vineri

29 martie, 2024

19 noiembrie, 2021

Media rusă favorabilă Kremlinului s-a grăbit să citeze declarații ale președintelui Vladimir Putin, care acreditează succesul politicii tensiunii în relațiile cu Occidentul. Această politică va mai fi aplicată, căci Rusia vrea „garanții serioase” că nu vor fi călcate „liniile roșii” pe care le-a stabilit.

„Avertismentele noastre din ultimul timp se fac totuşi simţite şi produc un anumit efect. O anumită tensiune s-a instalat acolo. (…) Este necesar ca această stare să persiste cât mai mult timp pentru ei”, a declarat Vladimir Putin la reuniunea Colegiului Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, citat de RIA Novosti și Agerpres.

Tensiunea exercitată asupra ţărilor occidentale ar fi făcut ca acestea să ţină cont de preocupările şi avertismentele Rusiei, spre deosebire de perioada „extinderii NATO” spre Est, când opinia Moscovei era ignorată, a subliniat şeful statului rus, citat de RBC.


Tensiunea menținută în relațiile cu Occidentul ar fi necesară „ca lor să nu le treacă prin minte să provoace vreun conflict inutil la frontierele noastre de vest. Nu avem nevoie de conflicte”, a mai insinuat Vladimir Putin.

Imaginea unei Rusii asediate de NATO și „discreția” lui Vladimir Putin

Preşedintele rus – pe care Kievul şi Occidentul îl acuză de concentrarea unor efective de circa 90.000 de soldaţi la frontiera ucraineană – a prezentat o Rusie asediată de Alianţa Nord-Atlantică, în special pe flancul său vestic, referindu-se la Marea Neagră, Ucraina, Belarus şi ţările baltice, notează EFE, potrivit sursei citate.

Transcriptul alocuţiunii lui Putin la Colegiul MAE, postat pe site-ul Kremlinului, arată că Vladimir Putin i-a cerut ministrului de externe Serghei Lavrov să caute să obţină din partea Occidentului „importante garanţii de securitate pentru Rusia pe termen lung pe flancul vestic”.

Şeful statului rus a susţinut că partenerii occidentali, „pentru a o spune mai discret, nu sunt foarte de încredere. (…) Ei renunţă cu uşurinţă la orice înţelegere prealabilă. Dar oricât de dificil ar fi, trebuie să lucrăm cu ei în aceste condiţii”, a adăugat Vladimir Putin.


Liderul de la Kremlin a susținut că, atunci când relaţiile dintre Rusia şi Occident, inclusiv SUA, erau „aproape ca între ţări aliate”, NATO a ignorat „complet” preocupările formulate de Moscova cu privire la extinderea Alianţei spre Est în 1999 şi 2004.

„Amenințările” NATO

Kremlinul se arată îngrijorat că valurile de extindere a NATO au adus infrastructura militară a blocului nord-atlantic aproape de graniţele Rusiei.

Ca urmare, „în România şi Polonia au fost amplasate deja elemente strategice ale sistemului de apărare antirachetă, care pot fi transformate ‘în câteva minute’ în sisteme ofensive”, a declarat Vladimir Putin, citat de RBC și Agerpres.

Vladimir Putin a acuzat NATO că pariază „insistent” pe „confruntare” prin apropierea infrastructurii sale de graniţele Rusiei, anulând practic „toate mecanismele de dialog”.

„Noi, desigur, vom reacţiona corespunzător la activitatea militară a ţărilor NATO în apropierea graniţei ruse. Bruxellesul trebuie să înţeleagă că reducerea tensiunii politico-militare corespunde nu numai intereselor Rusiei, ci şi intereselor întregii Europe, precum şi, în general, lumii întregi”, a avertizat preşedintele rus.

Tensiunile dintre Rusia şi Occident se concentrează în prezent în zona Ucrainei şi în Marea Neagră, mai ales în largul coastelor Crimeii, peninsulă ucraineană anexată de Moscova în 2014, precum şi în Belarus, la graniţa acestei republici ex-sovietice cu state membre UE.

Kremlinul nu vede posibilitățile de cooperare cu Uniunea Europeană

Vladimir Putin a acuzat Bruxellesul că utilizează actuala criză a migranţilor pentru a exercita presiuni asupra regimului autoritar al președintelui Belarus,  Aleksandr Lukaşenko.

A acuzat Germania şi Franţa, principalii mediatori ai reglementării conflictului din Donbas, că ar fi instigat Kievul să nu respecte acordurile pace de la Minsk, ducând negocierile într-o „fundătură”.

Cu Uniunea Europeană, posibilităţile de cooperare ar fi şi ele „reduse”, deşi cele 27 de țări membre ar continua să fie principalul partener comercial al Rusiei, a spus el.

„UE continuă să ne îndepărteze cu sancţiuni, acţiuni neprietenoase şi acuzaţii gratuite; liniile de separare pe continent nu duc la nimic bun”, spune Vladimir Putin.

Liderul de la Kremlin susține că Rusia, „desigur”, ar fi interesată să aibă „relaţii constructive şi de bună vecinătate cu ţările europene”.

Pe de altă parte, a atras atenția că relațiile bune trebuie să se bazeze pe „respectul reciproc şi pe picior de egalitate”, o formulă care exprimă de fapt respectarea pretențiilor ruse.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: