duminică

5 mai, 2024

8 octombrie, 2023

O instanţă din Ucraina a blocat active în valoare de 17 miliarde de hrivne (peste 464 de milioane de dolari) aparţinând oamenilor de afaceri ruşi Mihai Fridman, Piotr Aven şi Andrei Kosogov.

Aceştia au fost sancţionaţi pentru sprijinirea Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, scrie Reuters, preluată de Agerpres.

Serviciul ucrainean de securitate SBU a comunicat că magnaţii respectivi erau apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin şi au contribuit la „finanţarea la scară mare a agresiunii armate a Federaţiei Ruse”.


Cei trei nu au comentat imediat măsurile şi declaraţiile împotriva lor.

Printre active, unul dintre cele mai mari consorții financiare ruse

Printre activele blocate se află valori mobiliare, participaţii ale unor firme la operatori de telefonie mobilă, o firmă producătoare de ape minerale, companii din domeniile finanţelor şi asigurărilor.

„Beneficiarii acestor companii sunt trei oligarhi ruşi care deţin unul din cele mai mari consorţii financiare şi de investiţii ruse”, a arătat procuratura generală a Ucrainei pe mesageria Telegram.

Reuters reaminteşte că de la începutul războiului când Ucraina a confiscat şi naţionalizat de mai multe ori proprietăţi ale unor afacerişti ruşi implicaţi în finanţarea agresiunii.


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: