24 noiembrie, 2021

Sindicatul Băncii Centrale Europene (BCE) a cerut indexarea salariilor cu inflația, care tocmai a crescut până la maximul ultimilor 13 ani. În același timp, BCE desfide pericolul inflației, de care se teme cam tot restul lumii.

Sindicatul băncii centrale a Zonei Euro vrea o majorare mai mare decât cea de 1,3%, propusă de management. Argumentul sindicatului din BCE este că majorarea propusă este mult sub rata inflației, care a fost de 4,6% în octombrie în Germania, unde se află sediul BCE.

„Diferența dintre cele două cifre înseamnă că fiecare dintre noi va suferi o pierdere permanentă de putere de cumpărare. BCE nu este în stare (sau nu vrea?) să-și protejeze personalul împotriva inflației”, spune un document al sindicatului băncii, citat de Politico.


Conducerea BCE se află între ciocanul cererii sindicale și propriile principii, care spun că majorările salariale amplifică spirala inflaționistă.

O politică monetară bună și la managementul resurselor umane

În Zona Euro, inflația a crescut până la 4,1%, maximul ultimilor 13 ani. Totuși, BCE susține că inflamarea inflației este temporară și că nu este cazul creșterii dobânzii de politică monetară, menținută încă la nivelul zero, ca în perioada crizei financiare declanșată în 2008.

„Această perioadă actuală de inflaţie este foarte neobişnuită, temporară, nu este semnul unei situaţii cronice”, a declarat Christine Lagarde, președinte a BCE , la începutul lunii, în încercarea de a justifica politica mai curând de neintervenție a băncii.

Bundesbank se așteaptă la o creștere a inflației pânăla 6% în noiembrie după care o ameliorare până la 3% cândva în viitor.


Ținta de inflație a BCE este 2% și, până la infuziile de lichidități (proprii și ale guvernelor Zonei Euro), strategii băncii suspinau, pentru că aceasta părea foarte greu de atins, ceea ce însemna că relansarea economică nu este viguroasă.

Sindicatul BCE și tradiția proletară

Sindicatul a propus, conform tradiției proletare a oricărui sindicat, ca BCE să introducă „o schemă de indexare prin care salariile noastre să crească în paralel cu evoluția inflației”.

În replică, precum orice bancă centrală, factorii de decizie ai BCE susțin că indexarea este mai degrabă parte a problemei decât o soluție. Banca centrală avertizează că legarea creșterilor salariale de evoluțiile reale ale inflației ar crește semnificativ riscul unor „spirale salarii-preț”, în care inflația temporară devine susținută.

Christine Lagarde tocmai a subliniat în Parlamentul European că îndepărtarea de clauzele de indexare automată „este o îmbunătățire” începând cu anii 1970. Atunci, un șoc al prețului petrolului a început să afecteze salariile, ducând la rate ale inflației de două cifre, urmate de un ciclu agresiv de creștere a ratelor.

În schimb, rundele salariale de astăzi par a fi modeste, sugerând că actuala creștere a inflației este doar temporară, susține BCE. Se așteaptă ca inflația să scadă sub ținta până în 2023, chiar dacă nu va înăspri politica.

Cererile sindicatului BCE are șanse puține să fie auzite. Banca folosește media ponderată a ajustărilor salariale ale celor 22 de instituții contributive „pentru că (îi) permite să mențină o legătură strânsă cu evoluțiile salariale ale băncilor centrale naționale ale statelor membre, în special ale celor în zona euro”, spune un purtător de cuvânt al BCE, citat de Politico.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: