9 iunie, 2020

Aproximativ 4.000 de angajatori au fost verificaţi de la începutul stării de urgenţă, controalele finalizându-se cu amenzi de peste 4 milioane de lei pentru muncă nedeclarată, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, marți, la dezbaterea moţiunii simple depuse la Senat împotriva sa.

„Inspecţia Muncii, doamnelor şi domnilor senatori PSD, este pe teren, nu în birou cum am găsit-o preluând de la dumneavoastră. Nu mai stă nimeni în birou, nu mai face nimeni niciun joc (…) De la începutul stării de urgenţă până în prezent – nu aşa cum spuneţi că am suspendat controalele – vă spun direct: au fost verificaţi 4.000 de angajatori, aplicându-se amenzi de peste 4 milioane de lei pentru muncă nedeclarată. Totodată, au fost controlate companii care încasaseră şomaj tehnic şi chemau oamenii la treabă. Am cerut să se facă verificări şi în acest sens. Continuăm”, a declarat Violeta Alexandru, citată de Agerpres.

De asemenea, în luna mai au fost verificate 300 de agenţii de plasare a forţei de muncă, aplicându-se amenzi într-un cuantum de peste 235.000 lei.

(Citiți și: ”Analiză Daniel David / De ce fugim de-acasă. Explicații psihoculturale despre diaspora românească”)


„Mă interesează ca aceste agenţii pentru plasare a forţei de muncă din străinătate să se implice mai mult pentru a asigura condiţii de muncă superioare pentru românii noştri. Totuşi trebuie să vă spun că 15% dintre ei pleacă prin agenţii, restul pleacă ‘pe cont propriu’. Respect munca fiecărui om care munceşte în România, român sau de altă naţionalitate.
Am cerut Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă ca împreună cu Inspectoratul General de Imigrări şi cu cei care conduc comunităţile locale să se implice mai activ.
Nu mi-a fost jenă să ofer exemplul personal de implicare pentru cazul a câtorva cetăţeni srilankezi care îşi pierduseră locul de muncă, dar adevărul este că am găsit soluţii de sistem.

Prin două exemple concrete, la Cluj şi la Vrancea, am pus la punct o procedură care a dus la identificarea în 48 de ore de către instituţiile responsabile a locurilor de muncă noi pentru cei care le pierduseră anterior”, a mai spus ministrul Muncii.

Plenul Senatului dezbate marţi moţiunea simplă iniţiată de social-democraţi împotriva ministrului Muncii, Violeta Alexandru, intitulată „Opriţi-o pe ‘Doamna în negru’ de la Ministerul Şomajului şi Prăbuşirii Sociale”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: