“Deşi ar putea părea paradoxal, este preferabilă o creştere economică moderată (de exemplu 3,5%), dar pe parcursul mai multor ani, unor salturi spectaculoase temporare, urmate de contracţii cel puţin la fel de ample”, a declarat recent guvernatorul BNR Mugur Isărescu referitor la strategia de devoltare a României, spre dezamăgirea unora și alimentând contestarea strategiei din partea altora.
De pildă, preşedintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) Florin Jianu, fost președinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (2008-2016) și de ministru al IMM-urilor, Mediului de Afaceri și Turismului (2014), posesor de ceea ce în engleză se cheamă ”wishful thinking”, avansa ca ritm fezabil și necesar prin prisma înapoierii României un nivel anual de creștere economică de 7% – 9%, mulțumindu-se în cadrul strategiei amintite și cu nivelul de 7%.
Două scenarii alternative
Ceea ce ar părea plauzibil. Adică să crești cât mai repede atât timp cât poți și să-ți asumi riscul de recesiune temporară, pentru bifa reduceri cât mai mari ale decalajelor față țările occidentale dezvoltate.
Fără idei preconcepute, să facem o verificare în acest sens.
Varianta 1
Să prespunem o perioadă de 7 ani în care România crește constant dar cu un ritm de numai 3,5% pe an.
Matematic, rezultatul per total va fi obținut din ridicarea la puterea a șaptea a lui 1,035 și vom obține un avans pe parcursul acestei perioade de 27,2% ( aveți calculator și vă ia doar câteva secunde să verificați fără să credeți pe cuvânt pe nimeni).
Varianta 2
Să prespunem aceeași perioadă de șapte ani, cu patru ani în care ”forjăm” prin toate mijloacele o creștere legată de 7% consecutiv obținută, după care intrăm în stagnare (0%), recesiune (-7%, revedeți cu atenție declarația care avertizează asupra unor ”contracţii cel puţin la fel de ample”) și o revenire imediată la 0%, după care ciclul aparent destul de bun se poate relua. Rezultatul cumulat ( luați iar calculatorul, nu mă credeți pe cuvânt !) va fi de 21,9%.
Rezultatul
Acum, hai să vedem ce am făcut cu reducerea decalajelor, despre care era vorba ca țintă de dezvoltare la începutul expunerii. Și să mergem pe scenariul unui avans cu 2% pe an al mediei la nivelul UE, avans plauzibil în condițiile actuale.
Dacă facem raportul față de o creștere de 14,9% cumulată pe șapte ani la nivel mediu european , în varianta 1, recuperăm aproape 11%, în varianta 2 apropierea de media UE este de doar 6%.
Dezechilibrele care contează
Mai important, este mult mai simplu să intri într-o rutină și să ai o predictibilitate solidă a evoluțiilor macroeconomice decât să stai în permanență în alertă și la mâna dezechilibrelor induse prin obligațiile sociale asumate în baza creșterilor prezumate a continua la infinit. Și a deficitelor care vor trebui finanțate.
Care deficite ? Păi cele rezultate din acordarea beneficiilor viitoare la performanțele trecute ale economiei, fenomen ce se petrece cu o precizie demnă de o cauză mai bună deși nu are nicio bază logică, fiind denumit în matematică ”inducție incompletă”. Adică un tip de logică ce pare solidă, duce invariabil, la rezultate greșite, dar este preferată de populație din motive social-politice obiective.
De ce există tendința scuzabilă de forțare a creșterii iar greșeala este preferată cu o precizie aproape matematică ? Păi să vedem cum ar distribui politicienii beneficiile creșterii, cu acoperire deplină la momentul acordării lor fie și în varianta că nu vor da un leu în plus față de ritmul în care se face creșterea economică.
Varianta 1
În prima variantă, creșterea veniturilor este mai moderată dar urmărește întocmai avansul economic sustenabil. Nu sunt probleme nici cu plata salariilor, nici cu deficitul de cont curent, nici cu cursul de schimb și nici cu datoria publică (ca volum raportat la PIB dar și la nivelul costurilor la care se face finanțarea, datorită unui rating bun acordat de agențiile abilitate și pe baza percepției investitorilor).
Varianta 2
În varianta a doua, veniturile cresc rapid (nu așa ca în prezent, dar am luat varianta conservatoare că s-ar acorda pe baza rezultatelor din economie) spre un nivel mai ridicat decât în prima variantă. Ba chiar cu un avans mai mult decât dublu în anul al patrulea ( vă sună cunoscut dacă vă gândiți la 2008 ?). Și cu un ecart negativ de peste nouă procente față de posibilitățile reale în anii șase și șapte.
Rezultatul
După cum s-a demonstrat, beneficiile unei creșteri dovedite ca inferioare față de fostele realizări și de așteptări nu mai pot fi reduse (vezi decizia Curții Constituționale privind tentativa de aducere a valorii punctului de pensie la posibilitățile reale ale economiei din 2010). Spre mulțumirea celor vizați dar spre îngreunarea sarcinii de relansare a economiei spre un nou ciclu de creștere din partea celor care lucrează.
Așadar, acordarea de beneficii peste realizări dă bine pentru moment în buzunare și realege politicieni dar duce la acumularea de deficite. Inclusiv deficitul public ( rămas pe seama generațiilor viitoare) și la costuri tot mai ridicate, generate de un rating inerent mai slab în condiții de scădere a economiei, fie ea presupusă a fi de doar de un an din șapte.
Destul de clar, nu ?
3 răspunsuri
1.Vorbim teoria chibritului:strategie de tara cu crestere 3 la suta a BNR, sau 7 la suta a unui tehnocrat, in lipsa unui „proiect de dezvoltare economica” cu crestere prevazuta/asumata de 3 sau 7 la suta anual.Adica, de ceva cum o vrea ea, „economia” (profund independenta de guverne si strategii teoretice), cind crestere cind contractie.Adica functie de evolutia necontrolabila/necondusa (RIGUROS)TEHNIC SI ECONOMIC a economiei nationale, printr-un proiect adecvat.Cam asta-i situatia cu strategiile de tara, cu aceste noi (si totusi vechi) surogate ale dezvoltarii economice, in locul unui „proiect national de reconstructie economica si industriala”!Curat constructii electorale!
2.De ani de zile, AOAR, Asociatia Siderurgistilor, AmCham, Asociatiile Sindicale, Academia, Asociatiile Economistilor, presedintia, guvernul tehnocrat, altii si altii, au venit cu STRATEGII teoretice, in locul unui PROIECT DE TARA, prin care cineva din clasa politica sau intelighentia stiintifica sa-si asume o constructie programatica, cu o crestere economica concreta (minim 7 la suta), cu obiective, termene, responsabilitati, resurse, etc.De ani de zile, UE se face ca dezvolta tarile componente prin aceleasi strategii teoretice!Ma mir, ca Presedintele sau Guvernul nu dau si „directive de dezvoltare”, astfel ca imitarea birocratiei UE sa fie deplina!
3.Pina la toamna la alegeri, concursul de strategii de tara va inrosi sticla televiziunilor si innegri paginile publicatiilor economice.
In lipsa unui proiect de reconstructie economica si industriala, in perioada 2017 – 2020 Romania va ramine tara de emigranti, cu acelasi minus de 5 milioane de locuri de munca,cu datorie externa de peste 100 miliarde de Euro, lipsita de orice investitii straine si sperante de mai bine.Si cu acelasi indice dezastruos de ne-competitivitate economica nationala: 74!
4.Iata consecinta necunoasterii proceselor, tehnicilor si instrumentelor dezvoltarii economice rapide, utilizate de Japonia (epocii Meiji) si „tigrii asiatici” – Romania esuind de 26 de ani, in strategii teoretice, constructoare ale unei cresteri economice virtuale, asa cum o vor da meteorologia si Domnul!
Care strategie este mai buna? Simplu raspunsul: cand esti in r_h_t pana la gat, nu este recomandabil sa faci valuri!
M. Isărescu: ,,…este preferabilă…”. Nu ştiu de ce ar trebui să ,,preferăm”. Adică să alegem. Putem?
Aşa că: după cîţiva ani de creştere mai babană (în exemplu: 7%), de ce ar trebui să ne gîndim că poate/neaparat vine o stagnare/ prăbuşire? De ce n-ar trebui să ne gîndim/ fi posibil ca după cîţiva ani de creştere moderată (,,dar sustenabilă!” – ar completa imediat cineva) să apară o stagnare/ scădere? Cred, domnule Marin, că vă risipiţi priceperea (nu e deloc o ironie, am tot interesul şi curiozitatea pentru articolele dvs., eventualele mele critici izvorăsc din acestea – abia aştept opinia/articolul despre datele PIB publicate de INS la 8 iulie) încercînd să-i confirmaţi/ explicaţi/ promovaţi pe cei cu … pedigriuri academice. În opinia mea, subliniez! în opinia mea, TOT MEDIUL ACADEMIC DIN ROMÂNIA NU A CONTRIBUIT – din calitatea de purtător de titluri, activitatea publicistică, conferenţiară, profesorală, de cercetare şi blablabla (exclud activitatea din postura, eventuală, de slujbaş al unei instituţii cu sarcini politico-economico-administrative) – NICI A MILIOANA PARTE DIN CÎT AU FĂCUT-O ZIDARII, ELECTRICIENII, TÎMPLARII, CROITORII, AGRICULTORII, MINERII, PRODUCĂTORII DE ÎNCĂLŢĂMINTE (DA! : ăia, în majoritate, cu salariul minim pe economie!) etc. etc. Unde naiba era mediul ăla academic cînd ne duceam dracului cu economia acum cîţiva ani (scădere economică) cu Planul lor de ţară? Să ne zică ei cum să facem să crească economia de la x% la y%?
Că dacă vine ,,prăbuşirea” iar ,,trebuie să creştem taxe şi să reducem pensii şi salarii”. Păi cum mai e cu … gîndirea prociclică? Cînd creşte economia, să nu măreşti venituri şi să reduci taxele, iar cînd scade, să nu … ce? { E bine să reducem CAS cu 5%? Da, e bine. Dar avem deficit la bugetul de pensii! Dar ar fi bine să mai reducem cu 5%… Dar avem deficit la bugetul de pensii! Mărirea pensiilor e prociclică. Dar gradul de sărăcie e de 40%. E bine să le mărim, ca să…? Da, dar avem deficit la Pensii.. E bine ca statul să cedeze o parte din încasări la fondurile private a.î. după 2030 să transfere o parte din povara costurilor cu pensiile? Da, dar e deficit la Pensii. Să le naţionalizăm!.. } Nu ştiu zău cum e gîndirea (prociclică) la unii, dar pe…Unul/Altul (nu-i dau numele) nu le ştie dar le potriveşte: pentru unii minus cu minus dă plus, nu prin prisma aritmeticii, ci pentru că încrucişează semnele minus. Atît de tare e de înfierbîntată economia că dobînda de referinţă a rămas…A rămas!
inspirat din https://florincitu.wordpress.com/
Altele, mă refer la, opinie proprie, aberaţiile ăstora de ne …îndrumă ei mereu, în comentarii postate la articolul:
https://cursdeguvernare.ro/mugur-isarescu-despre-relaxarea-fiscala-pachetul-de-reduceri-de-taxe-si-impozite-este-inaplicabil.html
Uite, Proiect de ţară : să ne ţinem de o idee (cred eu bună – cu pensiile private, mă refer la cele obligatorii Pilonul II) pe termen lung! Sau aşa cum e RO-NET-ul! Ăsta da proiect de ţară! De două ori proiect de ţară: şi de stat şi de mediu rural.
Totuşi, ce proiecte de ţară am mai avut noi? – Să intrăm în NATO! – Să intrăm în UE! Simplu, nu? Cîte o propoziţie pentru fiecare. Era cumva scris în vreunul din cele două Proiecte cum vom participa (şi vom pierde) cu soldaţi în teatre de război? Sau cum … vor ajunge (privatiza, pentru simandicoşi) Petrom, BCR şi Banca Agricolă la austrieci, Romtelecom – ul la greci, RENEL -ul la francezi şi nemţi, SIDEX – ul la rosbifi, DACIA la….etcetc sau vom reuşi să ,,BECHTELIM,, bugetul …sau EADS sau Microsoft…