28 februarie, 2024

În medie, orice angajat din cadrul Renault Technologie România are în jur de 40-45 de ore de formare pe an. Bineînțeles, cei care intră la început au mult mai mult- se duc până la 100-150 de ore pe an. Cei care au o senioritate- 5-10-15 ani- probabil mai puțin. ”Ceea ce e cert e că fiecare are dreptul la formare, fiecare poate adresa ce îl interesează. Fiecare e făuritorul propriului destin, nu ținem pe nimeni să facă ceva obligatoriu, le dăm posibilitatea să aleagă”, a afirmat Radu Racoviță, Director Inginerie Sisteme la Renault Technologie Roumanie (RTR) marți la conferința CDG ”Fabrica de creiere” – Capitalul uman și masa critică necesară economiei pentru adecvarea la noile tehnologii.

Cele mai importante declarații:

  • Este important să ne adaptăm tot timpul, asta este ceea ce cerem inginerilor astăzi- nu să știe să facă ceva ci să știe, să aibă un mod de gândire care să le permită să se adapteze oricărei situații. În octombrie 2022 când am mai vorbit la o conferință a dvs spuneam că una dintre necesitățile Grupului Renault pe parte de meserii este dezvoltarea de softskills, insistând asupra faptului că recuperăm profile foarte interesante din punct de vedere tehnic, pe parte de inginerie electrică, electronică, telecomunicații din cadrul Politehnicii, dar că pe partea de softskills nu suntem neapărat acolo unde ne-am dori.
  • Ați dat un exemplu, cu studentul căruia i-ați cerut să vă pună în CC și care nu a știut ce este. Cred că primul răspuns este un lucru- o colaborare mult mai strânsă între mediul educațional, respectiv cel de business în care toți studenții, începând de la o vârstă timpurie să aibă oportunitatea, să nu zic obligativitatea, de a fi într-un mediu industrial și de business.
  • Cred că stagiile la sfârșitul perioadei de studii, vara, începând cu anul 1, acolo unde un student nu știe să facă multe lucruri, dar să ia un contact cu un mediu de inginerie, să vadă cu ce își ocupă ziua un inginer este foarte important. Îi va trezi curiozitatea să își dezvolte cele skill-uri pe care poate Universitatea, sau orice alt sistem educațional din România, nu i le dă, dar pe care știe că le va folosi. Cred că azi pentru orice absolvent nu e clar, transparent, să facă legătură între ceea ce învață și ce va aplica.
  • Mă simt norocos la Grup Renault deoarece, cum a spus și dl. Putinică, lucrăm cu capital uman. Suntem o firmă orientată către a lua oamenii și a-i învăța. În medie, orice angajat din cadrul Renault Technologie România are în jur de 40-45 de ore de formare pe an. Bineînțeles, cei care intră la început au mult mai mult- se duc până la 100-150 de ore pe an. Cei care au o senioritate- 5-10-15 ani- probabil mai puțin. Ceea ce e cert e că fiecare are dreptul la formare, fiecare poate adresa ce îl interesează. Fiecare e făuritorul propriului destin, nu ținem pe nimeni să facă ceva obligatoriu, le dăm posibilitatea să aleagă.
  • Suntem o industrie în care lucrurile se mișcă foarte repede. Am să fac o legătură cu mediul universitar- vorbeam despre meserii noi, spuneam de cibersecurity, meserii foarte la modă acum. Aici cred că avem niște lacune în mediul universitar. Spuneam acum un an și jumătate că vom demara activități pe cibersecurity- că au demarat pe mediul corporate în Franța și că, ușor, ușor, le vom demara și în România. Avem azi 10 posturi deschise, căutăm colaboratori. Lucrăm cu firme de recrutare care ne-au spus că dacă vrem acele profile trebuie să recrutăm din piață, din domenii care au aplicat înaintea domeniului auto-moto: bancar sau IT. Vorbim de salarii foarte mari, ceea ce nu este neapărat compatibil cu dorința noastră, vorbim și de profile care sunt, au anumită senioritate care nu corespund necesităților noastre. Am căuta poziții entry level, să recrutăm de pe băncile facultății, asta ar fi un atu pentru noi, cât și pentru absolvenți.
  • Polivalența în meserie o privilegiem în cadrul Grupului Renault. Activitățile Renault Technologie au demarat în România în toamna anului 2007. Avem deja 17 ani. La acel moment, industria și producția au urmat producția din România. Am avut foarte mulți fabricanți de cablaje, care au venit și au implantat uzine. Faptul de a fi cu Centrul de inginerie cu competențe în cablaj, cu competențe mecanice lână furnizorul de cablaj a fost un mare atu, atât pentru noi, pentru Dacia, cât și pentru celelalte proiecte din Grupul Renault Word Wide.
  • După 17 ani, cu evoluția pieței de muncă din România, anumite meserii au începu să nu mai fie sustenabile economic. Au început vecinii noștri, bulgarii, sau marocanii să fie pe anumite job-uri, cum ar fi fabricația de cablaj, care este o muncă majoritar manuală, foarte puțin automatizată, să fie mai performanți economic decât noi iar fabricanții să își mute liniile de producție în aceste țări. Aici vorbim de un ajutor care ar trebui să vină din partea guvernului pentru a ne menține competitivitatea ca țară.
  • Ce am făcut noi, Renault? Acum 17 ani am început să alcătuim echipe să avem oameni cu competențe de cablaj. Ne-am dat seama de fenomen și am început un plan de conversie al competențelor acestor oameni, astfel încât atunci când nu vom mai avea producție de cablaj în România să nu le spunem nu mai avem nevoie de voi, ci să le spunem: aveți experiență în domeniul automotive, vă puteți respecializa în domenii apropiate care vor continua în România.
  • Azi, ingineria, vorbim de Renault, dar bănuiesc că se aplică și în alte zone, nu mai este concentrată într-un singur loc, ci este world wide. Ni se întâmplă să lucrăm cu colegi de pe continentul african, de pe continentul asiatic, chiar de pe continentul american. Aici vorbim de softskills, de foarte multe ori constatăm că oamenii, pentru a face lucrurile să avanseze, nu au nevoie neapărat să fie un specialist, un expert, ci să știe să facă legături, să știe să aibă o rețea de corespondenți, de oameni pe care să îi pună în legătură, în jurul mesei, să facă să avanseze un subiect.
  • Câteva cifre din planul nostru de formare. Vorbeam în 2022 că avem o entitate în cadrul Grupului Renault care se numește Școala de inginerie, practic responsabilă de formarea competențelor oricărui inginer Renault World Wide. Pentru 2023 avem o rată de realizare a planului de formare de 130% pe axele de formare sau domeniile cu tag domenii de transformare. S-a făcut un plan, care se revede de 2 ori pe an, și au fost anumite axe tag-ate ”domeniu de transformare”. Vorbim de partea de arhitectură software, sisteme și componente software, data management, cibersecurity și tot ce ține de stocare de energie- baterii, vehicule hibride, electrice, plug-in hibrid.

Sesiunea de Q&A:


Renault se robotizează accelerat, cum va schimba asta modul de recrutare al inginerilor?

  • Subiectul de robotizare este de actualitate dar nu a fost niciun om concediat pentru că un robot i-a luat locul. Se introduc roboți în producție pentru a facilita, a simplifica munca oamenilor. În industria automotive clientul vede o mașină, dar procesul de fabricare este unul complex. Vă dau un exemplu, în spatele planșei de bord, în partea stângă cum ne uităm la volan, se introduce un computer. Din cauza constrângerilor de arhitectură fizică, de conectică se ajunsese ca persoana care îl monta trebuia să se așeze cu spatele arcuit pe pragul mașinii și să fileze piesa în orb și să o conecteze la fel. Este un job penibil, să faci asta 8 ore pe zi te uzează. Acesta e exemplul de job care a fost înlocuit de către un robot. Iar acel om a fost realocat unui alt post. Pe parte de automatizare vă pot spune că ne uităm zilnic pe mediul de inginerie atunci când concepem un produs finit astfel încât să simplificăm munca fabricantului, astfel încât acesta să poată producă la nivel de calitate dorit, la cadența dorită. Vă reamintesc, de la Dacia iese o mașina la 58 de secunde pe poarta uzinei, 1654 de mașini pe zi, 364.000, aproximativ, mașini fabricate în 2023, cu, cred, 8-9% din PIB- asta reprezintă Dacia astăzi. Automatizarea este un subiect pe care îl luăm în considerare pentru a ne optimiza forța de muncă, costurile, condițiile și viața tuturor colaboratorilor.

Partenerii evenimentului:

Eveniment recomandat de:

***

ASPOLI: Asociația Studenților din Politehnica București și UNSR – Uniunea Națională a Studenților din România.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: