vineri

26 iulie, 2024

7 iunie, 2024

Comisia Europeană a anunțat vineri ambasadorii UE că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană.

„Considerăm că toate etapele au fost îndeplinite de cele două ţări”, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Comisiei. „Acum decizia este în mâinile statelor membre”, a spus aceasta.

Liderii UE au convenit să înceapă negocierile de aderare cu cele două ţări în decembrie, cu condiţia ca ele să îndeplinească anumite criterii, precum combaterea corupţiei.


În timpul unei reuniuni desfășurate vineri în spatele uşilor închise, Comisia Europeană le-a spus ambasadorilor celor 27 de state membre că aceste criterii au fost îndeplinite.

Statele trebuie să aprobe în unanimitate planul negocierilor

Cu toate acestea, toate statele membre mai trebuie să aprobe în unanimitate un plan pentru desfăşurarea negocierilor înainte ca acestea să înceapă în practică.Negocieri intense cu Budapesta

Pentru aceasta, atât Bruxelles cât și Kiev sunt angajate în negocieri intense cu Budapesta pentru a rezolva problemele minorităților maghiare din Ucraina.

După negocierile din aprilie dintre șeful biroului președintelui Ucrainei, Andriy Yermak, și ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjártó, „părțile au remarcat dinamica pozitivă a dialogului”.


Un diplomat a sugerat că Ungaria ar putea dori să finalizeze negocierile privind aderarea Ucrainei la UE înainte de preluarea președinției semestriale a Consiliului UE în luna iulie.

(Citește și: ”UE a aprobat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova”)

După ce liderii UE au acordat Kiev și Chișinău avizul politic pentru aderare, următorul pas în proces este începerea discuțiilor oficiale prin intermediul unei conferințe interguvernamentale cu Ucraina. Aceasta ar reprezenta deschiderea negocierilor de aderare.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, țările UE trebuie să convină asupra unui așa-numit cadru de negociere. Cele 27 de capitale au negociat acest document din martie, de când a fost trimis statelor membre de Bruxelles.

Până acum, negocierile la nivel tehnic merg bine, au spus doi dintre diplomați, și se așteaptă ca un nou proiect să fie trimis ambasadorilor UE în următoarele săptămâni, pentru ca aceștia să poată rezolva cele mai spinoase probleme.

Ucraina și susținătorii săi din UE au cerut ca debutul conferinței interguvernamentale Bruxelles – Kiev să aibă loc înainte ca Ungaria să preia președinția rotativă a Consiliului UE la 1 iulie.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: