01 februarie 2017: zi importantă pe piața muncii.
Majorarea salariului minim pe economie de la 1.250 lei la 1.450 lei va implica o creștere anuală a costurilor minime legale cu munca de 16%. Aceasta se va regăsi inevitabil, în toate prețurile produselor și serviciilor, proporțional cu ponderea în costuri a muncii prestate. Simplificat, dacă aceasta reprezintă 6% din costuri, scumpirea va fi de 1%, dacă reprezintă 12%, scumpirea va fi de 2% ș.a.m.d.
Desigur, se va spune că nu toți angajații au salariul minim pe economie și impactul ar trebui să fie mult mai redus decât simplificarea de mai sus. Problema este că, potrivit unui studiu întreprins pe baza datelor din martie 2016 de fundația Friedrich-Ebert-Stiftung Romania, ponderea în total a contractelor de muncă înregistrate cu salariul minim pe economie a urcat vertiginos.
Pe parcursul ultimilor cinci ani analizați, acest indicator a avansat de la doar 8% în anul 2011 (valoare relativ normală) până la un stupefiant 44% anul trecut. În aceste condiții, nu ar trebui să surprindă pe nimeni că, la următoarea analiză econometrică întreprinsă, ne vom trezi în situația bizară ca majoritatea contractelor de muncă din economia românească să figureze la nivelul minim impus de lege.
Cu alte cuvinte, dacă ajustăm relația simplificată prezentată inițial cu realitatea din teren, tot ne vom trezi cu o presiune suplimentară pe toate prețurile și serviciile undeva la un procentaj de 1% inflație anuală la costuri cu forța de muncă de doar 12% din total costuri de fabricație. Ca să nu mai vorbim despre majorarea tarifelor la servicii, unde munca reprezintă ”de facto” resursa cea mai scumpă.
În plus, ar mai fi un fapt care a trecut neobservat. Costul orar minim al muncii va crește nu cu 16% ci cu 18,3%, deoarece de la un program mediu de 169,333 ore lunar la tariful de 7,382 lei/oră se va trece la un program de 166 ore la tariful de 8,735 lei/oră ( mulțumim parlamentarilor pentru noile zile libere introduse). Dacă nu rețineți aceste aceste cifre anoste, rețineți că suplimentul de creștere indus de scăderea programului de lucru lunar este de 14% sau cam o șeptime din total.
Dacă privim ceva mai în urmă, situația este una cu totul excepțională, nemaiîntâlnită la nivel mondial. Într-o țară în care inflația medie anuală a fost negativă în 2015 (-0,59%) și 2016 (-1,55%), salariul minim a fost majorat cu aproape 50% (+48,7%) în doar doi ani (și o lună, în urma tergiversării instalării guvernului după alegeri).
Strict tehnic, este imposibilă o creștere a productivității muncii pentru a compensa o asemenea creștere a salariului, simultană cu reducerea programului de lucru, ceea ce va avea un efect inflaționist cert. Există, în principiu, câteva supape pentru atenuarea șocului indus în economie, cea mai importantă fiind creșterea productivității muncii. Ori, cifrele pe 2016 ne spun că e sublimă…dar lipsește cu desăvârșire.
Evident, pentru cei care sunt amatori de basme cu Albă ca Zăpada sau Cei trei purceluși, ar mai putea funcționa diminuarea altor costuri de producție, reducerea marjei de profit și/sau diminuarea adaosurilor comerciale pe fondul unor venituri majorate pentru salariați și pensionari. Dar, dacă basmele nu se vor transpune în realitate, ne așteaptă creșteri de prețuri.
Aceste creșteri de prețuri vor ajusta drastic și implacabil puterea de cumpărare nominală nou dobândită, decisă pe considerente social-politice, dar, cel puțin deocamdată, fără fundament în rezultatele economice. De aceea, poate că programele electorale ar trebui să includă obligatoriu creșterile numai în forma lor reală și nu cea nominală.
Una peste alta, banii trimiși în circulație ca diferență nominal pozitivă de salariu nu pot proveni în mod logic decât ori din creșterea productivității muncii ca volum de activitate realizată în aceleași condiții tehnologice ( altminteri ar fi necesare investiții care nu pot fi făcute nici la privat, cum nici la stat nu se pot face investiții, pentru că nu ar mai fi bani pentru expandarea anvelopei salariale), ori din majorarea prețurilor.
Nu trebuie multă imaginație pentru a vedea cum se va produce redistribuirea la nivel național. Efectul se va vedea pentru toți ceilalți salariați în creșterea mai mare a inflației (respectiv diminuarea puterii de cumpărare) față de cazul în care nu s-ar fi majorat salariul minim. Cu observația că bugetarii și pensionarii vor avea și de unde să dea mai mulți bani, ca urmare a indexărilor anunțate.
Ar mai fi și posibilitatea muncii la negru și a evaziunii fiscale, cu corolarul unei pensii diminuate undeva în viitor și lipsa beneficiilor în caz de boală sau accident etc. Plus diminuarea gradului de încasare și gaura suplimentară la buget. Probabil că nu-și închipuie nimeni că nivelul de evaziune fiscală va fi același și la 1.250 lei pe lună salariu mini și la 1.450 de lei pe lună.
