sâmbătă

20 aprilie, 2024

13 februarie, 2022

Premierul maghiar, Viktor Orban, a menționat la un miting de campanie, pentru prima oară, posibilitatea ca Ungaria să părăsească Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană duce „un război sfânt, un jihad” sub sloganul statului de drept, a declarat sâmbătă politicianul naţionalist de dreapta, liderul principalului partid de guvernământ, în faţa susţinătorilor din Budapesta.

El a cerut „toleranţă” din partea UE faţă de Ungaria, în caz contrar, a avertizat el, nu va fi posibilă continuarea pe o cale comună, relatează DPA, preluată de Agerpres.


Orban a vorbit cu câteva zile înainte de o decizie a Curţii Europene de Justiţie (CEJ) privind noul mecanism al UE privind statul de drept.

În cadrul acestui sistem, ţările care încalcă statul de drept ar putea pierde fonduri de la bugetul general al UE. Ungaria şi Polonia au depus o plângere împotriva acestui mecanism, care a fost adoptat în decembrie 2020, iar CJUE urmează să se pronunţe miercuri, 16 februarie, pe acest subiect.

Instituţiile UE şi organizaţii de apărare a drepturilor omului îl acuză pe Orban, care conduce Ungaria din 2010, de distrugerea democraţiei şi a statului de drept.

Viktor Orban a respins sâmbătă această evaluare. ”Pentru ei, statul de drept este un mijloc prin care vor să ne transforme în ceva asemănător cu ei”, a spus el.


Ungaria nu vrea să devină ca Europa de Vest, aşa cum nu se aşteaptă ca Occidentul să adopte politicile ungare de azil sau de familie, a mai spus premierul maghiar.

Ungaria a vrut să menţină UE unită „în ciuda alienării culturale tot mai mari”. Acesta este motivul pentru care Budapesta a făcut ”oferte de toleranţă” atât Bruxelles-ului, cât şi Berlinului în mai multe rânduri.

”Nu există altă soluţie, ci doar toleranţă. Aceasta este singura modalitate de a găsi o cale comună”, a continuat Viktor Orban.

Comisia Europeană ar putea propune îngheţarea fondurilor europene pentru Polonia şi Ungaria, pentru încălcarea sistematică a dreptului european.

”Trebuie să acţionăm conform regulilor şi liniilor directoare şi nu ne putem ghida după datele alegerilor (alegerile parlamentare din Ungaria, din 3 aprilie – nr)”, a indicat comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, răspunzând unei întrebări din partea presei despre momentul în care Bruxellesul ar putea activa împotriva celor două ţări noul mecanism care permite Comisiei Europene să suspende fondurile europene atunci când aceasta consideră că o ţară nu respectă ”statul de drept”.

Guvernele de la Budapesta şi Varşovia au contestat acest mecanism la Curtea de Justiţie a UE (CJUE), verdictul acesteia fiind aşteptat pe 16 februarie. Avocatul general al CJUE a recomandat deja o decizie care nu este favorabilă Poloniei și Ungariei, iar de obicei hotărârea instanţei europene ţine de cont de recomandările respectivului avocat.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: