31 august, 2021

Stimulată de creșterea cererii și de scumpirea electricității, Hidroelectrica a obținut în primele șase luni ale anului 2021 un profit net de peste 1,687 miliarde de lei, mai mult decât dublu (109,5%) față de cel marcat în prima jumătate din 2020 și mai mare și decât cel realizat pe întreg anul trecut (1,451 mld. lei).

Condițiile hidrologice favorabile au făcut ca sistemul energetic să crească cererea pentru energia Hidroelectrica și au propulsat cu aproape 46 % volumul vânzărilor acesteia de electricitate din producția proprie (până la 10,11 TeraWh, miliarde kWh), potrivit datelor conducerii companiei citate în raportul semestrial al Fondului Proprietatea (FP).


FP deține 19,94% din acțiunile Hidroelectrica, pe care o evaluează la aproape 30,3 miliarde de lei.

Chiar dacă produce cea mai ieftină electricitate, Hidroelectrica a beneficiat de scumpirea acesteia pe piață și a înregistrat un preț mediu de vânzare de 283,4 lei / MWh, în creștere cu 41,1% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Venituri cu 78% mai mari. Presiune pe costul apei utilizate

Compania a înregistrat o cifră de afaceri de 3,2 miliarde lei, în creştere cu 77,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul operaţional de 2,1 miliarde lei a fost mai mare cu 119,1% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Costurile totale cu apa utilizată s-au dublat la rândul lor, ca urmare a modificărilor aduse Legii Apelor din România în cursul anului 2020, dar şi a creșterii volumelor de producţie.


În primele şase luni ale anului, costurile cu apa utilizată pentru producerea energiei electrice au fost de 324,2 milioane lei, față de 147,8 milioane lei înregistrate în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România și o companie vitală pentru sistemjul energetic național.

Compania exploatează 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW.

Compania a cumpărat recent parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW, achiziționat recent și intenționează să-și diversifice activitatea prin producția de hidrogen.

(Citiți și: „Contradicție: Statul votează pentru epuizarea profitului Hidroelectrica pe dividende, dar spune că susține investițiile”)

Guvernul a impus distribuirea a 1,29 miliarde lei ca dividende aferente profitului net al anului 2020 şi de 1 miliard de lei ca dividende speciale din rezultatul reportat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: