28 octombrie, 2021

În ciuda inflației în creștere, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie.

BCE a confirmat totodată păstrarea tuturor măsurilor de susţinere a economiei, precum programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (PEPP), transmite presa internațională, citată de Agerpres.

Potrivit comunicatului de presă, Consiliul guvernatorilor a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%.


”În sprijinul ţintei sale simetrice a inflaţiei de 2% şi în concordanţă cu strategia sa de politică monetară, Consiliul guvernatorilor anticipează menţinerea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va observa că inflaţia atinge nivelul de 2% mult înainte de sfârşitul orizontului său de proiecţie şi de o manieră durabilă pentru restul orizontului de proiecţie şi va considera că progresele realizate la nivelul inflaţiei de bază sunt suficient de avansate pentru a fi în concordanţă cu stabilizarea inflaţiei la nivelul de 2% pe termen mediu. Aceasta poate implica, de asemenea, o perioadă tranzitorie în care inflaţia se situează moderat deasupra ţintei”, a subliniat BCE.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: