duminică

28 aprilie, 2024

7 aprilie, 2023

Acordul comercial și de investiții încheiat de UE și China, suspendat în ultimii doi ani, este în realitate mort, scrie Politico.

Modul în care autoritățile chineze au tratat vizita președintelui Comisiei Europene demonstrează că Beijing se aștepta la acest rezultat

Ursula von der Leyen în China: a venit, a văzut, a plecat

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat pentru o zi la Beijing pentru a se întâlni cu liderul chinez Xi Jinping, a dat joi cel mai puternic semnal de până acum că Acordul cuprinzător pentru investiții (CAI) este un document fără valoare.


„Acordul cuprinzător privind investițiile nu a apărut în discuțiile noastre”, a spus Ursula von der Leyen într-o conferință de presă după întâlnirea cu președintele chinez.

„Cunoașteți poziția noastră. Am început negocierile în urmă cu aproximativ 10 ani și am încheiat acordul în urmă cu doi ani. De atunci s-au întâmplat multe”, a spus ea făcând referire la deteriorarea accesului pe piața chineză pentru companiile din UE.

Ursula von der Leyen a făcut comentarii similare săptămâna trecută, într-un discurs despre China la Bruxelles, spunând că UE trebuie să „reevalueze” pactul.

(Citește și: ”Ursula von der Leyen, discurs despre relația UE-China: O lăsăm încurcată”)

CAI a fost convenit între UE și China în decembrie 2020, cu sprijin puternic din partea Franței și Germaniei, deși a provocat critici la Washington la acea vreme.


Acordul a fost suspendat în 2021, după ce China a sancționat mai mulți europarlamentari pentru relația lor cu Taiwan.

Mesaj principal de la Beinjing: Pentru noi, Bruxelles nu contează

Xi Jinping consideră SUA ca fiind principala sa provocare strategică, iar vine vorba de Europa, interlocutorii sunt în mod tradițional Franța și Germania, în niciun caz UE.

Discuțiile Xi Jinping și Ursula von der Leyen au arătat poziții antagonice.

„China și UE trebuie să intensifice comunicarea pentru o înțelegere reciprocă corectă și pentru a evita interpretări sau judecăți greșite. Comisia Europeană, sperăm, va juca un rol constructiv… bazat pe interesele fundamentale și pe termen lung ale Uniunii“, i-a spus Ji Jinping Ursulei von der Leyen.

Atmosfera vizitei a fost conturată de presa de stat chineză, care a descris-o pe Ursula von der Leyen ca fiind ”păpușa Statelor Unite”.

Vizita Ursulei von der Leyen s-a suprapus cu cea a lui Emmanuel Macron, iar diferența de tratament s-a remarcat încă de la început.

Emmanuel Macron a coborât din avionul prezidențial pășind pe un covor roșu, pentru a fi întâmpinat de ministrul chinez de externe Qin Gang, unul dintre cei mai de încredere oameni ai lui Xi Jinping.

Ursula von der Leyen a fost întâmpinată cu un buchet de flori la aeroport de ministrul Ecologiei, Huang Runqiu, fiind apoi escortată de oficiali chinezi către ieșirea pasagerilor din aeroport.

După discuțiile cu Xi Jinping, Ursula von der Leyen a apărut singură la o conferință de presă organizată la sediul Reprezentanței Comisiei Europene, la kilometri distanță de banchetul de stat pe care Xi Jinping l-a oferit în onoarea oaspeților francezi.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: