a câștigat 58,5% din voturi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, împotriva...
7 mai, 2022
Mai multe modificări la termenii embargoul privind petrolul rusesc sunt propuse de Comisia Europeană, în încercarea de a convinge şi statele membre reticente să sprijine noile sancţiuni. Ambasadorii la UE ai statelor membre au discutat, vineri, modificările și...
7 mai, 2022
Guvernul a aprobat în ședința de vineri una dintre măsurile pentru agricultură prevăzută în programul ”Sprijin pentru România”, respectiv granturile pentru fermieri, în valoare de 300 de milioane de lei, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel...
6 mai, 2022
O comisie parlamentară italiană a deschis o anchetă privind dezinformarea, ca efect al dezbaterii publice aprinse legate de aparițiile frecvente ale oficialilor ruși la programele de știri ale televiziunilor de când Rusia a invadat Ucraina, anunță Reuters. Comisia...
5 mai, 2022
Președintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni pe Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei. Cei doi au discutat despre războiul din Ucraina, parteneriatul bilateral dintre cele două țări și despre susținerea Republicii Moldova. Mesajele transmise de cei doi...
4 mai, 2022
Parlamentul European a adoptat miercuri o rezoluție în care cere modificarea tratatelor Uniunii Europene. Între schimbările care ar putea aduce ”o integrare politică mai profundă și o democrație veritabilă”, Parlamentul vorbește de ”acordarea dreptului de inițiativă legislativă Parlamentului...
4 mai, 2022
KPMG revine cu un update pe România la raportul Global Economic Outlook lansat în aprilie, raport bazat pe analizele experților efectuate de economiști din întreaga rețea a firmelor membre. Raportul KPMG ia în considerare trei scenarii alternative, în...
4 mai, 2022
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus o interdicție treptată a importurilor de petrol din Rusia, în cadrul unui nou pachet de sancțiuni. Prezentarea propunerilor a fost făcută în plenul Parlamentului European de la Strasbourg. Pachetul...
4 mai, 2022
Generalul american Christopher Cavoli a fost numit comandant suprem al forţelor aliate în Europa, funcție în care îl va înlocui de la vară pe generalul Tod Wolters. Numirea sa a fost aprobată de Consiliul Nord-Atlantic, anunță NATO. Schimbarea...
4 mai, 2022
Anton Rog, general de brigadă al Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi director al Centrului Naţional Cyberint, a vorbit la Interviurile Digi24 despre atacurile cibernetice ale hackerilor de la Killnet. El s-a referit și la românul care ar...
3 mai, 2022
Președintele Franței, Emmanuel Macron a discutat din nou la telefon, marți, cu președintele rus Vladimir Putin. Acesta i-a spus lui Emmanuel Macron că Occidentul, care ”ignoră crimele de război și bombardamentele masive ale ucrainenilor”, trebuie să înceteze să...
3 mai, 2022
Parlamentul a votat marți înființarea unei comisii comune a Senatului și Camerei Deputaților, care se va ocupa de pregătirea legiilor securităţii naţionale. Un pachet de șase legi, care vizează atribuțiile și organizarea serviciilor secrete și armatei, urmează să...
3 mai, 2022
Șeful programului spațial rus, Dmitri Rogozin, a declarat că Moscova se va retrage de pe Stația Spațială Internațională, o decizie pe care a pus-o pe seama sancțiunilor impuse de Occident din cauza invaziei din Ucraina, potrivit Bloomberg. „Decizia...
3 mai, 2022
Președintele Vladimir Putin a semnat un decret care conține sancțiuni economice decise de Rusia ca răspuns la „acțiunile neprietenoase ale unor state străine și organizații internaționale”, anunță Reuters. Potrivit decretului, Rusia va interzice exportul de produse și materii...
3 mai, 2022
Comisia Europeană a aplicat o amendă „criminală” de 1,49 miliarde euro plină de „erori materiale” atunci când a sancționat compania pentru un abuz de poziție dominantă în piața contractelor de publicitate online, au declarat luni avocații Google în...
3 mai, 2022
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condiţionat neutralitatea cerută ţării sale de către Rusia de eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei, inclusiv a regiunii Donbas şi a peninsulei Crimeea, anexată de Moscova în 2014. Într-un interviu difuzat luni seara de...
3 mai, 2022

Guvernul a aprobat granturile pentru fermieri

Guvernul a aprobat în ședința de vineri una dintre măsurile pentru agricultură prevăzută în programul ”Sprijin pentru România”, respectiv granturile pentru fermieri, în valoare de

Guvernul a aprobat granturile pentru fermieri

Guvernul a aprobat în ședința de vineri una dintre măsurile pentru agricultură prevăzută în programul ”Sprijin pentru România”, respectiv granturile pentru fermieri, în valoare de

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: