4 iulie, 2018

Formularea infracțiunii de abuz în serviciu trimisă la promulgare va duce la achitarea tuturor celor 2.099 de inculpați – funcționari publici, aleși locali, județeni la nivel central etc. – trimiși în instanță, în ultimii patru ani, pentru comiterea unor fapte de abuz în serviciu, a explicat miercuri procurorul general, Augustin Lazăr.

De asemenea, a atras acesta atenția, nu va mai putea fi recuperat prejudiciul, care totalizează în aceste cazuri de mai sus, peste patru miliarde de lei.

„Este o zi importantă în care trebuie să ne gândim bine ce facem, pentru a nu regreta mai târziu.


În ultimele două zile, Ministerul Public a realizat un studiu de impact, pentru a vedea ce s-ar întâmpla dacă acest text de lege ar intra în vigoare. Rezultatele sunt surprinzătoare.

În ultimii patru ani, au fost trimiși în judecată 2.099 de inculpați, funcționari publici, aleși locali, județeni la nivel central, pentru comiterea unor fapte de abuz în serviciu.

Am căutat printre acești inculpați, să vedem dacă vreunul dintre ei a comis faptele pentru sine sau pentru rude. Nu am găsit niciun caz.

Ceea ce înseamnă că profesionalizarea acestui gen de activitate infracțională a ajuns la un nivel, la un mod de operare mai sofistifcat. Presupune mereu folosirea unor terți, paravan, oameni de paie, care primesc foloasele respective și dispar…


Potrivit acestui proiect de articol, infracțiunea de abuz în serviciu ar fi dezincriminată, ceea ce ar rămâne în Codul Penal, este doar o formă de text care ar indica faptul că nu s-a abrogat abuzul în serviciu total, însă în practică, dacă în ultimii patru ani nu am întâlnit niciun caz care să privească tipologia reținută în text, înseamnă că textul este formal.

Ar rezulta că cei 2.099 de inculpați ar fi achitați, iar prejudiciul de 4 miliarde lei nu ar mai fi recuperat”, a declarat Augustin Lazăr, la sediul CSM.

Procurorul general a remarcat și ritmul rapid, fără precedent, în care au fost adoptate codurile penale:

„Evident că niciodată nu a fost o asemenea grabă în discutarea, în analizarea unui text de lege, dar niciodată nu a fost vreo tentativă de a dezincrimina o faptă gravă, așa cum este abuzul în serviciu.
Adoptăm cadrul legal al lumii civilizate, iar funcționarii publicic și aleșii se vor orienta după acest cadru legal.
În mod surprinzător, aparența acum este aceea că legile s-ar face după moravurile sau năravurile inculpaților și nu după standardele pe care trebuie să le adoptăm.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: