Textul de mai jos e șir de fragmente din analiza apărută în numărul 98 al publicației exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, la secțiunea ”Cum ieșim din lumea a doua”.
O analiză făcută de Daniel David, autorul volumului ”Psihologia poporului român”, profesor universitat la UBB Cluj-Napoca și director de cercetare al Institutului Albert Ellis din New York – pe una din cele mai usturătoare probleme ale României: emigrarea masivă a forței de muncă.
Despre ce sunt CRONICILE – un LINK-AICI.
Sumarul numărului 98 al CRONICILOR (care merge în numărătoare inversă, de la 100 spre 001) – un LINK-AICI
(”CRONICILE Curs de Guvernare: un ghid de navigare prin istoria vremii tale”)
(Redacția)
***
Nu cu mult timp în urmă, spațiul public românesc era asaltat de vestea catastrofică că doar Siria, țară trecută prin război, întrece România în ceea ce privește emigrația. O astfel de știre generează discuții și analize de specialitate. Este ceea ce încercăm sa facem aici. Dar pentru un demers riguros, este bine ca înainte să facem analize de specialitate să verificăm cu atenție și știrea!
*
Este drept că în câteva rapoarte recente ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) – spre exemplu în cel din 2015 – România apare pe locul doi, după Siria, la procentul mediu anual de creștere a diasporei între 2000 și 2015 (Siria: 13.1% vs. România 7.3%).
Trebuie însă spus că acest procent de creștere se reduce însă drastic dacă luăm în analiză ultimii ani; spre exemplu, între 2016 și 2017 ajungem în jurul unei creșteri de numai aproximativ 2.4%. Așadar, deși în cifre absolute diaspora românească se situează aproximativ pe locul 17 în lume (cu aproximativ 3.6 milioane în 2017), totuși, România are o diasporă crescută raportată la mărimea populației țării (vezi și Vîrban, 2018).
(……………………………..)
Pentru început trebuie spus că diaspora românească nu este una omogenă.
În prezent, avem o diasporă plecată în perioada comunistă (incluzând urmașii acestora), mai ales din motive socio-politice.
Avem și o diasporă post-Revoluția din 1989, plecată la muncă, mai ales din motive economice.
Apoi, avem o diasporă formată din studenți/intelectuali, care au plecat mai ales din motive legate de studii (mai frecvent după Revoluția din 1989).
În fine, unii din urmașii celor care au plecat înainte de perioda comunistă (din diverse motive, majoritar economice) se consideră încă parte de diasporei românești.
Ținând cont de această diversitate, evident că explicația emigrației românești trebuie gândită într-o logică plurifactorială.
(…………………………………)
Între acești factori, cei psihoculturali au la rândul lor un rol important.
Să-i analizăm aici succint pe cei mai importanți dintre aceștia, care pot avea un caracter general, dincolo de variațiile diaporei românești, așa cum au fost acestea menționate mai sus. Am să-i analizez selectând unul dintre cei mai importanți în cazul fiecărui nivel de analiză din psihologia interculturală (vezi pentru detalii David, 2015):
- (1) Valori psihoculturale (ex. „A” este o valoare dacă A este considerat bun de către societate);
- (2) Norme psihoculturale (ex. Trebuie să facem A);
- (3) Axiome psihoculturale (ex. A se leagă de B) și
- (4) Atribute psihologice specifice, cu relevanță culturală (ținând cont de complexitatea lor voi alege două exemple majore la acest nivel).
Valori de arhitectură psihoculturală
Așa cum se observă în Figura 1, România se află în faza valorilor de supraviețuire, cu un accent tradițional.
Nevoile de supraviețuire sunt suficient de puternice pentru a motiva pe scară largă emigrația, mai ales atunci când condiții externe – ex. globalizarea pieței muncii – favorizează sau nu sunt incompatibile cu aceasta.
(Citiți și: ”Cele 4 metacompetențe prin care să ne pregătim elevii pentru un viitor incert și volatil”)
Motivația crește atunci când emigrarea nu rezolvă doar nevoia de supraviețuire, ci stimulează ulterior și nevoia de emancipare. Așadar, motivația devine aici una de supraviețuire și/sau emancipare.
Mai jos – Harta culturală a lumii în baza World Values Survey, după David (2015). (Sursa: Ronald Inglehart şi Chris Welzel: The WVS Cultural Map of the World.).
Norme psihoculturale: Autocomparația și heterocomparația
Într-o analiză secundară a datelor lui Vliert și Jansses (2002) am arătat că în comparație cu media a 42 de țări analizate, România are un nivel mai crescut decât SUA, atât la autocomparație (d=0.385 vs. d=0.10), cât și la heterocomparație (d=0.40 vs. d=0.15). Aceste componente au rol important în motivația pentru emancipare.
O populație educată în a se compara mereu cu ea însăși și/sau cu alții va ținti adesea comparațiile cu cei mai buni, ceea ce stimulează dorința de a fi ca ei; dacă acest lucru nu este posibil în țara de origine, atunci este posibil în țara cu care ne comparăm, ceea ce poate stimula emigrarea.
Axiome psihoculturale: Competitivitatea
Includem competitivitatea la acest nivel, deoarece aceasta se manifestă în anumite contexte relaționate cu standarde de performanță. Hayward și Kemmelmeier (2007) arată că pe o scală de la 1 (Competiția este rea) la 10 (Competiția este bună), România are o valoare de 7.26. Acestă valoare este mai crescută decât cele din Canada (6.34), Franța (5.27), Germania (6.27), Marea Britanie (5.92), Olanda (5.32) sau SUA (6.56).
Valori mai mari decât în România se regăsesc în China (7.28), Maroc (7.76), Uganda (7.51) sau Zimbabwe (7.51).
(Citiți și: ”Analiză Daniel David / Munca la români: de la mit la abordarea psihoculturală”)
Competitivitatea crescută ne impinge în acele zone în care aceasta poate fi realizată maximal. Dacă România nu are instituții sociale adecvate pentru a valoriza competitivitatea, cei foarte competitivi se vor orienta spre societățile în care aceasta poate să fie realizată maximal.
Atribute psihologice: Adaptabilitate/apărare psihologică
Așa cum am arătat în psihologia românilor (David, 2015):
- 88% dintre români au tendința de a nega aspectele negative mai mult decât americanul mediu;
- 66% dintre români au tendința de a diminua aspectele negative, în comparație cu americanul mediu
- 69% dintre români au tendința de a exagera aspectele negative, în comparație cu americanul mediu.
- între 42 de țări analizate, românii au cel mai crescut nivel de discrepanță între cum se cred cum sunt, prin prisma trăsăturilor de personalitate.
Aceste atribute psihologice pot contribui la emigrare, prin faptul că pot accentua atât integrarea în noul mediu (ex. maximizându-i pozitivul și minimizându-i negativul), cât și separarea de cel vechi (ex. maximizându-i negativul și minimizându-i pozitivul).
Atribute psihologice: Aspecte de personalitate
Modelul dominat al trăsăturilor de personalitate este modelul Big Five, care accentuează cinci trăsături generale de personalitate (fiecare cu 6 fațete):
- (1) neuroticism (instabilitatea emoțională);
- (2) extraversiune (sociabilitatea);
- (3) deschidere psihologică;
- (4) agreabilitate și
- (5) conștiinciozitate (vezi pentru detalii Hofstede și McCrae, 2004).
În general, tendința de emigrare apare la persoanele care au scor crescut la extraversiune și la deschiderea psihologică.
În timp ce extraversiunea este adesea asociată cu mutarea în zone mai apropiate și mai consistente cultural cu zonele de origine, deschiderea psihologică asumă și mutarea în zone mai îndepărtate și/sau mai diferite cultural față de zona de origine.
În acest context, în comparație cu americanii, români sun percepuți în hetero-evaluare ca fiind mai extraverți și mai deschiși (în autoevaluare nu apar diferențe în cazul extraversiunii sau acestea se inveresează în cazul deschiderii psihologice).
(…………………………..)
În principiu, pe măsură ce crește rata de emigrare, populația rămasă are tot mai puține trăsături de acest tip, ceea ce poate apoi duce la o descreștere a ratei de emigrare.
(…………………………………)
***
Concluziile analizei pot fi citite în numărul 98 (al treilea) din CRONICILE Curs de Guvernare.
Despre ce sunt CRONICILE – un LINK-AICI.
Sumarul numărului 98 al CRONICILOR (care merge în numărătoare inversă, de la 100 spre 001) – un LINK-AICI
(”CRONICILE Curs de Guvernare: un ghid de navigare prin istoria vremii tale”)
3 răspunsuri
Sunt convins ca d-l profesor Daniel David este un profesionist de prima mana in domeniu, dar cred ca neglijaza un aspect fundamental in analiza dumisale: injustitia care domneste in Romania in aprecierea adevaratilor oameni valorosi, aceasta fiind de sorginte – din nou, iata – comunisto-decurista: fiindca cei care IMPUN dreptatea lor in relatiile sociale au toate parghiile sa o poata face. Nu stiu daca d-l profesor David considera acest factor ca avand efecte grave, dar eu pot confirma ca asa este, din experienta personala. Inadecvarea tratamentului aparent social – fiindca nu societatea il elaboreaza, ci cei care au puterea – aplicat conationalilor valorosi care nu nutresc decat silit o intentie de a emigra este un factor care genereaza o „emigrare interna”, prin dezinteres fata de dezvoltarea societatii romanesti, societate care ar putea profita din plin de potentialul creativ al multor concetateni. Acest soi de izolare interna, cauzata de abuzuri de putere de tip comunist, desi nu duce la o emigrare propriu zisa, are un afect absolut similar acesteia.
Nu cumva procentele de la adaptabilitate sunt greșite?
Tovarasul „pisicolog” David (care apare identic in toate pozele, cu o mana la barbie, cugetand adanc precum ganditorul de la Hamangia) e un abonat constant la mediatizare, pe toate site-urile. Unde te uiti, nu se mai poate fara UBB Cluj si fara panseurile lui David.