România figurează pe ultimul loc între statele Uniunii Europene la indicatorul de productivitate a resurselor utilizate, cu 0,21 euro pe kilogram. Acest indicator se obține prin raportarea Produsului Intern Brut la consumul intern de materii prime (domestic material consumption, prescurtat DMC în limba engleză).
DMC măsoară cantitatea de materii prime utilizate de o economie și extrase anual din teritoriul național plus importurile în expresie fizică minus exporturile în expresie fizică. Trebuie, însă, reţinut că este vorba despre consumul aparent și nu consumul final, care poate include fluxuri neevidențiate de import și export ale materii prime.
Acest indicator este relevant din două puncte de vedere. Primul se referă la nivelul tehnologic, la intensitatea cu care este transformată materia primă și i se adaugă valoare.
Al doilea vizează dezvoltarea durabilă, conservarea și managementul eficient sau nu al resurselor de care dispune o țară, precum și protejarea mediului în condiții de creștere economică.
Evoluțiile din perioada 2000 – 2009, pentru care Eurostat a finalizat calculele referitoare la productivitatea resurselor, au marcat o evoluție relativ bună a economiei românești în context european dar dezvăluie un punct slab de maximă importanță, și anume trendul negativ al utlizării materiilor prime de care dispunem, în contracurent cu tendința europeană (vezi tabelul).
Desigur, valoarea acestui indicator este puternic dependentă de structura economiei și de sectoarele care predomină iar rezultatele dau o imagine grosieră a eficienței, fiind oarecum hazardat de ordonat state diferite pe baza nivelului absolut. Dar diferențele foarte mari, mergând până la un ordin de mărime, și, mai ales, trendurile la nivel național nu pot fi neglijate.
În afară de România, doar patru state se mai află în teritoriul negativ al evoluțiilor, dar sunt departe de reculul de 40% pe care țara noastră l-a marcat în primul deceniu al acestui secol. Mai mult, plecată de la un nivel aflat la jumătate din cel al României, Bulgaria ne-a depășit de puțin, odată cu îmbunătățirea propriilor performanțe cu aproape 30%.
La polul opus s-au situat Olanda, din partea mai vechilor membri ai UE, cu o creștere impresionantă a eficienței în utilizarea resurselor, ce a dus-o pe prima poziție a clasamentului ad-hoc (chiar peste nivelul Elveției, monitorizată și ea de Eurostat) și Cehia, din partea mai noilor membri, cu un avans similar în termeni procentuali.
Este o temă care ar trebui să ne dea serios de gândit, deoarece nu este totuna să crești folosind tot mai multe resurse, sau să avansezi fără a spori pe măsură sau chiar deloc consumul de materii prime și cu protejarea mediului înconjurător. Condiția necesară a acestui trade-off este tehnlogia eficientă. Dar, pentru a fi și suficientă, trebuie conștientizată populația, pentru nu afecta condițiile de viață actuale și generațiile viitoare.
4 răspunsuri
Deci indicatorul este „productivitatea resurselor utilizate” si reprezinta raportul dintre PIB si consumul intern de materii prime.
Exista o industrie infloritoare care nu consuma materii prime, nici din intern, nici de la import. Este industria financiar-bancara. Daca anumite jurisdictii functioneaza ca paradisuri bancare sau paradisuri fiscale, cu atat mai mult sunt infloritoare sunt activitatile financiar-bancare in acele jurisdictii si contribuie mai mult la formarea PIB.
Dintr-o prima analiza a datelor se observa urmatoarele categorii de tari:
1. Tarile cu o productivitate a resurselor utilizate constant mai mare de 2 in intervalul 2000-2009. Adica, Luxemburg, Malta, Olanda, Marea Britanie. Este nevoie sa mai spunem ceva despre legaturile acestor state cu banii bine dositi si aproape neimpozitati? Este nevoie sa spunem ca industriile financiar-bancare ale acestor state contribuie cu mai mult de 20% la formarea PIB-ului? Acestor state li s-au alaturat, pana in 2009, Franta si Italia. Dar sunt „incepatoare”.
2. Tarile cu o productivitate a resurselor mai mare de 1. Sunt majoritatea statelor europene care au industrii prelucratoare semnificative, chiar de tehnicitate ridicata. Si, desigur, exporturi serioase si de bunuri, si de servicii. Sunt in acesta categorie tarile harnice (Germania, Danemarca, Austria, Suedia) si, surpriza!, „porcusorii” Spania si Grecia.
3. A 3-a categorie cuprinde tarile cu o productivitate a resurselor subunitara. Adica, toate tarile nou intrate in UE in valurile 2004 si 2007, la care se adauga Finlanda si Portugalia. Daca despre nou-intratii in UE putem spune ca mai acuza sechele comuniste si despr eportughezi ca sunt „sudici” si poate mai putin seriosi decat „nordicii”, despre finlandezi ca sa spunem? Ca sunt lenesi si „asistati”, ca sunt incapabili de dezvoltare tehnologica, ca sunt prosti?!
Sunt tari aflate inca la un stadiu de dezvoltare mai mic decat suratele europene, teritorii „de vanatoare” pentru companiile originare in statele dezvoltate. Si, desigur, state in care nici gand sa se dezvolte vreun „paradis”. Tari in care chestiunea preturilor de transfer este timid abordata, chiar daca prin preturile de transfer ele sufera o importanta hemoragie de valoare adaugata, deci de PIB. Daca se supara tarile din primele doua categorii?
Care ar fi concluzia?
Ca exista dulai si exista catei. Si sa nu-i confundam pe unii cu altii.
Si, de asemenea, ca daca am inceta sa fim javre poate ca am observa ca-capitalistii-nostri isi hranesc averile personale din aceasta hemoragie.
Ca, din motive de suficienta sau incapacitate, nu ne-am pus deloc o tinta ambitioasa, de a ajunge si noi in categoria 2. Nu am utilizat adecvat instrumentarul statului.
resuscitarea mineritului in vederea exportului de bolovani cu minereu este solutia providentiala; poate nu se va limita la RMGC si Cuprumin.
chiar daca cifra in discutie este mai mica decat a celorlate tari membre ale ue, probabil ca ea marcheaza un progres incontestabil in raport cu epoca pre-decembrista.
m-ar fi interesat o comparatie si cred ca poate fi efectuata de catre cei care au acces la datele statistice: probabilitatea ca acestea sa fie corecte si obiective inainte si dupa fenomenul’89 este aceeasi-in opinia mea; in buna masura tine de profesionalismul institutiei respective.