Sustenabilitatea pensiilor private ar fi descurajată de un proiect de ordonanță de urgență, pus în dezbatere publică, care ar face mai multe schimbări privind administrarea pensiilor private, potrivit unui comunicat al Asociației analiștilor CFA România.
Prin interzicerea investițiilor fondurilor de pensii în fonduri de capital privat (private equity) ordonanța ar reduce diversificarea investițiilor, deci capacitatea de echilibrare pe termen lung a influenței variațiilor piețelor, respectiv sustenabilitatea.
Totodată, eliminarea unuia din cele două comisioane ale administratorilor ar „ aduce presiuni suplimentare în ceea ce privește activitatea de administrare a acestor fonduri de pensii”, spune Asociația CFA România.
Statutul de analist CFA (Chartered Financial Analyst) este unul dintre cele mai respectate din lumea financiară globală.
Ordonanța ar împiedica diversificarea investițiilor, deci reducerea riscului
„Interzicerea investițiilor fondurilor de pensii în fonduri private de capital (private equity) nu este o soluție”, spune documentul citat.
La nivel european, fondurile de pensii sunt cel mai important investitor în fondurile de private equity (fonduri care investesc în companii nelistate la bursă). „Circa o treime din capital vine de la fondurile de pensii” – spune CFA România.
„Aproape toate fondurile de pensii din Europa au deja un program de investiții în Private Equity sau sunt în curs de implementare”.
Prin diversificarea investițiilor fondurile de pensii pot fi protejate de evoluții nefavorabile ale prețului unor active din portofoliu, așa cum se întâmplă în prezent în ceea ce privește valoarea titlurilor de stat deținute.
Pentru că sunt cele mai sigure active, titlurile de stat emise de Guvernul Român acoperă peste 60% din portofoliul fondurilor de pensii. Dar, din cauza „concentrării pe un singur activ și un singur emitent, valoarea fondurilor este afectată în mod negativ de evoluția inflației”, explică Adrian Codîrlașu (foto), vicepreședintele CFA România.
„Această majorare a inflației a condus la creșterea ratelor de dobândă și implicit la pierderea de valoarea a deținerilor în obligațiuni ale fondurilor de pensii. În lipsa diversificării, fondurile de pensii nu vor putea să obțină un randament superior inflației într-un orizont mediu, ceea ce va fi în defavoarea participanților. De asemenea, în direcția diversificării portofoliilor fondurilor de pensii private Pilon II sunt și jaloanele asumate de România prin PNRR”, a mai spus Adrian Codîrlașu.
O mai veche tentație de descurajare a administratorilor devine anacronică
Nu foarte deosebită de tentația de descurajare a administratorilor, manifestată de celebra OUG 114 / 2018, este propunerea actualului proiect de OUG de eliminare a uneia din cele două surse de venituri pentru administratorii de fonduri de pensii, respectiv a comisionului aplicat pe contribuțiile plătite atât la Pilonul II cât și la Pilonul III de pensii.
Comisioanele de administrare ale fondurilor de pensii locale sunt printre cele mai mici din Europa, în condițiile în care pentru majoritatea schemelor de pensii comisioanele de administrare se situează între 0,3% și 1,5% pe an aplicate la activele aflate în administrare.
În plus, „în România, spre deosebire de alte țări, tot administratorul suportă și o serie de comisioane aferente activității de tranzacționare a fondului, element neîntâlnit în practica internațională”.
În opinia analiștilor CFA din România, „există o contradicție puternică între nivelul de complexitate din ce în ce mai ridicat al administrării unor portofolii de active diversificate, într-un mediu economic volatil, și necesitatea de a asigura resurse corespunzătoare în activitatea de administrare”.
Performanța fondurilor de pensii depinde și de majorarea contribuțiilor
„Asociația CFA România consideră că sustenabilitatea sistemului de pensii trebuie să fie cea mai importantă temă a României în următorii 20-30 de ani. Fără diversificarea portofoliului și fără alocarea resurselor necesare, nu vom putea spera să degrevăm sistemul public de plata unui număr tot mai mare de pensii și nu vom putea asigura pensia decentă”, spune Alexandra Smedoiu, președinte CFA România . Fondurile de pensii constituie investiții pe termen lung și foarte lung, care ar putea susține dezvoltarea pieței de capital locale, dar și proiecte de infrastructură și afaceri românești.
Ar trebui comparat nivelul de comisionare cu bunele practici din Europa, în paralel cu majorarea contribuțiilor la fondurile private de pensii Pilon II, având ca principal obiectiv buna funcționare a sistemului – a adăugat Alexandra Smedoiu.
„Totodată, propunem alinierea la practicile internaționale de raportare a comisioanelor de tranzacționare la nivel de fond, pentru a arăta o imagine fidelă și pe baze comparabile a randamentelor fondurilor de pensii”, spune CFA România.
Pe de altă parte, analiștii CFA invocă și principiul proporționalității din dreptul european, când propun „corelarea cuantumului amenzilor cu faptele constatate, raportat și la limitele acoperite de asigurările de răspundere profesională si veniturile salariale, pentru persoană fizică sancționată”. „În forma actuală, proiectul de ordonanță nu respectă principiul proporționalității. De asemenea, considerăm că amenzile aplicate trebuie să constituie venit la bugetul de stat, pentru a înlătura orice percepție de conflict de interese, în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor de Autoritatea de Supraveghere Financiară”.
***