16 noiembrie, 2021

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a exprimat luni, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus Vladimir Putin, preocuparea puternică şi dorinţa de a apăra integritatea teritorială a Ucrainei. Avertismentul Franței apare la scurt timp după un mesaj similar al SUA și după ce Marea Britanie a pregătit de relocare în Ucraina un contingent de militari membri ai trupelor speciale.

Reacția Franței a fost făcută publică de Administrația prezidențială, anunță Agerpres, comunicatul anunțând că discuția celor 2 președinția este o reacţie la desfăşurarea de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina. În cadrul acestei convorbiri, preşedintele rus s-a limitat să reitereze, potrivit Elysée, ”analiza pe care o face adesea asupra faptului că negocierile ar fi puse în dificultate din cauza autorităţilor ucrainene”.

Statele Unite, Uniunea Europeană şi Franţa şi-au exprimat deja îngrijorarea în ultimele zile cu privire la această desfăşurare de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina.


Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat luni Rusia împotriva oricărei noi ”acţiuni agresive” la graniţa cu Ucraina. ”Trebuie să prevenim o escaladare militară”, a indicat la Berlin un purtător de cuvânt al Ministerului german al Afacerilor Externe, cerând Rusiei ”să dea dovadă de reţinere” şi ”să revină la masa negocierilo”.

Situația de la granițele Ucrainei a fost subiect de discuție al aliaților NATO. În weekend, SUA au avertizat că Rusia ar putea planifica potențiala invazie a Ucrainei, în contextul în care UE este ocupată să gestioneze criza migrației din Belarus și criza energetică.

SUA monitorizează îndeaproape concentrarea forțelor ruse în apropierea graniței cu Ucraina, iar oficialii americani au informat omologii UE cu privire la preocupările lor față de o posibilă operațiune militară decisă de Kremlin. Datele obținute de americani sunt descrise ca fiind “tulburătoare”, dar unii experții militari admit că nu cunosc adevăratele intenții ale Moscovei.

Suplimentar, un grup operativ de până la 600 de soldați britanici este în așteptare pentru detașare în Ucraina, pe fondul temerilor că trupele ruse care se adună în apropierea graniței plănuiesc o invazie. Presa britanică a scris că unitățile ale SAS și Regimentului de Parașutiști se pregătesc pentru o desfășurare urgentă după ce șefii apărării și șeful MI6 au informat Downing Street că mișcarea trupelor rusești reprezintă un pericol clar pentru Ucraina și Occident.


Situaţia din această regiune a fost foarte tensionată de la anexarea în 2014 de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea. De peste şapte ani, Ucraina se află în conflict cu separatiştii pro-ruşi în partea de est a teritoriului său. Tensiuni asemănătoare s-au mai înregistrat la începutul anului, după ce în urma unor anunțate manevre militare Rusia nu a mai retras trupele detașate la frontiera cu Ucraina.

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: