vineri

29 martie, 2024

24 octombrie, 2022

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a prezentat luni, la Parlament, soluţiile Băncii Mondiale pentru îndeplinirea jalonului din PNRR privind pensiile. Banca Mondială a propus cele trei soluții de reformă a sistemului de pensii din calitatea sa de consultant oficial al Ministerului Muncii.

Soluțiile BM, anunțate de ministrul Marius Budăi sunt simple, dar au o mare problemă.
Sunt simple:

  • să țină cont de contributivitate,
  • să aibă un stagiu minim de plată
  • şi să nu mai fie nicio pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului.

Problema: aceste trei sugestii sunt în contradicție cu legislația actuală, care permite pensii mai mari decât venitul salarial și, pentru anumite categorii, nu ține cont de contributivitate, iar vechimea pare uneori stabilită arbitrar de către legiuitor.


Afectate de cele trei soluții propuse de Banca Mondială ar putea fi pensiile așa numite ”speciale” – pentru anumite categorii de foști salariați – indeosebi din rândul demnitarilor, instituțiilor de forță și, mai nou, din administrație.

Marius Budăi a mai spus că materialul Băncii Mondiale a fost depus și la cabinetul premierului, ”aşa cum este normal”.

Cum pensiile vor face obiectul unor noi reglementări, decizia privind forma finală – care trebuie luată anul acesta – va reveni unui comitet interministerial prezidat de premierul Nicolae Ciucă.

Ce presupune reforma pensiilor

Reforma pensiilor presupune adoptarea unei noi legi a sistemului public de pensii simultan cu înlocuirea Legii 127/2019, inclusiv eliminând stabilirea unei perioade fixe de contributivitate de 25 de ani, reiese din PNRR.


Noua lege ar urma să stabilească un stagiu minim de cotizare de 15 ani și un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

(Citește și: ”Sistemul de pensii, angajamentul din PNRR, creșterea și contributivitatea. Observații”)

Prin noul act normativ se dorește introducerea unei noi formule de calcul bazată pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivității. Se încearcă în acest fel corectarea unei mari părți din inechitățile sistemului public de pensii prin eliminarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit.

Noul cadru legislativ ar urma să fie finalizat și aprobat de guvern până în 2022 și promulgat de președinte până în 2023, reiese din anexele Planului.

Marius Budăi se spală pe mâini: Trebuie să implementăm un PNRR scris de Raluca Turcan la capitolul Muncă

”Astăzi, de dimineaţă, am primit, aşa cum scrie în contractul de asistenţă cu Banca Mondială, un raport care conţine măsuri pe care ar trebuie să le prevadă următorul proiect de act normativ, astfel încât să implementăm PNRR. Un PNRR care a fost scris de Raluca Turcan, dacă vorbim de Muncă, şi asumat de Florin Cîţu, în calitate de premier, de ministrul Fondurilor Europene de la acea vreme, Cristian Ghinea”, a spus ministrul Budăi, citat de News.ro.

Marius Budăi a anunțat că recomandările Băncii Mondiale sunt ca pensiile ”să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim realizat în specialitatea respectivă şi să nu mai fie nicio pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului, adică să nu depăşească salariul”.

Marius Budăi și PSD în general au exprimat în repetate rânduri nemulțumirea față de forma capitolului ”Pensii” din PNRR negociată cu Bruxelles.

Mesajul principal: nu se acceptă plafonarea cheltuielilor cu pensiile la 9,4% din PIB.

(Citește și: ”Marcel Ciolacu dorește ”optimizarea” capitolului pensii din PNRR”)

Nu este clar de ce această opoziție: Legea bugetului asigurărilor sociale stabilea pentru anul acesta cheltuielile cu pensiile la 8,07% din PIB-ul prognozat la începutul anului. Anul trecut, cheltuielile cu pensiile au fost de 7,5% din PIB.

Principalele obiective ale reformării sistemului public de pensii

În anexa la PNRR publicată după aprobarea Planului de către Comisia Europeană, Guvernul își asumă reformarea pensiilor prin elaborarea unui sistem valabil pe termen lung, până în 2070, și care va plafona aceste cheltuieli la 9,4%din PIB:

Unul dintre obiectivele noii legislații va fi de a asigura stabilitatea pe termen lung (2022-2070) a cheltuielilor publice brute totale cu pensiile (incluzând toate sistemele publice de pensii existente), respectiv la 9,4 % din PIB, inclusiv de a prevedea un mecanism de frânare în cazul în care se depășește acest plafon al cheltuielilor.

(Citește și: ”Pensiile, o reformă pentru PNRR: O nouă formulă de calcul, digitalizarea dosarelor și recalcularea pensiilor”)

Obiectivul încadrării în anvelopa de 9,4% din PIB se va realiza printr-o nouă formulă de calcul a pensiilor și printr-un mecanism de monitorizare a veniturilor și cheltuielilor din BASS.

Acest mecanism de monitorizare va declanșa o „metodă de frânare” (limitare) a indexării pensiilor, atunci când plafonul este depășit.

Date fiind aceste noi elemente, nu vor mai fi permise creșteri ad-hoc ale pensiilor, precizează atât PNRR, cât și Caietul de sarcini:

Noua legislație va introduce o nouă formulă de calcul pentru noile pensii și pensiile aflate în plată, aleasă în conformitate cu principiul contributivității și cu ținta privind cheltuielile cu pensiile ca procent din PIB, ceea ce nu va permite creșteri ad-hoc.

Cum a ajuns Banca Mondială să consilieze Ministerul Muncii în implementarea PNRR

Întârzierile la Ministerul Muncii în implementarea PNRR au fost determinate de eșecul licitației pentru asistența tehnică implicată de modificarea Legii pensiilor și Legii salarizării.

Consultanţa pe Legea pensiilor şi Legea salarizării, prevăzută în PNRR, trebuia contractată până la sfârşitul anului 2021, însă licitațiile organizate au fost anulate, după ce consorțiile conduse de Ernst & Young, singurele care au concurat pentru obținerea celor două contracte, au solicitat unele modificări ale condițiilor.

Ministerul Muncii a anulat licitațiile și a demarat negocieri directe cu Banca Mondială. Contractul de consultanță cu Banca Mondială are o valoare de 4 milioane euro.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. BUDĂI CU APĂ TULBURE SI MULT MÎL , HABAR NU AI CĂ pensii speciale nu exista pe globul pamantesc.
    PENSII MILITARE EXISTA IN TOATĂ LUMEA CIVILIZATĂ CU O SINGURĂ CONDITIE CALCULATE DOAR DUPĂ O SINGURA FORMULA DE CALCUL NU DUPĂ MAI MULTE FORMULE (dupa interese mafiote) , daca stii cum arata o formula sau rationament….??? NICI INTR-UN CAZ NU CA O RAMNĂ……SAU CA UN COVRIG……din mintea ta…

  2. Acest Budai și alții ca el din Guvern pot fi socotiți oameni cu carte și experienta profesionala când ei se comporta atit de lamentabil,de neștiutori,cu un comportament greu de explicat?De peste un de zile vorbesc numai de pensii iar acum nu știu ce prostiisa mai spună.Acum se vede ce efect dezastruos are distrugerea învățământului,acești oameni în 89 aveau cca 15 ani acum ar trebui sa dea tot ce e mai bun din,dar din păcate clasa politica este plina de analfabeți funcționali,hoți,borfași,condamnați sau în curs de condamnare și atunci ce așteptăm?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. BUDĂI CU APĂ TULBURE SI MULT MÎL , HABAR NU AI CĂ pensii speciale nu exista pe globul pamantesc.
    PENSII MILITARE EXISTA IN TOATĂ LUMEA CIVILIZATĂ CU O SINGURĂ CONDITIE CALCULATE DOAR DUPĂ O SINGURA FORMULA DE CALCUL NU DUPĂ MAI MULTE FORMULE (dupa interese mafiote) , daca stii cum arata o formula sau rationament….??? NICI INTR-UN CAZ NU CA O RAMNĂ……SAU CA UN COVRIG……din mintea ta…

  2. Acest Budai și alții ca el din Guvern pot fi socotiți oameni cu carte și experienta profesionala când ei se comporta atit de lamentabil,de neștiutori,cu un comportament greu de explicat?De peste un de zile vorbesc numai de pensii iar acum nu știu ce prostiisa mai spună.Acum se vede ce efect dezastruos are distrugerea învățământului,acești oameni în 89 aveau cca 15 ani acum ar trebui sa dea tot ce e mai bun din,dar din păcate clasa politica este plina de analfabeți funcționali,hoți,borfași,condamnați sau în curs de condamnare și atunci ce așteptăm?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: