26 august, 2023

G20 a ajuns la un acord privind reformarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului înaintea reuniunii ministeriale a OMC din februarie 2024, a anunţat vineri Guvernul Indiei.

În perioada 24-25 august s-a desfășurat în Rajasthan, India, summitul miniştrilor Comerţului din G20 (cele mai importante ţări industrializate şi emergente, responsabile pentru mai mult de 75% din comerţul mondial).

„Oficialii G20 au făcut schimb de opinii în privinţa reformării OMC”, a declarat ministrul indian al Comerţului şi Industriei, Piyush Goyal, la o conferinţă de presă după întâlnirea miniştrilor Comerţului din G20.


Organismul de apel al OMC, care reglementează disputele comerciale internaţionale, este blocat de peste doi ani (din timpul administraţiei Donald Trump), întrucât nu s-a ajuns la un consens privind numirile unor mediatori.

Washingtonul conduce negocierile privind reformarea

În timpul preşedinţiei lui Joe Biden, Washingtonul a rezistat solicitărilor statelor membre OMC de a aproba numirile, dar a condus negocierile privind reconfigurarea organismului de apel.

Reformele propuse includ o bună funcţionare a sistemului de soluţionare a litigiilor al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, accesibil tuturor statelor membre până în 2024, se arată în comunicatul G20.

De asemenea, miniştrii Comerţului din G20 au fost de acord să îmbunătăţească funcţionarea OMC şi să consolideze încrederea în sistemul comercial multilateral.


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: