Comisia Europeană, prin Comisarul pentru Buget, Günther Oettinger (foto), va propune miercuri un buget multianual de 7 ani care se bazează pe angajamente totale de 1.279.408 milioane euro (prețuri curente ținând seama de inflație).
Potrivit sumarului oficial al așa-numitului Cadru Financiar Multianual (CFM), care se va derula între 2021-2027, suma menționată este echivalentul a 1,11% din Venitul Național Brut al UE 27.
Spre comparație, actualul buget multianual 2014-2020 (UE 28) a fost construit pe angajamente totale de 960 miliarde euro (1% VNB).
Totalul estimat al plăților în cadrul următorului CFM este de 1.246.216 milioane euro.
Anunțul oficial urmează să fie făcut de Comisarul Oettinger la ora 12.30 (ora Bruxelles-ului). Aflat în pline discuții cu colegii comisari pe marginea proiectului, Comisarul a caracterizat proiectul pe Twitter drept ”o propunere echilibrată între noi priorități și reduceri moderate în domeniile tradiționale”
Mai jos, sumarul următorului Cadru Financiar Multianual publicat de Politico:
Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a anunțat că proiectul de buget multianual ar trebui aprobat în următoarele 12 luni, înainte de următoarele alegeri europarlamentare, care sunt organizate în mai 2019.
Actualul buget multianual a fost aprobat după 18 luni de negocieri.
(Informația se actualizează)