duminică

21 aprilie, 2024

7 mai, 2022

Analiștii băncii olandeze ING se așteaptă ca Banca Națională a României (BNR) să își accelereze semnificativ ciclul de înăsprire a politicii monetare marți, printr-o majorare a dobânzii-cheie cu un punct procentual, reiese dintr-o notă transmisă investitorilor.

O astfel de majorare ar plasa dobânda-cheie de politică monetară la 4% pe an, în continuare sub nivelul din regiunea Europei Centrale și de Est, mai punctează ei.

”Atunci când trebuie să aleagă între creștere economică și inflație, BNR înclină către prima”, susțin economiștii ING Bank.


Tot marți (10 martie), în cadrul consiliului de administrație, BNR urmează să aprobe noul raport asupra inflației, în care evoluția prețurilor de consum a fost cu siguranță revizuită în sus.

”Noi estimăm acum un nivel mediu al inflației de 10,7% în 2022, respectiv o inflație de 9,9% la sfârșitul anului. Pentru 2023 ne menținem prognoza de 6,1%, sub media din piață, deoarece contextul extern ar putea sprijini acest scenariu, având în vedere riscurile de recesiune care se prefigurează în zona euro”, susțin specialiștii.

BNR, atentă la datele îngrijorătoare privind evoluția PIB

Ca urmare a turbulențelor produse de războiul din Ucraina, economiștii ING au revizuit prognoza de creștere economică a României la 2,3% din PIB.

”Datele din primul trimestru indică o cvasi-stagnare a creșterii, în linie cu așteptările noastre. Datele privind PIB-ul vor fi publicate pe 17 mai și ne așteptăm la o creștere de 0,2% trimestru la trimestru”, se mai arată în nota citată.


În opinia lor, datele privind încetinirea creșterii economice au cântărit în decizia BNR de a majora într-un ritm mai redus dobânzile față de alte state din regiune cu un nivel similar al inflației.

”În esență, puține s-au schimbat pentru BNR de la ședința din aprilie, deoarece persistă același context inconfortabil de creștere mai lentă și inflație mai mare. În cele din urmă, o creștere a ratei cheie de 100 de puncte de bază nu va reprezenta neapărat o schimbare de poziție, dar va menține, în linii mari, decalajul față de colegii ECE. Situația neobișnuită în care România are cel mai stabil curs de schimb și cele mai mici dobânzi, în timp ce înregistrează și deficite gemene semnificative ar putea continua și după acest an”, conchid specialiștii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: