Interviu Siegfried Mureșan / E nevoie de mai multă flexibilitate în privința Bugetului UE, avem nevoie de spațiu de manevră pentru situații neprevăzute

E nevoie de mai multă flexibilitate în privința Bugetului UE, avem nevoie de spațiu de manevră pentru situații neprevăzute

Cu o nouă garnitără a Comisiei Europene, Uniunea Europeană încăearcă să-și prioritizeze cheltuielile bugetare în funcție de evenimentele care au intervenit de la conceperea acestui Buget încoace:

Se caută soluția unui buget la flexibil, prin care să se poată răspunde ucrurilor neprevăzute – pe de o parte, iar pe de alta, să se poată susține revenirea UE la competivitatea pe care a pierdut-o în fața SUA și a Chinei.

Siegfried Mureșan, raportor-negociator șef al Parlamentului European pentru Buget, explică maniera în care pune problema noua Comisie Europeană și cum se vede asta din Parlamentul European.
(Redacția)

***

CDG:
Domnule Mureşan, avem o altă Comisie, configurată oarecum altfel decât cea de până acum. Din perspectiva bugetului Uniunii Europene, care ar fi caracteristicile sau lucrurile care îl deosebesc faţă de anii anteriori?

Siegfried Mureşan:
Bugetul Uniunii Europene este mereu construit pe o perioadă de şapte ani. Şapte ani este o perioadă destul de lungă şi în şapte ani se întâmplă mereu lucruri neprevăzute. Am avut bugetul multianual 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2020. În acea perioadă am avut o criză mare a migraţiei şi a refugiaţilor, în 2015-2016, am avut apoi Brexitul şi am avut începutul pandemiei generate de coronavirus.

Deci va trebui să găsim un echilibru între aceste vechi priorităţi şi noile priorităţi – protecţia frontierei externe, apărare, siguranţa cetăţeanului, cercetare-inovare, tranziţie spre economia verde. Şi de vreme ce oamenii aşteaptă mai mult de la Uniunea Europeană, de vreme ce Uniunea Europeană trebuie să livreze mai mult, e clar că Uniunea Europeană are nevoie de instrumentele necesare, iar bugetul este unul dintre principalele instrumente.

Nu poţi face mai mult cu acelaşi buget. E clar că va fi necesară o creştere a bugetului Uniunii Europene în următorii ani. O creştere moderată, graduală, justificată, nu iresponsabilă, că e vorba de bani publici, şi banii publici mereu trebuie cheltuiţi foarte cumpătat. Deci nu o creştere iresponsabilă, o creştere moderată, graduală, realistă; dar ea va fi necesară.

CDG:
Avem acest element nou de vreo doi ani de zile, necesitatea configurării unui sistem de securitate care să facă faţă unor provocări care nu au fost până acum. În ce măsură există o preocupare şi cam cu cât ar creşte alocările către zona de securitate în următorul un an, doi ani?

Siegfried Mureşan:
Suma identificată de investiţii necesare în domeniul apărării în următorii ani este în jurul a 500 de miliarde de euro. Este o sumă foarte mare, care poate fi atinsă din investiţii private în acest domeniu şi investiţii publice, dar care nu trebuie şi nu pot să vină doar de la nivel european.

Va fi nevoie de o creştere a alocărilor la nivel naţional şi de o contribuţie de la nivel european pentru următorii ani. Sunt convins că apărarea va fi un capitol principal în noul buget al Uniunii Europene.

CDG:
Avem, pe de altă parte, şi un focus pentru statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană – şi când spun asta mă refer în primul rând la Republica Moldova, la Ucraina, dar şi la unele state din Balcanii de Vest. Cum se vede bugetul din perspectiva bugetului Uniunii Europene?

Siegfried Mureşan:
Adevărul este că în ultimii ani deja am început să alocăm mulţi bani statelor candidate, statelor vecine Uniunii Europene. Republicii Moldova, chiar săptămâna trecută, preşedinta Comisiei Europene i-a pus la dispoziţie un pachet de ajutor economic de 1,8 miliarde de euro, pentru trei ani de zile – o parte fonduri nerambursabile şi o parte credite, dar în condiţii extrem de avantajoase, la o rată de dobândă mult mai mică decât s-ar putea împrumuta Republica Moldova pe pieţele financiare şi la o durată de rambursare foarte mare.

Am creat o facilitate de 50 de miliarde de euro pe patru ani pentru Ucraina. Deci alocăm statelor vecine deja mai multe resurse. Sumele pe care le acordăm statelor vecine au crescut considerabil în ultimii doi ani şi sunt aproape suficiente.
Va trebui să păstrăm nivelul ridicat şi în următorii şapte ani pentru Republica Moldova, statele din Balcanii de Vest, iar Ucraina sunt sigur că va avea pe termen lung o facilitate special destinată. Ce încerc să spun este că deja acum alocăm statelor candidate mai mulţi bani decât în trecut, că va trebui să păstrăm acest nivel al alocărilor; nu mai este nevoie de o creştere semnificativă. Am avut creşteri în ultimii ani şi am atins deja un nivel bun, satisfăcător.

CDG:
Şi Republica Moldova, în mod special?

Siegfried Mureşan:
Pentru Republica Moldova, cum am spus, am alocat 1,8 miliarde de euro pe următorii trei ani – pachetul de creştere economică. Sunt mulţi bani pentru un stat de dimensiunea Republicii Moldova. Va trebui să păstrăm acest nivel ambiţios de finanţare şi după 2027. Cu ultimele alocări, cu acest pachet de ajutor economic, am ajuns la un nivel de finanţare bun pentru Republica Moldova. Va trebui păstrat şi pe termen lung.

CDG:
Există un nivel înalt de preocupare în privinţa securităţii energetice a Uniunii Europene şi a competitivităţii preţului la energia de orice fel, cu atât mai mult după ce a izbucnit războiul şi, practic, încercăm să ne debranşăm de Rusia sub toate formele, în ce priveşte energia. Există, dincolo de programele curente, şi perspectiva unei alocări suplimentare în ceea ce priveşte sistemul energetic european?

Siegfried Mureşan:
În momentul de faţă, toată lumea doreşte mai mulţi bani pentru toate domeniile. Va trebui să vedem unde putem aloca creşteri de fonduri, va trebui să vedem şi cum reuşim să folosim mai bine banii pe care îi avem la dispoziţie, să obţinem sinergie între vechile priorităţi şi noile priorităţi.

Politica de coeziune este principala sursă de investiţii. În ultimii ani, ea a început să facă multe investiţii în digitalizare, în tranziţia spre o economie verde, reducerea consumului de energie, îmbunătăţirea eficienţei energetice. Va trebui să continue şi va trebui să vedem cum, prin politica de coeziune, să putem deveni mai siguri, să investim în infrastructură importantă pentru noi în viaţa de zi cu zi, infrastructură cu întrebuinţare civilă, dar infrastructură care, la nevoie, să poată avea şi o întrebuinţare militară.

Deci trebuie să vedem cum politicile tradiţionale pot fi mai bine adaptate la noile obiective. Creşterea competitivităţii este o necesitate. Ea nu a fost niciodată o urgenţă în ultimii 20 de ani, a fost neglijată, fiindcă crizele au fost mereu altele. Am avut situaţii de criză pe care le-am gestionat totuşi destul de bine, dar descreşterea competitivităţii a fost un proces gradual, un proces de uzură lent şi vedem acum o competitivitate mai proastă a Uniunii Europene faţă de cea a Statelor Unite, a Chinei şi a altor regiuni ale lumii.

Nu avem nevoie doar de fonduri adiţionale pentru competitivitate sau de un buget nou pentru competitivitate, ci cred că putem face multe lucruri şi din fondurile tradiţionale pentru a obţine îmbunătăţirea competitivităţii.

CDG:
Sunteţi negociatorul-şef pe buget. Discutaţi cu foarte multe ţări şi aveţi o perspectivă clară în privinţa necesităţilor sectoarelor care au nevoie de finanţări. Dar în sensul ăsta puteţi să faceţi şi nişte comparaţii. Care ar fi necesităţile sau pretenţiile, în funcţie de planurile naţionale, ale vestului Europei şi ale Europei Centrale şi de Est? Cam care ar fi diferenţa dintre aceste două în ceea ce priveşte intenţiile de a se dezvolta?

