Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.
”Un moment transformator pentru aceste două țări și pentru Uniunea noastră”
Anunțul președintelui Comisiei
”Este o veste foarte bună că astăzi am deschis negocierile de aderare ale Uniunii Europene cu Ucraina și Moldova. Suntem în pragul unui moment semnificativ și transformator pentru aceste două țări și pentru Uniunea noastră. Și sărbătorim valorile și principiile care ne leagă.
UE a fost întotdeauna mai mult decât o Uniune politică și economică. Este un testament al aspirației noastre colective pentru pace, pentru securitate, pentru democrație și pentru prosperitate.
Oamenii din Ucraina și Moldova și -au demonstrat angajamentul și determinarea neclintită de a face parte din acest proiect. Chiar și într -o perioadă de război și agitație, au început reforme ample. Ei știu că drumul lor va fi riguros și solicitant.
Negocierile de aderare sunt concepute pentru a pregăti candidații pentru responsabilitățile de membru. Acesta este motivul pentru care nu există căi rapide. Ne angajăm la negocieri într -un spirit puternic de deschidere, implicare și angajament. Calea care urmează va fi provocatoare. Dar este atât de plină de oportunități imense pentru Moldova și Ucraina – precum și pentru Uniunea noastră.
Împreună, putem crea o Europă mai mare, mai dinamică și mai perspectivă. Așadar, vă doresc un început de succes al procesului de negociere.”
Proceduri accelerate de războiul Rusiei în Ucraina
Aderarea Moldovei și Ucrainei la UE a fost privită ca pas decisiv al acestor state de a ieși din sfera de influență a Rusiei și, în cazul Moldovei, ca eventuală garanție de securitate împotriva unei agresiuni directe a Rusiei.
Ucraina și Moldova au solicitat oficial aderarea la UE la mai puțin de o săptămână după ce Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022.
Având șansa unor guverne și președinții pro-europene, Ucraina și Moldova au reușit în timp record- dar în condiții interne grele- să îndeplinească pre-condițiile impuse pentru deschiderea negocierilor de aderare.
Comisia Europeană a recomandat Consiliului în noiembrie 2023 să înceapă negocierile de aderare la UE cu Republica Moldova și cu Ucraina. Liderii Uniunii (Consiliul) au decis în decembrie 2023 să deschidă negocierile de aderare cu aceste două state candidate.
La începutul lunii iunie 2024, Comisia Europeană a anunțat ambasadorii UE că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană.
După ce liderii UE au acordat Kiev și Chișinău avizul politic pentru aderare, următorul pas în proces a fost începerea discuțiilor oficiale prin intermediul unei conferințe interguvernamentale cu Ucraina.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, țările UE au convenit asupra unui așa-numit cadru de negociere. Cele 27 de capitale au negociat acest document din martie, de când a fost trimis statelor membre de Bruxelles.
Ucraina și susținătorii săi din UE au cerut ca debutul conferinței interguvernamentale Bruxelles – Kiev să aibă loc înainte ca Ungaria să preia președinția rotativă a Consiliului UE la 1 iulie.
Ce urmează pentru Moldova și Ucraina
Deschiderea negocierilor este o etapă dintr-un proces de aderare lung şi anevoios. În cazul României, de exemplu, între deschiderea negocierilor de aderare (2002) și semnarea Tratatului de aderare (2005) au trecut 3 ani, România devenind membru deplin al UE de la 1 ianuarie 2007.
Pentru a adera la UE, țările candidate trebuie să treacă printr-un proces îndelungat de aliniere a legilor și standardelor la cele ale blocului comunitar și să arate că instituțiile și economiile lor respectă normele democratice. Statelor li se vor înmâna așa-numite ”planuri de acțiune”, ce conțin principalele probleme de rezolvat din cele 36 capitole de negociere.
De precizat: Etapa negocierilor presupune totodată și acces la fonduri europene pentru dezvoltare, așa-numitele fonduri de preaderare.
***