luni

29 aprilie, 2024

21 martie, 2022

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut luni Uniunii Europene, mai ales Germaniei, să înceteze orice formă de comerţ cu Rusia, în special să refuze resursele energetice ale acesteia.

„Niciun euro pentru ocupanţi, închideţi toate uşile, nu le mai trimiteţi bunuri, refuzaţi resursele energetice”, a pledat președintele Zelenski, scrie The Guardian, în înregistrarea video zilnică postată pe Telegram.

Apelul apare în ziua în care institutul de statistică german a arătat că exporturile către Rusia au crescut în februarie – înainte de invazia Ucrainei – cu 20,3% comparativ cu februarie 2021.


„Fără comerţ cu voi, fără companiile şi băncile voastre, Rusia nu ar mai avea bani pentru acest război”, a atras atenția Volodimir Zelenski în mesajul video.

O reuniune a miniştrilor de externe şi ai apărării din UE este organizată luni la Bruxelles pentru analiza de posibile noi sancţiuni împotriva Moscovei Invazia Ucrainei s-a produs cu aproape o lună în urmă, pe 24 februarie.

Statele UE sunt dependente de gazul și hidrocarburile ruseşti și au exclus până acum sancţionarea acestor sectoare foarte important pentru economia Rusiei.

„Vă rog, nu mai sponsorizaţi armele de război ale acestei ţări, Rusia”, a spus Zelenski, înainte de a se adresa apoi direct Germaniei: „Aveţi forţă, Europa are forţă”.


Germania a fost criticată pentru lipsa de acțiune rapidă împotriva Rusiei și pentru lipsa de solidaritate cu Ucraina, manifestată cel puțin în primele zile de la izbugnirea războiului.

Kremlinul a transmis luni că un potenţial embargou european asupra petrolului rus ar afecta „întreaga lume”, mai puțin SUA.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: