Dincolo de discuțiile privind reducerea evaziunii fiscale și efectul asupra încasărilor bugetare, reducerea TVA la pâine ar urma să aibă o miză foarte importantă din perspectiva unui indicator-cheie pentru stabilitatea macroeconomică. Teoretic, transmiterea integrală a reducerii TVA în ieftinirea pâinii ar putea reduce inflația cu un sfert față de nivelul estimat în prezent de BNR pentru finalul acestui an și chiar ușor sub ținta fixată.
Explicația acestui impact major asupra indicelui care măsoară creșterea prețurilor la nivel național vine din ponderea relativ însemnată a acestui aliment de bază în coșul de consum al populației. Aceasta este de 6,73% pentru grupa pâine și produse de panificație în agregarea pe sistem național și 6,438% în agregarea armonizată pe sistem european.
La o diminuare de preț pe sistemul regulii de trei simplă (realitatea este mai complicată pe motiv de raport cerere-ofertă etc.), pâinea ar trebui să se ieftinească cu 12,1%, valoare ce corespunde scăderii TVA achitat integral de către consumatorul final de la 24% la 9%. Din combinația de pondere cu reducere teoretică de preț rezultă un impact maxim de -0,81% pe indicele de inflație.
Or, datele de bază la ora actuală sunt ținta de 2,5% plus/minus un punct procentual stabilită de banca centrală pentru finalul anului, 3,2% estimarea aceleiași bănci centrale și nivelul de 5,37% consemnat la mijlocul anului. În aceste condiții, o ajustare de circa 0,8% ar putea repoziționa indicele de inflație ce se va consemna efectiv la 2,4%, chiar sub valoarea centrală vizată.
Oricum, influența asupra încadrării în marginea superioară a țintei ( 3,5%) ar fi foarte importantă. Există posibilitatea ca, prin ieftinirea pâinii, să se compenseze parțial derapaje generate de eventuale concretizări ale unor riscuri de scumpire la alte produse și servicii. Fie ele de tip volatil, fie aflate sub controlul administrativ al statului.
Dar ce anume ar putea frâna transmiterea în preț a reducerii de TVA, dincolo de componenta subiectivă și lăcomia comercianților pe lanțul de la producător la consumator ? Costul mai ridicat al materiei prime nu ține ca argument, din cauza prețului deja mai redus cu 10% pe plan mondial și cu peste 30% pe plan local al grâului.
Componenta costurilor cu energia nu convinge, deoarece majorarea de la gaze naturale nu are suficient impact, la combustibili prețul este relativ stabil de la începutul anului, iar la energia electrică se așteaptă chiar o diminuare a costurilor, urmare a amânării programului de acordare de subvenții pentru energia din surse alternative.
Mai degrabă, lupta principală se va da nu pe partea ofertei, unde este concentrată atenția publică, ci pe partea cererii, acolo unde va conta gradul de educare al consumatorului și conștientizarea (sau nu) a implicațiilor majore pe care le au două gesturi minore. Și anume: solicitarea restului la casă exact și a bonului fiscal pentru o cumpărătură cu valori relativ mici dar efectuată foarte des.
Altminteri, oricâte controale ar face agenții Fiscului pe traseul de livrare al pâinii, cu mijloacele de care dispun, nu vor putea să combată activ evaziunea în timp ce cetățenii asistă pasiv și se constă apoi indignați că nu sunt bani la buget pentru medicamente, școli sau șosele.
De reținut, trecând peste nivelul de educație financiară al publicului, altminteri scuzabil dacă se ține cont de investiția făcută de stat în acest gen de educație, va apărea o problemă de gestiune de numerar. Denominarea a avut un neajuns major, care se va vedea acum la ieftinirea unui produs de valoare mică. Practic, românii s-au obișnuit să lucreze numai cu bancnote.
Moneda de 50 de bani e utilizată intens mai mult în provincie, în timp ce, în Capitală, figurează pe post de jeton pentru deblocarea la supermarket a cărucioarelor. Monedele de 10 bani, 5 bani și 1 ban sunt mai degrabă excentricități ale unora decât firescul unei țări europene. Iar restul exact, deși practicat în unele lanțuri de magazine provenite din țări cu altă educație, rămâne o raritate.
În lipsa unui suport logistic și din motive tehnice, o pâine de 1 leu nu va putea să coste 88 bani și nici nu ar avea miză ieftinirea ei statistică. Nici ultracontroalele și nici bunul-simț pe lanțul de distribuție, deoarece banii se vor duce inevitabil la comerciant. Cu excepția notabilă a cazurilor în care plata nu se face cu numerar, adică prețul cu două zecimale va apare doar pe chitanța de card bancar ( probabil la supermarket-uri).
Strict din perspectivă cantitativă, miza pe fiecare familie română cu cheltuieli lunare de 1865,03 lei în trimestrul unu 2013 se ridică la 15 lei economii potențiale, pentru o sumă alocată pâinii de 125 lei. Adică 50 de bani pe zi, sumă dificil de economisit din motivele amintite mai sus. Culmea, mai greu de economisit de către cei nevoiași decât de cei mai puțin afectați de costul franzelei populare.
Din perspectivă calitativă, eventuala ieftinire a pâinii, altminteri nu tocmai indicată prin efectele nocive ale creșterii consumului unui aliment și așa mult prea prezent în dieta autohtonă, are implicații mai largi. Problema inițială a cât se va transmite în ieftinirea afișată la raft se sublimează în capacitatea de a o și traduce în buzunare. Buzunare care, va trebui inevitabil să învățăm, depind și de educație. La fel ca inflația.
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
1.Romania nu mai este de multa vreme „bolnavul cronic” al UE, ci mortul economic si social al acesteia, care trebuie „intors” de la groapa.
Cum poate fi altfel catalogata o tara care se imprumuta pentru a plati salariile bugetarilor si drepturile sociale, iar unica sa politica economica, este un neobosit „proces de cercetare stiintifica”, spre a descoperi ce impozite mai pot fi puse pe seama intreprinderilor si cetatenilor!Pentru ca un politician-tehnocrat providential sa poata sa strige la fel ca in Scripturi: „Lazare vino afara!”, trebuie Romaniei cu totul altceva decit „surogate” postcomuniste, de tipul „economatelor” sociale, ale argentineanului Peron,din anii 70.
2.Romania are nevoie de 7 milioane de locuri de munca(5 in zona fosta industriala, iar 2 in „zona rurala”.
Romania are nevoie de reindustrializare, pentru a iesi din starea de colonie si hiterland economic, cu salarii de 700 de lei lunar, in care au bagat-o 23 de ani de reforme de tip SUROGAT,ca cea in discutie.
3.Analiza efectelor diminuarii TVA la paine, ramine una strict academica-econometrica, ca analiza de caz, a celei mai inutile masuri economice, care a inlocuit perdant cresterea economica de 3-4 la suta pe an, pe reducerea cu 10 bani a painii celui fara loc de munca, sau pensionar.
Esecul economic si social, in urma renuntarii la aceasta masura, capabila sa puna la munca si responsabilitate Guvernul si clasa politica pentru reidustrializare, este atit de imensa, incit si ea va deveni „analiza de caz”, a falimentului economic produs de guvernarea USL.