4 septembrie, 2023

China a emis luni cel mai clar semn de până acum că liderul său, Xi Jinping, nu va participa la întâlnirea importantă a liderilor mondiali de la New Delhi, din următorul weekend. Potrivit CNN, Beijing a anunțat oficial că premierul Li Qiang este cel care va participa la eveniment.

Prezența lui Xi la summit-ul G20 a fost pusă la îndoială săptămâna trecută, când Reuters a anunțat că președintele Chinei va ”sări” cel mai probabil acest eveniment, citând doi diplomați indieni.

La conferința de presă săptămânală, luni, Ministerul de Externe al Chinei a anunțat că Li Qiang va participa la summit-ul G20 de sâmbătă și duminică, fără a-l menționa pe Xi Jinping. Mao Ning, purtător de cuvânt al ministerului, a ocolit o întrebare a unui reporter despre motivul absenței lui Xi – ar fi pentru prima dată când liderul chinez nu participă la un summit G20.


„Grupul celor 20 este un forum major pentru cooperarea economică internațională, iar China a acordat întotdeauna o mare importanță și a participat activ la activitățile relevante”, a spus Mao, fără a aborda substanța întrebării.

Anunțul Beijingului a venit după ce președintele american Joe Biden și-a exprimat public dezamăgirea că nu îl va vedea pe Xi Jinping la summit.

„Sunt dezamăgit, dar voi ajunge să îl întâlnesc”, a declarat duminică reporterilor Joe Biden. Biden spusese anterior pentru CNN că se va întâlni cu Xi în „toamnă”.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: