Coaliția de guvernare a convenit ca testarea anti-Covid pentru angajați să fie plătită de la buget în primele 45 de zile de funcționare a legii prin care va fi introdusă obligativitatea certificatului verde la locul de muncă.
Președintele PNL, Florin Cîţu, a declarat joi dimineața că acest lucru a fost deja agreat în coaliție, dar o discuție în acest sens va mai avea loc și joi, la negocierea proiectului de lege:
”Am primit o variantă a acestui proiect de lege, nu am discutat-o cu colegii mei cu specialiştii, astăzi o să o discutăm. Ca principiu, ştiţi opinia mea, că nu poţi să susţii nelimitat o astfel de cheltuială, atunci când există un vaccin gratuit, iar soluţia de a depăşi pandemia este vaccinarea, nu testarea”.
PNL nu poate fi de acord cu susţinerea testării de către stat pe termen nelimitat, pentru cei care nu se vaccinează, a mai adăugat Florin Cîțu.
În proiectul inițial, elaborat de guvernul interimar Florin Cîțu, nu exista nicio prevedere în acest sens. Documentul prevedea că salariații care aleg să nu se vaccineze vor trebui să-și facă teste anti-Covid periodic – fie test PCR la fiecare 72 de ore, fie antigen la 48 de ore -, iar costurile vor trebui suportate de angajați.
După cooptarea PSD la guvernare, social-democrații au introdus în proiectul deja aflat la Parlament un amendament prin care statul urma să deconteze două luni aceste teste.
Cele două luni de testare subvenționată ar fi costat statul peste 100 de miliaone de lei.
”Trebuie să pornim de la principiul de bază: ce am dorit cu acest certificat verde, adică să creştem rata de vaccinare. Dacă oferim o testarea gratuită nelimitat, rata de vaccinare nu o să mai fie…”, a adăugat Florin Cîţu, precizând că introducerea certificatului verde permitea ca economia să rămână deschisă în această perioadă.
Întrebat dacă legea va trece până la finalul anului, liderul PNL a precizat: ”Eu sper că nu este doar o tactică de a tergiversa aplicarea certificatului verde”.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că există deja în lucru un draft de proiect de lege privind certificatul Covid, la care au lucrat specialişti din INSP şi parlamentari, el afirmând că speră ca legea să fie adoptată în Parlament în această lună.
Ce ar urma să ateste certificatul verde la locul de muncă:
- vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
- se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
- rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.