Încercarea Chinei de exportare a excedentului de producţie pentru a evita blocarea sistemului economic intern este similară expansiunii imperialiste din secolele 19 și 20 și ar putea conduce la conflicte externe, susține un editorialist al The Wall Street Journal, citat de Mediafax.
„Adevărata problemă a Chinei nu este aşa-numita «capcană Tucidide», conform căreia o putere în ascensiune precum China trebuie să intre în conflict cu o putere deja recunoscută, precum Statele Unite, aşa cum Atena a intrat în conflict cu Sparta. Lenin, nu Tucidide, a fost cel care a anticipat provocarea cu care se confruntă acum Republica Populară Chineză: el a numit-o imperialism, subliniind că va conduce la colaps economic şi război”, scrie Walter Russell Mead într-un articol publicat în WSJ, citat de Mediafax.
Editorialistul amintește că „Lenin a definit capitalismul ca fiind încercarea unui stat capitalist de a găsi pieţe şi oportunităţi de investiţii în străinătate atunci când economia internă este saturată de capital excesiv şi de capacităţi de producţie”.
„Dacă puterile capitaliste nu reuşesc să găsească în continuare noi pieţe în străinătate pentru absorbirea surplusului, argumenta Lenin, riscă implozia economică, cu pierderea a milioane de locuri de muncă, falimentul a mii de companii şi distrugerea sistemelor financiare. Acest lucru va stimula forţe revoluţionare care vor ameninţa regimurile”, explică editorialistul
În aceste circumstanţe, a existat o singură opţiune: expansiunea. În „Era Imperialismului” din secolele 19-20, puterile europene au încercat să aibă colonii sau teritorii dependente în care să comercializeze produsele în surplus şi să transforme excedentul de capital în proiecte masive de infrastructură.
„În mod ironic, exact aceasta este situaţia în care se află acum China comunistă. Piaţa internă este blocată de excedentul de producţie şi de capacitatea excesivă de construcţie generată de zeci de ani de subvenţii şi credite. America de Nord, Europa sau Japonia nu vor ori nu au capacitatea de a cumpăra oţelul, aluminiul şi betonul produse de China. Iar infrastructura supraextinsă a Chinei nu poate identifica proiecte suficiente pentru a fi în continuare funcţională. Liderii chinezi au reacţionat prin încercarea de creare în mod subtil a unui imperiu în Asia şi Africa prin Iniţiativa reţelei de transporturi”, argumentează editorialistul WSJ.
Mulţi analişti sperau că, pe măsură ce se va maturiza din punct de vedere economic, China va începe să se asemene cu SUA, Europa şi Japonia, având o clasă de mijloc care va cumpăra suficiente produse şi servicii pentru a menţine funcţionarea industriei.
Statul asistenţial va facilita tranziţia spre un model social cu clasă de mijloc. Însă acest viitor pare să devină greu de atins, în contextul în care în China există grupuri de interese puternice, iar reformele economice serioase lipsesc. „Lipsa reformelor majore amplifică riscul unui şoc economic grav”, subliniază editorialistul.
„Aşa cum observa Lenin acum o sută de ani, încercarea de exportare a supracapacităţii de producţie pentru a evita haosul intern poate conduce la conflicte externe. El anticipa că imperiile rivale vor avea conflicte pe pieţele comerciale, dar strategia prezintă şi alte riscuri conjuncturale. Politicieni naţionalişti se opun proiectelor pentru dezvoltare care au ca efect îndatorarea propriilor ţări faţă de puterea imperialistă. Drept rezultat, imperialismul este un drum spre ruină. (…) Principala problemă a Chinei nu este opoziţia SUA faţă de ascensiunea sa. Funcţionarea sistemului economic intern îi obligă pe liderii Chinei să opteze între ajustări economice destabilizatoare şi continuarea politicii expansioniste pentru dezvoltare care va conduce la conflicte şi izolare pe plan extern”, concluzionează editorialistul WSJ.
Urmărește-ne pe Google News
