miercuri

3 iulie, 2024

27 iunie, 2024

România este interesată de posturi de comisar european în domeniul economic ori în cel al extinderii comunitare, anunță joi Agerpres, care citează surse oficiale de la Bruxelles. Nu au existat până în prezent discuţii despre comisariatul pe Apărare, dar România nu este interesată de acest post, mai scrie agenția.

Anunțul Agerpres este oarecum similar de cel făcut de prim-ministrul Marcel Ciolacu în urmă cu 10 zile.

Alegerile îndrăznețe ale României

Aflat într-o vizită în Buzău, premierul Ciolacu a fost întrebat de persoana, sau persoanele, care ar putea fi nominalizate de România pentru a face parte din următoarea Comisie Europeană.


La acel moment, Marcel Ciolacu afirma că, în discuții cu lideri europeni, el a insistat ”foarte mult pe Economie şi Piaţă Internă”. ”Cred că în România, tot ce se întâmplă acum este despre economie, şi cred că cel mai bun portofoliu pentru România este Economie şi Piaţă Internă”, preciza Marcel Ciolacu.

Cu precizarea că ”Economie și Piață Internă” sunt, de fapt, portofolii diferite, șansele ca România să primească portofoliul Economiei sunt extrem de reduseprin tradiție, acest domeniu este acoperit de reprezentanți ai marilor economii din Zona euro.

Pentru portofoliul extinderii, acum deținut de Ungaria, România ar intra în competiție cu cel puțin un concurent redutabil- Polonia, care și-a anunțat deja preferința pentru acest portofoliu. Și Ungaria va insista, foarte probabil, să își păstreze portofoliul, dar șansele de reușită sunt minime din cauza modului în care s-a poziționat Ungaria față de Ucraina.

Marcel Ciolacu spune că numele îl aflăm după ce știm portofoliul

În ceea ce privește persoana susținută de România, premierul Ciolacu a precizat recent că numele persoanei care va fi desemnată comisar din partea României depinde de portofoliul pe care viitorul președinte al CE îl va oferi țării noastre.


Este posibil ca Ursula von der Leyen, dacă va fi votată de PE pentru un nou mandat, să ceară statelor membre să avanseze două nume, femeie și bărbat, așa cum a procedat și în urmă cu 5 ani.

Premierul Ciolacu a instistat că atributul nominalizării este al Guvernului, dar că în proces va fi consultat și președintele.

Înainte de alegerile europarlamentare, numele lui Klaus Iohannis era vehiculat pentru ocuparea unui post de top la nivel european. Deocamdată, lista de nume agreată de liderii UE pentru Consiliu, Comisie și Politică Externă, nu îl include pe actualul președinte.

În actuala Comisie Europeană, România deţine, prin Adina Vălean, postul de comisar al transporturilor. Cel mai probabil, ea nu va mai fi nominalizată pentru un post de comisar.

Președintele Comisiei are întreaga putere în procesul constituirii echipei sale

Componența Comisiei va fi decisă după momentul votului din Parlamentul European pentru președintele Comisiei- în acest moment stabilit pentru 16 iulie. Odată ce noul președinte al Comisiei Europene obține sprijinul Parlamentului European, el conduce o echipă de tranziție pentru a forma noul executiv. Fiecare țară primește un portofoliu, iar capitalele europene propun formal, fiecare, numele unui comisar.

Președintele Comisiei deține întreaga putere în acest proces, creând portofolii și împărțindu-le între comisari. Unii dintre comisari vor fi predeterminați, deoarece liderii din țările mai influente, precum Germania, Italia, eventual Franța (în funcție de rezultatul alegerilor anticipate) vor cere garanții de la șeful Comisiei Europene în schimbul sprijinului lor.

Momentul de glorie al Parlamentului

Odată ce noul președinte al Comisiei Europene are o idee despre viitorul executiv, există un alt test democratic. Fiecare comisar desemnat se confruntă cu o audiere în Parlamentul European, care folosește această oportunitate ca o demonstrație de forță.

De obicei, cel puțin un comisar pică testul, după care capitala respectivă trebuie să trimită un nou candidat la Bruxelles. Trei nominalizați au picat testul audierilor în 2019.

Parlamentul a crescut miza în acest an și cere o organigramă completă a celor 27 și rolurile acestora înainte de începerea audierilor. Audierile vor fi un maraton de patru ore, cu întrebări grupate pe fracțiuni politice.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: