Poliţia turcă a reţinut 6 ziarişti după descinderile de marţi de la sediul din Ankara al unui grup media cu atitudine critică faţă de preşedintele Recep Tayyip Erdogan. Acţiunea s-a derulat la o zi după ce doi reporteri britanici au fost arestaţi în baza unor acuzaţii controversate de activităţi teroriste.
Percheziţiile efectuate la sediul Koza-Ipek Media pune sub semnul întrebării libertatea presei din Turcia, stat care se află în prag de alegeri anticipate, pentru a doua oară în ultimele 5 luni.
În urma acţiunilor poliţieneşti derulate marţi, 6 jurnalişti au fost arestaţi, un mandat de arestare fiind emis şi pe numele directorului executiv al grupului media, Akin Ipek, despre care agenţia de stat Anatolia afirmă că s-ar afla în Marea Britanie.
Un tribunal din regiunea sud-estică a Turciei, aflată sub puternică influenţă kurdă, a permis luni poliţiei să ia în custodie doi jurnalişti britanici care lucrau pentru publicaţia americană Vice News. Împotriva celor doi au fost avansate acuzaţii în conexiune cu activităţi teroriste.
Ipek Media Group deţine cotidianele Bugun şi Millet, posturile de televiziune Bugun TV şi Kanalturk şi website-ul BGNNews.com. Ipek Media Group este apropiat unuia dintre oponenţii preşedintelui Erdogan, clericul musulman Fethullah Gulen.
Poliţişti mascaţi au cercetat 23 de birouri ale Ipek Media Group dar şi Universitatea Ipek din Ankara, înfiinţată de Koza Ipek Holding, „ca parte a unei investigaţii a activităţilor de natură teroristă ale lui Fethullah Gulen”, a precizat agenţia Anatolia.
Gulem este acuzat că ajută financiar grupul media, care diseminează materiale de propagandă în beneficiul unei organizaţiei teroriste, mai crie Anatolia.
Kanalturk a transmis marţi dezminţirile patronatului grupului media, care a afirmat: „Dacă poliţia va găsi fie şi un cent provenit din finanţare ilicită suntem gata să le cedăm integral compania”.
Acţiunile poliţieneşti de marţi sunt ultimele din şirul celor îndreptate împotriva suporterilor mişcării Hizmet conduse de Fethullah Gulen, fost aliat al actualului preşedinte turc până la momentul în care a fost acuzat de Recep Tayyip Erdogan că pune bazele unui stat paralel pentru răsturnarea guvernului.
În decembrie 2014, poliţia a operat zeci de arestări în rândul angajaţilor unui alt grup media apropiat de Gulen, Samanyolu TV (STV), al cărui şef, Hidayet Karaca, a fost de asemenea reţinut, acuzat că se află la conducerea unui grup terorist.
Pe măsură ce se apropie data alegerilor, 1 noiembrie, preşedintele Erdogan şi partidul său, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), cresc ofensiva declanşată împotriva militanţilor kurzi şi a mass-media care critică acţiunile prezidenţiale.
Cei doi jurnalişti britanici şi translatorul lor, cetăţean de origine irakiană, au fost acuzaţi de implicare în activităţi teroriste de un tribunal din Diyarbakir.
Vice News a respins aceste acuzaţii, pe care le-a caracterizat a fi „fără fundament” şi „alarmant de false”, şi a solicitat, la fel ca şi o serie de organizaţii pentru drepturile omului, eliberarea imediată a celor doi jurnalişti britanici.
Departamentul de Stat al Statelor Unite, prin vocea purtătorului de cuvânt Mark Toner, a solicitat Turciei „să apere valorile universale ale democraţiei, care includ libertatea presei, accesul liber la informaţii şi tratament corect în justiţie.”
Un apel la o „investigaţie transparentă şi independentă” a fost lansat miercuri şi de diplomaţia europeană.
Recep Tayyip Erdogan a provocat reacţii dure internaţionale şi în 7 iunie 2015, după ce a afirmat că redactorul şef al publicaţiei Cumhuriyet, Can Dundar, „va plăti scump” publicarea materialului care a dezvăluit că Turcia a furnizat arme rebelilor islamişti din Siria.
Presa turcă este divizată: cotidianul Sozcu a apărut miercuri cu pagini goale, pe care se află tipărite doar numele jurnaliştilor care lucrează la acest cotidian, în semn de protest faţă de „presiunile fără precedent la care este supusă presa turcă”.
De cealaltă parte a „baricadei”, televiziunea TRT a demis un realizator din cauza unor postări critice pe Twitter iar cotidianul Milliyet a concediat doi editorialişti- Kadri Gursel and Mehves Evin – după ce au publicat opinii critice la adresa guvernului în funcţie.