Siegfried Mureşan:
Fiecare stat membru al Uniunii Europene are anumite avantaje competitive, are şi anumite dezavantaje competitive. E clar că cea mai mare economie a Uniunii Europene, economia Germaniei, are câteva probleme majore în ceea ce priveşte aprovizionarea cu energie, securitatea energetică şi, ca atare, cost ridicat al energiei.

Energia costă mult mai mult în Germania decât costă în Franţa, peste graniţă. Asta înseamnă un dezavantaj competitiv pentru industria germană, care este totuşi motorul de creştere al Uniunii Europene. Mulţi producători de subansamble auto din România exportă spre producătorii auto care asamblează în final în Germania. Dacă nu e cerere acolo, economia României suferă. Am văzut şi în timpul crizei economice din 2009-2010-2011. Deci Germania are o problemă cu costul ridicat al energiei, ca urmare a unei decizii greşite de a renunţa la energia nucleară, decizie luată în anul 2010. Germania avea multe centrale nucleare, unele dintre ele noi, moderne, care mai puteau funcţiona câteva decenii. A decis să le închidă, are un deficit de energie. A construit gazoducte dinspre un stat dictatorial, în care nu putem avea încredere, care ne şantajează pe energie – am numit Federaţia Rusă – şi acum încearcă să reducă dependenţa de gazul din Federaţia Rusă. Dar durează un pic.

Deci aceasta este una dintre problemele majore nu doar ale Germaniei, ci şi ale întregii economii a Uniunii Europene.

Franţa are nevoie de reforme structurale; are cheltuieli publice mult prea mari, are un deficit considerabil – peste 5% – anul acesta şi are nevoie de reforme ale pieţei muncii, are nevoie de o reformă fiscal-bugetară pentru a fi competitivă.

În Italia, trebuie să fim cinstiţi, nu s-au făcut reforme structurale serioase care să ducă la creştere economică în ultimii 30 de ani. Italia are un nivel al datoriei publice prea mare raportat la produsul intern brut, şi la un nivel redus al dobânzilor existent între 2012 şi 2022 refinanţarea datoriei Italiei nu a fost o problemă. La 1% rată a dobânzii, refinanţarea datoriei nu este o problemă nici pentru Italia, nici pentru România, nici pentru un alt stat membru al Uniunii Europene, dar la 7% cost de refinanţare a dobânzii, începe să se simtă şi începe să fie o problemă pentru o economie ca a Italiei, care are un nivel al datoriei publice faţă de PIB de peste 100%, dar şi pentru o economie ca cea a României.

Există specificităţi, dezavantaje competitive de la ţară la ţară. E clar că trebuie eliminate barierele din piaţa unică europeană în ceea ce priveşte energia. În ceea ce priveşte finanţarea, funcţionarea pieţelor de capital, trebuie să putem mobiliza mai rapid resursele, mai ales spre start-up-uri, spre companii inovatoare.

În Statele Unite există o cultură a finanţării companiilor inovatoare, care pot genera noi produse. La noi, suntem prea reticenţi, nu avem cadrul legal, legislativ, din punct de vedere al reglementărilor, dar nu avem nici cultura necesară în această direcţie.

CDG:
Se vorbeşte despre o nouă filosofie bugetară în Uniunea Europeană. Doamna Ursula von der Leyen a şi prezentat nişte principii. Există în jurul acestei propuneri păreri pro şi contra, există controverse. E vorba de o manieră prin care s-ar putea condiţiona fondurile europene către state de respectarea anumitor principii – principii privind statul de drept sau principii privind funcţionarea instituţiilor. Ce ne puteţi spune despre această nouă filozofie, în ce măsură este ea fezabilă şi implementabilă?

Siegfried Mureşan:
Nu e uşor de reformat nimic la nivelul Uniunii Europene; e mai uşor de creat ceva nou decât de modificat semnificativ ceva existent.

Buget Uniunii Europene funcţionează bine din multe puncte de vedere, dar sigur că poate fi modernizat, reformat, îmbunătăţit. Cred că în următorul buget multianual de şapte ani vom avea următoarea evoluţie: vom avea reducere a birocraţiei şi simplificare; reducerea birocraţiei este un lucru pe care îl cer beneficiarii de fonduri europene.

S-ar putea să avem mai multe asemănări între programe europene, căci acum sunt multe programe, regulile sunt complicate, un beneficiar învaţă care sunt regulile, condiţiile de eligibilitate pentru un tip de programe, dar pentru un alt tip de programe regulile sunt altele, poate.

Sunt prea multe programe cu reguli distincte şi e prea complicat. E nevoie de mai multă convergenţă între programele europene, de simplificare şi reducere a birocraţiei.

E nevoie de mai multă flexibilitate la nivelul bugetului Uniunii Europene, fiindcă acum, trebuie să fim cinstiţi, îl decidem pe şapte ani de zile, destul de rigid, şi în procedurile bugetare anuale, când confirmăm bugetul Uniunii Europene, spaţiul de manevră este mic. Bugetul e decis pe şapte ani, cu rezerve minime, cu marje minime, şi asta înseamnă o capacitate mică a Uniunii Europene de a mobiliza bani în situaţii neprevăzute. Banii sunt prealocaţi pe şapte ani de zile; încercăm să-i absorbim, suntem în competiţie cu noi înşine pentru o rată de absorbţie cât mai mare, însă dacă se întâmplă ceva neprevăzut, ca invazia ruşilor în Ucraina, capacitatea de a reacţiona a Uniunii Europene este destul de limitată – capacitatea de a muta bani de unde nu e nevoie acolo unde e nevoie.

De aceea cred că în viitor vom avea mai multă flexibilitate în bugetul Uniunii Europene. Va trebui să păstrăm implicarea autorităţilor locale şi regionale. Centralizarea nu este o soluţie. Comisia Europeană agreează ca singurul său partener de dialog să fie guvernul unui stat membru. Însă aici Comisia Europeană greşeşte.

Vedem din Parlamentul European, de la nivelul autorităţilor locale şi regionale şi de la nivelul beneficiarilor de fonduri europene o opoziţie foarte clară la centralizarea fondurilor europene; nu cred că va avea loc o centralizare. Sigur, avem acum bugetul tradiţional al Uniunii Europene şi deasupra mai avem planurile naţionale de redresare şi rezilienţă, care sunt planuri de investiţii şi reforme. Primeşti bani adiţionali pentru investiţiile din PNRR dacă respecţi acele ţinte şi jaloane şi implementezi o serie de reforme. Această filosofie nu cred că poate fi aplicată la bugetul tradiţional al Uniunii Europene, care a fost dintotdeauna văzut ca un instrument de solidaritate cu statele şi regiunile mai puţin dezvoltate, care încă trebuie să se dezvolte.

Cred că vom avea această componentă de solidaritate fără condiţionări de reforme macroeconomice în continuare. Nu se poate să condiţionăm fermierului accesul la subvenţie de voinţa premierului de a face o reformă a pensiilor, de exemplu. Aceste lucruri nu cred că se vor întâmpla.

CDG:
Despre competitivitate. Avem ca noutate în acest an Raportul Draghi, care desenează destul de clar nişte probleme, propune nişte soluţii în sensul îmbunătăţirii rapide a competitivităţii europene, pentru că ne aflăm între Statele Unite şi China, ambele state cu paşi serioşi înaintea Uniunii Europene în ceea ce priveşte dezvoltarea tehnologică. Cum influenţează problemele identificate de Draghi şi soluţiile propuse de el priorităţile în mod concret ale bugetului Uniunii Europene?

Siegfried Mureşan:
Foarte mult, fiindcă în ultimii ani am avut, am fost loviţi la nivelul Uniunii Europene de o serie de crize pe care nu noi le-am generat. Au venit din afară, dar ne-au afectat – criza economică şi financiară din anii 2008-2010, pandemia generată de coronavirus, invazia ruşilor în Ucraina -, şi nevoia de creştere a competitivităţii a fost ignorată şi, ca atare, competitivitatea s-a uzat, s-a redus gradual, şi acum, 20 de ani mai târziu, vedem totuşi un deficit de competitivitate al Europei faţă de alte regiuni ale lumii.

Trebuie să sporim competitivitatea prin reforme structurale în primul rând, care vor face ca economia să fie mai atractivă pentru investitorii privaţi, dar va fi nevoie şi de investiţii publice adiţionale. Dacă facem economia mai atractivă, atrăgătoare pentru sectorul privat, vor veni investiţii private mai multe.

E un lucru foarte bun, însă în anumite sectoare va fi nevoie şi de investiţii publice. Va trebui ca ele să vină de la nivel local, naţional, dar şi de la nivel european. Și, de vreme ce nu putem avea o creştere uriaşă a bugetului Uniunii Europene, va trebui să ne asigurăm că fiecare tip de cheltuială bugetară serveşte noilor obiective, adică face Uniunea Europeană mai competitivă şi mai sigură.

De aceea, la agricultură va trebui să vedem că fermierii, pe măsură ce primesc fonduri europene, vor deveni şi mai competitivi, reuşesc să îşi sporească productivitatea, reuşesc să producă mai mult, păstrând nivelul ridicat al calităţii.

La politica de coeziune, de asemenea, va trebui să vedem că banii sunt folosiţi pentru a avea o creştere semnificativă a competitivităţii. Acest lucru până acum, în parte, se întâmpla. Dacă construieşti o autostradă, e clar că economia ta e mai competitivă. Dar vom avea o aliniere şi mai precisă a noilor noastre obiective, priorităţi – competitivitatea fiind unul dintre ele – cu bugetul Uniunii Europene. Va trebui ca toate cheltuielile care vor fi făcute din bugetul Uniunii Europene – agricultură, coeziune, bani pentru cercetare-inovare – să aducă un aport la creşterea competitivităţii economiei noastre.

CDG:
La tehnologie e un „gap” între noi şi Statele Unite, ba chiar între noi şi China. Cum va fi abrdată această problemă din punct de vedere bugetar?

Siegfried Mureşan:
Evident, așa stau lucrurile, din mai multe motive. În primul rând, nu fructificăm pe deplin potenţialul pieţei interne europene şi nu reuşim să creăm în Europa companii mari, semnificative în sectorul digital. Nu le finanţăm corespunzător de când sunt mici, nu reuşim să le creăm un cadru prin care să se poată dezvolta fructificând potenţialul pieţei interne de 400 de milioane de consumatori.

Da, suntem un consumator de tehnologie, dar generăm prea puţină nouă tehnologie noi, la nivelul Uniunii Europene.

CDG:
Există vreo posibilitate ca prin instrumentul bugetului, Uniunea Europeană să încerce să dirijeze politicile economice de creştere a competitivităţii într-o parte sau alta a Europei, în funcţie de specificul local?

Siegfried Mureşan:
Răspunsul este da, dar bugetul Uniunii Europene nu poate fi singura soluţie. Bugetul Uniunii Europene reprezintă aproximativ 1% din venitul naţional brut al statelor membre. Trebuie să alocăm aceşti bani în domeniile pe care le considerăm prioritare, într-un fel în care să genereze investiţii adiţionale de la nivel naţional şi să genereze şi investiţii private. Bugetul Uniunii Europene poate fi un catalizator pentru un obiectiv politic, dar e imposibil să atingem acel obiectiv doar prin bugetul Uniunii Europene.

Cred că în următorii şapte ani bugetul Uniunii Europene va trebui să se concentreze şi pe regiunile de frontieră, pe regiunile periferice ale Uniunii Europene, în special regiuni din estul, nord-estul României, din estul Poloniei, din estul Slovaciei. Acestea trebuie să-şi adapteze infrastructura la noua realitate din Ucraina.

Sunt regiuni care au rămas în urmă în trecut şi acum avem nevoie de reorganizarea infrastructurii acolo, inclusiv pentru a putea participa la reconstrucţia Ucrainei, pentru a putea sprijini Ucraina în următoarea perioadă. Sunt regiuni care au avut şi influx semnificativ de refugiaţi, şi s-ar putea să aibă şi în viitor. Pentru asta e nevoie de o îmbunătăţire a infrastructurii acolo.

Deci, da, fonduri corespunzătoare nevoilor fiecărei regiuni, iar una dintre priorităţi va fi în anii următori găsirea unor finanţări specifice pentru nevoile specifice ale regiunilor de frontieră ale Uniunii Europene, în special cele de la graniţa cu Ucraina şi de la frontiera estică – estul şi nord-estul României, estul Poloniei şi al Slovaciei.

CDG:
Avem acest orizont 2027, când se termină actualul exerciţiu bugetar multianual. România a beneficiat până acum de două astfel de cicluri. La ele s-a adăugat şi PNRR – Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Există voci care spun că după 2027 România nu va mai fi tratată ca un stat subdezvoltat sau aflat foarte jos din perspectiva convergenţei şi că nu va putea conta atât de mult pe fondurile europene cum a contat până acum, ci trebuie să se pregătească pentru acel moment în care ea însăşi îşi va produce banii de dezvoltare. Cât de fezabilă, cât de realistă este această perspectivă?

Siegfried Mureşan:
Aţi atins mai multe lucruri, mai multe puncte importante. În primul rând, Mecanismul European de Redresare şi Rezilienţă, NextGenerationEU, de aproximativ 700 de miliarde de euro, din care sunt finanţate PNRR-urile statelor membre, este un mecanism de finanţare unic, lansat imediat după începutul pandemiei generate de coronavirus, când toată economia a fost blocată, închisă, când multe sectoare au fost închise, au avut de suferit.

A fost lansat pentru a da o perspectivă economiei, pentru a ajuta la relansarea economiei, pentru a avea un efect psihologic asupra investitorilor şi pentru a îmbunătăţi rezilienţa, pentru a ne asigura că niciodată în viitor nu suntem prinşi la fel de nepregătiţi de o pandemie, că modernizăm sistemul de învăţământ, sistemul de educaţie, sistemele publice, şi ajutăm creşterea competitivităţii economiei. Ei, el este un instrument unic. Se va încheia în 2026. Există unele întârzieri. Poate vom reuşi să obţinem o prelungire a acestui instrument cu doi ani de zile, dar mai mult nu se va putea.

Deci, PNRR trebuie privit ca un instrument unic, cu obiective precise, condiţionare clară a investiţiilor de reforme şi limitat în timp. Nu va exista un al doilea PNRR, asta trebuie să ştim; PNRR a fost o chestiune excepţională.

Fondurile structurale şi de coeziune vor continua să existe, însă obiectivul nostru nu trebuie să fie să rămânem subdezvoltaţi şi să avem multe fonduri europene. Obiectivul nostru trebuie să fie să ne dezvoltăm şi să nu mai avem nevoie de aceste fonduri europene.

Faptul că primim aceste fonduri europene arată că suntem încă mai puţin dezvoltaţi decât media Uniunii Europene. Aceşti bani vin doar spre statele mai puţin dezvoltate. Obiectivul nostru trebuie să fie să ne dezvoltăm aşa cum au făcut-o şi alte state, cum au făcut-o Portugalia, Spania, Grecia, Irlanda – care a fost un stat care a primit multe fonduri structurale şi de coeziune, dar a dovedit că a ştiut să folosească aceşti bani bine, s-a dezvoltat şi acum este un contributor net la bugetul Uniunii Europene, adică nu absoarbe mai mult decât plăteşte, ci plăteşte mai mult decât absoarbe, şi state ca noi au de câştigat.

Deci, e evident că obiectivul este ca pe termen lung noi să ne dezvoltăm, să fim la nivelul mediei Uniunii Europene, să fim pe propriile picioare şi să nu mai avem nevoie de fondurile de coeziune. Când nu vom mai avea nevoie de aceste fonduri, e expresia dezvoltării economiei României.

Le vom primi şi în următorii şapte ani? Răspunsul este da, cu siguranţă vom primi aceste fonduri europene şi în următorii şapte ani. Dar, repet, pe termen lung trebuie să ne propunem să ne dezvoltăm în aşa fel încât să nu mai avem nevoie de aceste fonduri. Nu poţi să primeşti tot timpul bani pentru construcţia de autostrăzi. Îi primeşti o dată, construieşti autostrăzile bine şi după aceea le întreţii.

***