cursdeguvernare

luni

21 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare
ARTICOL SUSȚINUT DE AMCHAM

20 octombrie, 2024

Impactul înregistrat de abandonul copiilor care au părăsit în ultimii 11 ani sistemul de educație, înainte de a finaliza opt clase, se ridică la aproximativ 15,7 miliarde de euro, adică 5,23% din PIB-ul anual al României (300 de miliarde de euro), doar până în acest moment. Totalul costurilor social – economice ajung însă la aproximativ 35,67% din același PIB estimat, pe întreaga durată a vieții acestor persoane, conform unui studiu realizat de Universitatea București, pentru AmCham.

Analiza – Raportul privind impactul economic al abandonului școlar în România – este prima care se focusează pe efectele la nivel macro ale fenomenului, o abordare ce ar trebui să-i convingă pe guvernanți să privească pe termen lung și să înțeleagă alocările pentru Educație ca pe o investiție și un câștig la PIB-ul țării, explică reprezentanții AmCham și cei ai UB.

„Noutatea este că (studiul – n.red.) schimbă discursul și stereotipul pe care-l vedem în societate, în special modifică felul în care cei care fac politici publice în România se gândesc la acest fenomen, dinspre a vedea educația ca pe un cost, înspre a vedea educația ca pe o investiție. Ca să parafrazez, dacă nu ai timp să te ocupă de sănătatea ta, vei fi forțat să te ocupi de boala ta. Acesta este lucrul pe care încercăm să-l aducem ca noutate. Uitați-vă la modul în care România sângerează zi de zi pentru a acoperi gaura lăsată de copiii care au abandonat școala și observați că, dacă am fi investit din timp niște bani ne-ar fi costat mult mai puțini bani decât cei pe care-i pierdem în acest mod”, a explicat profesorul universitar Dragoș Iliescu, coordonatul echipei din UB ce a realizat analiza.


„Educaţia în general, şi fenomenul abandonului şcolar în mod special, ar trebui să fie privite şi ca raport investiţie-profit. Această perspectivă permite o analiză mult mai clară a consecinţelor acestui fenomen, susţine nevoia de alocare a unor bugete mai consistente pentru acest domeniu strategic, dar şi de măsuri dedicate reducerii abandonului şcolar”, a adăugat Dragoș Iliescu. 

Calculele, bazate pe datele incerte și limitate existente, au fost efectuate pentru ultimele 12 cohorte de absolvenți de opt clase, în care au abandonat școala, în medie, 23.000 de elevi, anual.

Numărul total al elevilor care ar fi trebuit să termine clasa a 8-a în perioada 2013 – 2024 în cele 12 cohorte este de 275.000 persoane, număr folosit în analiză pentru calculare pierderilor și costurilor ce formează impactul economic al abandonului școlar în acest interval de timp.

Raportul măsoară în termeni economici un fenomen social îngrijorător, “cu scopul de a aduce claritate cu privire la costurile la nivel individual și societal, și de a sprijini adoptarea de politici publice și măsuri care să reducă abandonul școlar în Români”, conform prezentării AmCham.


„Capitalul uman și educația sunt priorități centrale pentru AmCham. După ce anul trecut ne-am uitat la costul economic al deficitului de forță de muncă, anul acesta am continuat seria de analize AmCham și am abordat una dintre cele mai importante provocări ale României – abandonul școlar.   Împreună cu partenerii noștri de la Universitatea din București, am încercat să vedem cât ne costă ca economie și societate faptul că avem cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii din Uniunea Europeană -  16,6% în 2023.  Potrivit analizei noastre, în fiecare an, aproximativ 23.000 de elevi părăsesc școala, iar consecințele sunt pe termen lung: un absolvent care abandonează studiile câștigă în medie cu aproximativ 190.000 EUR mai puțin pe parcursul vieții decât un absolvent de liceu. Aceasta nu este doar o cifră – este o poveste de oportunități ratate, de potențial neîmplinit,” a declarat  Elisabeta Moraru, membru în Consiliul Director al AmCham România și președinte al grupului de lucru dedicat domeniului educației din cadrul AmCham. 

Dezavantajul economic al persoanelor care abandonează școala înainte de liceu – aproape 200.000 de euro pe durata vieții

Echipa UB a cuantificat pierderile la nivel personal – o persoană care a abandonat școala înainte de finalizarea învățământului obligatoriu va câștiga, în medie, cu 30 – 40% mai puțin decât un absolvent de liceu.

Cu precizarea că durata vieții profesionale a celor afectați de abandon este mai redusă decât cea a persoanelor cu educație mai ridicată.

Raportul pornește de la ipoteza, confirmată de cercetări internaționale, că persoanele cu statut socio-economic scăzut sunt mai susceptibile de a se confrunta cu disparități în materie de sănătate, inclusiv cu o speranță de viață mai redusă, în comparație cu cele cu statut socio-economic mai ridicat.

Calculele au luat în considerare o medie cu 8,5 ani mai coborâtă a speranței de viață.

Astfel, câștigul mediu pe viață al celor care au abandonat școala este de 353.736 euro, comparativ cu câștigul mediu al unui absolvent de liceu, de 544.210 euro. Aceasta se traduce printr-un dezavantaj economic semnificativ, de 190.473 euro, pe durata vieții, arată studiul.

Impactul abandonului școlar asupra PIB: sursele de pierdere pe care părăsirea școlii le aduce economiei

Impactul economic, pe perioade:

  • Cheltuielile anuale cu abandonurile din cele 12 cohorte analizate sunt de aproximativ 2,3 miliarde euro, adică aproximativ 0,77% din PIB-ul anual al României.

  • Costurile suportate cu abandonurile din cele 12 cohorte analizate, pe parcursul ultimilor 11 ani, sunt de aproximativ 15,7 miliarde euro, adică aproximativ 5,23% din PIB-ul anual al României.  

  • Costul total pe întreaga durată a vieții elevilor din cele 12 cohorte care au abandonat școala se ridică la 35,67% din PIB-ul de 300 de miliarde.

Impactul, pe componente (pe toată durata vieții elevilor din cele 12 cohorte cuprinse în raport)

  • Pierderile de productivitate – 53 miliarde de euro

  • Pierderile din taxe – 22,2 miliarde euro

  • Costurile cu sănătatea – 31,36 de miliarde de euro. Analiza a plecat de la datele privind cheltuielile anuale de sănătate pe cap de locuitor în România în perioada 2021-2023, care s-au situat între 817 euro și 2.385 euro, cu o medie raportată de Eurostat de 1.310 euro. Cercetările arată că persoanele care au abandonat școala au costuri de sănătate de 1,5 până la 2 ori mai mari decât cele cu un nivel de educație mai ridicat, din cauza stării de sănătate mai proaste și a dependenței mai mari de asistența medicală. Raportul a luat în considerare o creștere medie de 1,75 ori (75% mai mare), de unde rezultă un cost anual al asistenței medicale de aproximativ 3.602 euro pentru o persoană cu abandon școlar.

  • Costurile cu asistența socială – 2,070 miliarde de euro, ceea ce arată, încă o dată, incorectitudinea încadrării acestor persoane „asistați sociali”, după cum a notat și profesorul Dragoș Iliescu.

  • Costurile cu criminalitate (proceduri juridice și încarcerare) – 35,19 milioane de euro. Suma este relativ redusă, pentru că majoritatea infracțiunilor sunt cu gravitate redusă și pedespre cu închisoarea corespunzător de mici.

(Citiți și: ””Priorități pentru România”: AmCham România – viziune și recomandări în 10 domenii, pentru dezvoltarea sustenabilă în următorul mandat 2024 – 2028”)

(Citește și: ”Paradox / Deficit masiv de forță de muncă într-o țară cu un segment uriaș de populație inactivă – studiu AmCham”)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: